Operatorul de transport feroviar Eurostar a anunțat marți, 30 decembrie 2025, că toate serviciile de tren de mare viteză sunt suspendate. Este vorba de trenurile care leagă Londra de Paris, Amsterdam și Bruxelles au fost suspendate până la o dată ulterioară. Operatorul de transport spune că au fost aceste defecțiuni grave la alimentarea cu energie electrică în Tunelul Canalului Mânecii și a unor probleme tehnice într-un tren de tip Le Shuttle, scrie Profit.ro.
Disfuncționalitatea a provocat anulări și întârzieri majore în traficul feroviar internațional. Această probloemă a afectat unul dintre cele mai importante coridoare de transport din Europa. Acestee suspendări sunr garve în special în perioada aglomerată de sărbători de iarnă. Compania a recomandat pasagerilor să amâne călătoriile planificate și să nu se prezinte la gări decât dacă dețin deja un bilet valabil.
Situația a dus la aglomerație în stațiile principale, precum London St Pancras International. Sute de călători au rămas blocați sau în așteptare în condiții dificile. Eurostar oferă posibilitatea reprogramării, rambursării sau obținerii de vouchere pentru biletele afectate. Operatorul nu a furnizat încă un orizont clar pentru reluarea tuturor serviciilor.