Valerian Lucan, fiul medicului Mihai Lucan, este audiat  de procurorii DIICOT, în dosarul în care este cercetat alături de tatăl său pentru delapidare. În acest dosar, Mihai Lucan este cercetat sub control judiciar. DIICOT a informat, pe 20 decembrie, că dosarul are ca obiect efectuarea de cercetări faţă de membrii unui grup infracţional organizat constituit […]

Simona Marcu a fost aleasă noul şef al Consiliului Superior al Magistraturii. Judecătoarea a obţinut, cu un scor de 11 la 8, un mandat pentru un an. Printre cei care au votat-o se numără şi actualul ministru al Justiţiei, Tudorel Toader. Alegerile de astăzi au avut loc în timpul unei şedinţe prezidată chiar de şeful […]

Simona Halep și-a aflat viitoarea adversară după ce s-a calificat vineri în finala turneului de la Shenzhen, unde a învins-o pe compatrioata Irina Camelia Begu.

Ministrul Sănătății, Florian Bodog, a fost audiat, joi seara, în dosarul medicului Mihai Lucan, potrivit unor surse judiciare El fusese citat inițial pentru joi dimineața însă ministrul nu s-a prezentat și astfel s-a convenit ca audierea să aibă loc seara. Potrivit sursei citate, audierea a avut loc după ora 17.00. Informația a fost făcută publică […]

Preşedinta instanței supreme Cristina Tarcea, a vorbit vineri în şedinţa de plen a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM)  despre ceea ce ea consideră a fi nerealizările Consiliului