Cu bicicleta pe linia de tramvai

Primarul general Gabriela Firea a dat startul revoluției în traficul bucureștean. Câteva linii de tramvai se vor transforma în benzi unice de circulație, dar numai după modificarea Codului rutier care să permită acest lucru. Primărița a anunțat că vor fi continuate și proiectele începute anul trecut.

Pe 29 decembrie 2017 au fost puse în dezbatere publică circa 10 regulamente de delegare a unor servicii publice, cum ar fi iluminatul public, managementul traficului, exploatarea parcajelor sau administrarea de imobile.

Un prim pas spre fluidizarea traficului din Capitală se intenționează să fie făcut prin crearea unor culoare unice pe liniile tramvaielor 16, 1 şi 32, a declarat primarul general al Capitalei Gabriela Firea. Proiectul va demara în acest an, urmând să fie extins și pe alte linii de tramvai. Ceea ce împiedică punerea în aplicare este Codul rutier, care trebuie modificat astfel încât autobuzele RATB să poată circula pe liniile de tramvai. „Am observat că în mai multe capitale europene se foloseşte cu succes această modalitate prin care, acolo unde configuraţia liniei de tramvai permite, să poată să pătrundă autobuzul, dar și microbuzele şi salvările. Studiem acum, din punct de vedere al siguranţei cetăţenilor, şi posibilitatea intrării bicicliştilor pe culoarul unic al tramvaiului“, ar fi declarat Firea unor apropiați.

Fără să ofere date concrete, primărița a afirmat că acest proiect „ar fluidiza foarte mult circulația“. Ea a mai spus că vor fi continuate proiectele începute de Primăria Capitalei anul trecut „ce vizează extinderea şi supralărgirea unor pasaje, demararea lucrărilor pentru altele noi, precum şi construcţia de parcări“. Firea a dat ca exemplu proiectele de extindere şi supralărgire Ghencea – Domneşti, pasaj Doamna Ghica cu Colentina, pasaj Petricani – Bucureşti Nord, pasaj Andronache – CF Bucureşti – Constanţa, pasaj acces cartierul Henri Coandă, lărgire şi reabilitare pasaj CF Pod Constanţa pe şoseaua Bucureştii Noi – Chitila. Primărița a declarat că vor continua lucrările la pasajul Ciurel plus extindere – penetraţie până la A1, extindere şoseaua Fabrica de Glucoză, Parc&Ride Cora – Pantelimon, pasaj Nicolae Grigorescu – Splai Dudescu. Despre aceste ultime proiecte primărița nu a mai vorbit de la campania electorală.

Taxarea parcării pe domeniul public este „o măsură luată în toate capitalele europene, cu efecte benefice asupra descongestionării traficului rutier“, a declarat primarul general. Firea a reiterat promisiunea construcției de parcări subterane şi supraterane, „uitată“ în ultimul an și jumătate, de la începerea mandatului. „În acest moment, chiar şi acolo unde există parcare subterană sau supraterană, publică sau privată, cetăţenii preferă să parcheze pe domeniul public, de obicei pe banda I, contribuind la blocarea circulaţiei“, a precizat Firea. Ea a reluat promisiunile lui Sorin Oprescu privind realizarea unei parcări pe trei niveluri și 380 de locuri pe strada Edgar Quinet și a unor parcări subterane în Piața Dorobanți (două niveluri cu 254 locuri) și Gara de Nord.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Gabriela Dinescu 208 Articole
Author

7 Comentarii

  1. „Studiem acum, din punct de vedere al siguranţei cetăţenilor, şi posibilitatea intrării bicicliştilor pe culoarul unic al tramvaiului“, ar fi declarat Firea unor apropiați”.
    Radio Sant Dinescu ne spune niste barfe, zvonuri, susanele, nu vreo informatie concreta.

  2. … conform vorbei : „Baba, daca ar avea clopot la spate, s-ar numi tramvai” … Eu propun de asemenea ca prin Rahova si Ferentari, cartiere in care vaca este considerata sfinta, acestea sa poata circula si ele, ca la Calcutta, pe linia de tramvai, alaturi de brahmanii locali, in Audi si Mercedes …

  3. La Viena , unde bicicleta e regină ( și turismul împărat ) circulă legal nu doar pe linia de tramvai ( câte tb sa îi des prioritate ) ci și pe sens interzis !

  4. Vai cat este de proasta… Cum sa mergi cu bicicleta pe linia de tramvai? Pai sa-ti explic doamna primar, pentru biciclisti cea mai periculoasa este linia de trammvai, pentru ca daca iti intra roata intre sina si dalele de beton, te tavalesti de nu te vezi si masina sau tramvaiul din spatele tau, se va urca pe tine. Ni mai spun ca habar nu ai ca biciclistii trebuie sa circule pe langa bordura, sau pe langa masinile parcate, asa scrie la carte, dar dupa cum tii cartea intr-o poza, se vede clar ca nu stii sa citesti… Ci drag, cetateanul biciclist de Bucuresti.

  5. Stiu… „i-ti” si alte greseli, dar suntem oameni (cei care comenteaza aici) nu ciumati ca voi… Bleach…

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.