„Pas cu pas” pentru reactivarea Diasporei la parlamentare

Zis și executat! Senatorul USR Radu Mihail a depus la Senat, în procedură de urgenţă, proiectul de lege anunțat care prevede ca românii din străinătate să voteze timp de două zile la alegerile parlamentare de anul acesta.

Prezenta iniţiativă legislativă are ca scop modificarea Legii nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, pentru a asigura buna organizare şi desfăşurare a procesului electoral în străinătate, pentru reducerea numărului de semnături necesare în vederea candidaturii, pentru reprezentarea corectă a românilor din străinătate în Parlamentul României şi pentru facilitarea exercitării dreptului la vot pentru alegătorii cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate”, arată iniţiatorul în expunerea de motive a proiectului de lege.

Iniţiativa de lege prevede că „votarea în ţară se desfăşoară într-o singură zi, care poate fi numai duminica. În străinătate, votarea se desfăşoară şi pe parcursul zilei de sâmbătă imediat anterioară datei votării”.

În străinătate, în ziua de sâmbătă, votarea se deschide la ora locală 7.00 şi se încheie la ora locală 21.00”.

Propunerea depusă de Radu Mihail la Senat mai prevede ca numărul de parlamentari de diaspora să fie mărit la 14.

Proiectul de lege a fost înregistrat, în procedură de urgenţă, la Senat ca prim for sesizat, decizională fiind Camera Deputaţilor.

La sfârșitul lunii august, USR anunța că un senator al său  va depune, în zilele următoare, un proiect pentru a modifica Legea privind organizarea alegerilor parlamentare, astfel încât cetățenii români din diaspora să beneficieze, din nou, de regulile şi procedurile aplicate la alegerile prezidenţiale din 2019, adică să voteze mai multe zile.

Între timp…

Senatul a respins, marţi, proiectul de lege care prevedea ca la scrutinul din 27 septembrie votul să se desfășoare timp de două zile. Proiectul aparține senatorului USR Florina Presadă și modifică Legea 135/2020 privind alegerea autorităţilor administraţiei publice locale din anul 2020.
 
Proiectul de lege va intra și în dezbaterea Camerei Deputaților care este forul decizional în acest caz.
„Am propus ca durata procesului de vot să fie de două zile, astfel încât să diminuăm riscul de infectare cu SARS-COV2 în rândul alegătorilor. Avem nevoie de vot pe timpul a două zile pentru un vot în siguranţă pe 27 septembrie. Sunt lucruri pe care şi le doresc şi românii, după cum arată un sondaj recent – 63% dintre simpatizanţii tuturor partidelor şi-au exprimat interesul pentru mai multe zile de vot, pentru securizarea procesului de vot în pandemie, iar 82% dintre românii cu drept de vot cer creşterea numărului secţiilor de votare(…) La Comisia juridică s-a dat un raport de respingere fără discuţii serioase cu experţi epidemiologi. Modificarea poate fi adoptată în timp util, iar ajustarea calendarului electoral putea fi făcută prin hotărâre de Guvern”, a spus senatoarea USR în plen.

Inițiativa legislativă propune ca amenajarea secţiilor de votare pentru scrutinul din 27 septembrie să se facă în construcţii temporar, gen containere de locuit.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioana Radu 8519 Articole
Author

30 de Comentarii

  1. As putea paria ca, ce n-a crescut Romania demografic in zece ani de zile (din contra, sintem aproape „specie pe cale de disparitie” !) a crescut acum in doua saptamini ! Daca da INS-ul ceva (la comanda) s-ar putea sa ne gasim in date undeva intre India si China, la populatie !

  2. de ce sa nu adaugam sintagma sa dureze votul/” alegerile” pana la moartea tuturor diasporezilor, adica o suta de ani…
    In alta ordine, acum vorbind serios: cetatenii care nu locuiesc in Romania sa dea examen de limbata „filmat” la ambasada ca dovada si de ce nu ca sa ne cunoastem neamurile din strainataturi, dupa cate stiu multi nu cunosc nu vorbesc limba romana, iar noi ii consideram cetateni romani…
    Esentialul ca sa fii cetatean roman este sa poti sa te intelegi in limba romana. Am auzit ca avem undeva prin Africa niste UDMR-isti, oare chiar mai stiu un cuvant romanesc in afara de mama, tata si Romania?
    Da Cotidianule, daca gandesc incet imediat ma atentionezi ca scriu repede, desi azi n-am comunicat nici un comentariu…

  3. Nu se grabesc sa voteze decat turistii votanti, adica cnp-urile care sunt deja inscrise intrun tabel online de la momentul plecarii din tara! Mai sunt si cei carora li s-au luat actele cat si baza de date online= avantaj tableta buclucasa!

  4. Sa-i voteze cine o vrea, nici cu forta nu mai pierd timpul sa votez cacanari de Dambovitza

  5. Sclavii Mioritici trimisi la Produs afara pentru a asigura Valuta atit de Iubita de Servicii si Alesi s-au Desteptat.
    Sclavii au cerut la ONU dreptul de a vota la Locale, Parlamentare si Presidentiale pentru Tara Vecina si Pretina Ungaria Mica si Viktor Orban. Numai astfel pot Pedepsi Nemernicii Fanarioti din Perimetrul Mioritic.
    Regimul Ilegitim – Neales de Nimeni – al lui Slanina Voda Klaus Iohannis si Secatura sa Pupupincurista Ludovic Orban Trebuie sa Plece in Mare Viteza !

  6. Vasile, scoala si mergi la vot, putoare ! Hai, ca pentru asta esti platit si mai stai si moca in garsoniera asta din Nicolina, cu „viza de flotant” de la Balti ! Hai, mai repede, ca dupa aia se scoala si ceilalti 300 de colocatari si stii ca se face coada la wc !

  7. Eu vreau doar sa stiu cum il chema pe Radu Mihail inainte sa-l cheme asa.

  8. Cei care nu locuiesc in tara nu sunt afectati de legile din tara. Atunci daca nu sunt afectati de ce sa aleaga oameni care afecteaza pe cei din tara????NU ESTE DEMOCRATIC. VOTEZI UNDE TRAIESTI PENTRU LEGILE UNDE TRAIESTI SI MUNCESTI.Celor cu dubla cetatenie ar trebui sa li se interzica VOTUL. Ei slujesc la soi stapani si sunt un SARPA in limba sanskrita. adica dauneaza grav uneia din tari.

  9. „diasporezii” să vină în țară dacă vor să voteze…
    P.S.
    NU EXISTĂ DIASPORA ROMÂNĂ…
    Mai citiți DEX-ul… Nu i-a forțat nimeni ca să plece din țară.

  10. discriminare huo usr
    daca in diaspora se voteaza 2 zile
    ATUNCI SI IN ROMANIA TREBUIE SA FI LA FEL
    toti avem drepturi egale
    nu exista romani de prima mina sau second hand
    ASTA IO INVATAT WERNER ANTIROMANUL PE ROMANI
    si usr linge……………………………………

  11. simplu daca vine din est sau nord, din lumea slava Mihailoviki/Mihailov, daca vine din Fanar Mihalache sau Mikael, daca s-a uitat mama lui in Biblie…

  12. Fac pariu ca nici-un roman nu va sesiza CCR pentru DISCRIMINARE. Caci, nu-i asa, noi suntem romani/ noi suntem romani …

  13. Mihail Sebastian … ? … Sau o fi ruda cu Mihail Neamtu (zis si „Mihail, ciine de circ”) pupincuristul basist cara facea mare taraboi acum citiva ani dar care vad ca a cam disparut ca magarul in ceata ? …

  14. @ Valter COJMAN.De acord cu ce spuneti.Oare acesti oameni plecati de buna voie din tara de ce sa aiba mai multe drepturi,fata de noi ce am ramas pe loc.Marea majoritate au plecat la „afaceri”,dubioase,ca sa ma exprim delicat.Acesti oameni din acest partid,care nu are nici o doctrina,un program de guvernare,marea majoritate nu au lucrat pe nici unde si au fost scoliti pe la niste universitati dubioase,pe banii unora care acum se folosesc de ei.Spun ca au doctrina de dreapta,dar la ce se refera doctrina lor? La FURT,la LENE,la INCOMPETENTA,la DATUL din GURA fara rost,etc.Sa-mi dea un exemplu de om cu caracter din acest partid.Auzi pe cine au pus sa candideze la SECTORUL 1,pe CLOTILDE ARMAND !!! Nu a furat destul aceasta SCROAFA prin firmele ei de consultanta? De ce nu raspunde pentru moartea muncitorului de la DISTRIGAZ?A plecat in FRANTA sa mai treaca vremea si sa se uite de acel accident si a revenit sa candideze !Suntem satui de PARVENITI.Stiti ca aici se fura usor,cum a facut si NEONAZISTUL,KLAUS WERNER IOHANNIS.Alegeti romani in toate sectiile,NU VENETICI.Auzi si alta propunere,facuta de acest idiot.Sa fie reprezentati de 14 parlamentari,cei plecati afara.Pentru ce?Ce sa faca?Sa seplimbe mai multi,fara nici o realizare?De ce nu propune acest idiot de parlamentar sa se reduca numarul de PARLAMENTARI la 300,cum s-a votat la REFERENDUM,pentru ca si asa populatia ROMANIEI a scazut.Vreti folosirea,asa zise DIASPORA,pentru a FRAUDA din nou ALEGERILE,cum s-a facut la alegerea lui IOHANNIS?Cred ca asa va indeamna stapanii vostrii.Eu as desfinta toate sectiile de votare din afara tarii si as lasa numai la AMBASADE si CONSULATE.

  15. Urechiștii lui Johanis au misiunea de a distrugere unitatea național-statală inclusiv prin astfel de acțiuni.
    Prin împărțirea populației în două (sau cât mai multe) mari grupuri sau grupări antagonice, și ei și alții dar mai ales „alții”, pot să-și impună propria viziune ticăloasă, numărând doar voturi și iar voturi. Și de la unii, și de la ceilalți. Și de la victime și de la „învingători” . Ba chiar și morții le sunt uneori necesari sau utili căci, e drept, nu votează dar nici nu vorbesc.
    În tot acest timp ei stau pe margine, hlizind tâmp de prostia, nemernicia și ticăloșia lor, fără să înțeleagă că într-o bună zi, pe aceeași metodă, le poate veni și lor rândul…
    Doar că atunci nu va mai exista nici grup, nici grupare, nici urechiști, nici țară, nici stat. Vor fi doar EI. ADICĂ CEILALȚI, AL CĂROR JOC IL FAC, pentru niscaiva funcții și firfirei. Jalnici lideri! Biată generație!

  16. “SA fie si in Romania doua zile atunci. De ce doar in diaspora si nu si in tara?” Cam asta spun o gramada de comentatori. Pai, bai fraierilor, tocmai a vost respinsa propunerea asta astazi in Parlamentul Romaniei ai carui membri majoritari sunt din partidul vostru mult iubit. Adica ala de borfasi. Vedeti ca va injurati stapinii. Prosti mai sunteti mah! Prosti BCu carul.

  17. BM Daca nu ar fi cei din diaspora, patriotii ar ramane numai cu hotii si analfabetii. noroc de aerul proaspat si insuflarea de drepturi, ca altfel toti comentatorii de aici ar sta numai cu capul in pamant sa se ploconeasca in campania electorala pentru un mic si o bere. si prosti si fudui. Dar si condusi de un PSD plin de infractori si mediocrii

  18. Astia de la USR bat campii. Tarile europene cu incidente majore de Covid 19 nu permit organizarea de sectii de votare pentru alte tari, mai ales ca in toate tarile din UE alegerile au fost amanate pentru 2021. Numai noi suntem o tara de tampiti. Poate cere USR sa se voteze orice…ca in alta tara nu poti sa faci cde vrei…Unde vor vota disaporezii?

  19. Mai e si Mihai Sora, a mai fost si Misu Florescu, ministru al chimiei si fost luptator in Spania, alaturi de Walter Neulander. Tot de natia aia e si tuvarasu` Mihail.

  20. Parca era o chestie in legea electorala ca nu se poate modifica c 6 luni inainte de alegeri. Sau nu conteaza amanuntele? Desigur initiativa asta usr e clar strict de campanie. Acum au uitat de referendumul cu reducerea numarului de parlamentari. Si astia sunt exact cum banuiam. Au mai mari sanse in extern, sa marim numarul de reprezentanti. Cum se lupta ei sa ne fie bine noua.

  21. Nu am nevoie de doua zile pentru vot ci de un minut de inteligenta ca sa nu mai aleg idioti. Nu am nevoie de parlamentari pentru Diaspora, aici avem reprezentanti la ambasada si consulate care fac aceeasi branza. Si eu zic ca ar fi corect ca toti sa avem aceleasi drepturi. Dar nu dati vina pe „diasporezii” care aleg patrioti in timp ce voi in tara alegeti hahalere. Nici Basescu si nici Johannis nu au fost alesi de diaspora care nu reprezinta un procent mai mare de alegatori decat cei din tara, doar ca rezultatul voturilor din strainatate e mai usor de falsificat si mai greu de verificat, iar noi toti suntem fraieriti si ne incaieram aratand cu degetul unii spre altii. Da, as fi de acord ca diaspora sa nu mai voteze, dar deocamdata asta e legea.

  22. Cum zicea un comic: daca alegerile serveau la ceva, le interziceau de mult.

  23. „Am propus ca durata procesului de vot să fie de două zile, astfel încât să diminuăm riscul de infectare cu SARS-COV2 în rândul alegătorilor.” Bai imbecililor useristi, in Romania de ce nu se voteaza tot 2 zile? Sau, dupa voi, cei din tara se pot infecta la cozi, ei fiind de „mina a doua”? Bai ticalosilor, sa voteze toti in tara, cei care au domiciliul stabil in Romania! Restul, cand s-or coace! Ca si in alte tari din UE, se voteaza doar in tara!

  24. eu una nu sunt de acord cu votul in strainatate!vrei sa votezi?pune-ti curu in avion si scuteste tara de o cheltuiala!ia sa vezi cati romani mai sunt dornici de vot atunci…pai ce,olanda,marea britanie,belgia organizeaza alegeri in fiecare tara in care stie ca are cetateni?nuuuu
    cine vrea sa voteze,sa vina in tara!

  25. @ „Pardaillan”&”si”.De acord cu ambele pareri.De ce sa hotarasca unul care umbla HAI-HUI,prin toata lumea,soarta mea din tara,cu oameni pe care nu-i cunosc sau nici nu au auzit de ei.Marea majoritate care au plecat nici nu au absolvit clasele obligatorii.Am mers prin majoritatea statelor europene,in SUA si chiar in CHINA,cea HULITA de niste INCULTI.Am intalnit romani,prin majoritatea tarilor pusi la munca de jos,fara pic de personalitate,dar cand ne auzeau vorbind romaneste plecau,sau lasau capul in jos.Doresc toti sa avem nivelul de trai a statelor din vest,al SUA,dar noi nu am fost un popor de asupritori,de sclavi,de furat bogatii,etc.Noi am fost FURATI,ni s-au impus reguli de urmat.Toti care au tradat au ajuns in istoria trista a acestei tari.Luati principalii TRADATORI participanti la LOVITURA DE STAT din 1989.Care nu a fost SPION ??? Unii chiar la cate doua ori trei.Dreptul la vot ti se asigura,dar daca traiesti si muncesti in tara.Sectii de votare in strainatate,la AMBASADE si CONSULATE.Nu peste tot unde se poate FRAUDA (FURA).

  26. PARCÃ ÎN TARÃ NU POTI VOTA NU MA PE ADRESA DIN BULETIN,AM ÎNTELES.SE ZICEA CÃ .,NU SE M AI MERGE CU FLOTANT.DAR DIASPORA POATE VOTA?SÃ VOTEZI DINCOLO ,NU SE M AI TINE CONT DE FLOTANT?ADICÃ POTI VOTA CU FLOTANT DINCOLO?S AU CU DIASPORA SE POATE FURA M AI MULT LA VOT?SI DE ACEIA ,DIASPORA M AI POATE VOTA DOUÃ ZILE?DECI SI PRIN URMARE,SÃ ÎNTELEGEM CÃ VOM TRÃII AICI ÎN ROMÂNICA DUPÃ CUM ,VOTEAZÃ,DIASPORA?FAIN.

  27. „…noroc de aerul proaspat si insuflarea de drepturi”. Ha, ha. Ești un izvor nesecat… „de deșteptăciune”

  28. Sa voteze numai cetatenii romani care platesc taxe si impozite statului roman, fara nici o discriminare de durata daca se afla in tara sau in afara tarii la data votului.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.