Paștele și taina ouălor încondeiate

”Bucuria Învierii Domnului Iisus Hristos care prin moartea Sa pe Cruce, asumată, a restaurat  nu doar ființa umană, ci întregul cosmos, universul, se reflectă și la nivelul mesei tradiționale, pe care românii, dintotdeauna, sunt obișnuiți să o ia în familie, în cele trei zile ale Sfintelor Paști”, mai spune sociologul.

Pâinea nu se aruncă

”Fiind vorba despre cea mai mare sărbătoare a creștinătății, aceste alimente nu sunt unele obișnuite.

În societatea tradițională românească, pâinea, mai ales cea făcută din grâu, era considerată sacră. Potrivit legendelor și colindelor românești, pe grâu este scris chipul Domnului nostru Iisus Hristos. Socotită sfântă, sacră, pâinea, astfel, încă din vechime se considera a fi păcat dacă se arunca.

Ea putea fi dată la animale sau găsită orice altă întrebuințare folositoare, dar nu aruncată”, arată sociologul

”În zilele pascale, toată atenția culinară este concentrată pe oul de Paști. Vopsite, de obicei, în roșu, galben, albastru și verde, dar câteva și în negru, în amintirea celor care au trecut dincolo, celor morți, oul, în orice cultură tradițională, simbolizează viața.

Dacă în zilele de Paști vom ciocni ouă negre în numele celor din neam, trecuți dincolo, se crede că aceștia vor simți că pe pământ a venit Paștele, cea mai importantă sărbătoare a creștinătății, și astfel se vor bucura și ei alături de noi”, mai spune Ciprian Voicilă.

”Cu viii și cu morții laolaltă”

”Există această imagine fascinantă, pentru că, uitându-ne puțin în tradiția noastră, vom vedea că, practic, nu există o separare, o uitare, a celor de dincolo. Ai senzația că sunt invitați, vorba poetului Nichita Stănescu, ”Cu viii și cu morții laolaltă”, adică sărbătoarea Învierii Domnului adună  în jurul ei toate sufletele fie că sunt aici, fie dincolo”, arată sociologul.

În trecut, ca și acum, oul, vopsit sau încondeiat, este asociat cu jertfa mântuitoare a Domnului nostru Iisus Hristos. 

Ouăle încondeiate, o măsură a geniului țăranului român

”Vopsite uniform, într-o culoare unică, aceste ouă erau denumite merișoare.

Potrivit unor legende românești, date de pomană pentru cei morți, pe lumea cealaltă, ele căpătau forma merelor, se preschimbau, de unde și numele de merișoare.

Ouăle încondeiate, la rândul lor, cu toată bogăția de simboluri reprezentate pe ele, reușesc să dea măsura creativității și geniului țăranului român.

Și erau denumite, după zona etnografică, „muncite”, „chinuite”, „scrise”, „împistrite” s.a.

Ele nu sunt nici consumate, nici date de pomană, ci dăruite, de obicei nașilor de botez, de cununie, sau persoanelor mai importante din neamul fiecăruia. Le putem considera  opere de artă, izbutite la capătul unei munci serioase și chiar <chinuitoare>…”, explică sociologul.

O nedreptate

”De la Renaștere și trecând prin Iluminism, apoi prin perioada pozitivistă, suntem obișnuiți să asociem creativitatea cu individul, cu marea personalitate culturală… Petrarca, Dante s.a. Dacă te uiți însă la varietatea extraordinară, luxuriantă, a motivelor de pe ouăle de Paști îți dai seama că vom comite o nedreptate, pentru că această creativitate a țăranului român se oglindește nu doar în costumul tradițional, nu doar în artefactele specifice culturii tradiționale românești, ci inclusiv la nivelul oului pascal.

Există atâtea motive fitomorfe, zoomorfe, antropomorfe, pe care le regăsim pe oul încondeiat. Vedem tot felul de simboluri, unele trimit la realitatea cotidiană din viața țăranului român – grebla, furca de tors, roata carului -, altele trimit la vestimentație sau la podoabe, de pildă, Cercelul Doamnei.

Altele se referă la viețuitoare, la animale, Laba-gâștei, a Broaștei, Urechile Iepurelui sau la florile care apar în această perioadă, Floarea Paștelui, de pildă”, explică sociologul.

În oul pascal se oglindește Cosmosul

”Întâlnim, prin urmare, o varietate extraordinară, ca și cum nu doar viața cotidiană a țăranului român se oglindește în oul pascal, ci întregul Cosmos.

Dacă mergem cu semiotica până la capăt înțelegem și de ce. Pentru că oul simbolizează în orice cultură tradițională viața, prin urmare, reprezentând viața, în genere, este firesc să poarte pe el o varietate atât de mare de simboluri”, spune sociologul.

 Din pământ, din piatră seacă…

”Există mai multe legende românești despre oul pascal… Iudeii care L-au răstignit pe Domnului nostru Iisus Hristos au vrut să îi facă rău și Maicii Domnului.  Au vrut s-o omoare cu pietre!

Plecând în căutarea Fiului răstignit, pășeau pe urmele ei, dar au rămas neputincioși când pietrele au prins forma unor ouă roșii…

Iar o altă legendă spune cum, în ziua Învierii Domnului, toții copiii din lume s-au trezit în mânuțe cu câte un ou roșu.

Diavolul, aflăm dintr-o altă legendă, țintuit de Dumnezeu pe un tron, după căderea sa din cer,  vrea să știe dacă româncele mai fac pască și mai încondeiază ouă…

pentru că în momentul în care noi, românii, nu ne-am mai ține aceste obiceiuri, aceste tradiții moștenite din moși-strămoși, Diavolul ar căpăta puterea să iasă la suprafața pământului și să îl cotropească… o legendă interesantă, mai ales în noul context, inclusiv geopolitic…

O idee profund tradițională, pe care o regăsim în toate societățile tradiționale, care spune că, atâta vreme rămânem în tradiția moștenită, oameni tradiționali, nu vom dispărea ca neam și ca ființe umane, ca umanitate”, arată sociologul.

Pasca, al doilea element ritualic   

”Dacă oul deține și astăzi întâietatea între alimentele pascale, al doilea element ritualic important este reprezentat de pască.

În anumite zone, pasca se face rotundă, pentru că, potrivit unor legende românești, scutecele Domnului Iisus au avut formă rotundă.

În alte zone etnografice însă, ea se face pătrată, forma trimițând la cele patru colțuri ale mormântului Domnului.

În vechime, gospodinele frământau aluatul pentru pască și făceau o cruce în mijloc, din cocă. Apoi, înainte de a o introduce în vatră, în cuptor, marcau, de asemenea, semnul crucii, cu paleta din lemn, pe cei patru pereți ai cuptorului, rostind o rugăciune țărănească”, spune Ciprian Voicilă.

”Cruce-n casă,  cruce-n piatră

Dumnezeu cu noi la masă

Maica Precistă la fereastră…”

Pasca aruncată peste lume 

O altă legendă  spune că Dumnezeu după ce făcut pasca, în sâmbăta de dinaintea Paștelui, a fărâmițat-o și a răspândit-o peste lume. Din pască s-ar fi ivit toate florile și toate grânele, de unde și obiceiul, în unele locuri, ca în sâmbăta Paștilor românii să semene flori, având convingerea că ele vor fi mai frumoase.

Mielul… lui Dumnezeu

”Simbolistica mielului, aliment pascal important, și acesta ritualic, desigur, trimite chiar la persoana Fiului lui Dumnezeu.

Ne amintim, Sfântul Ioan Botezătorul se referă la Domnul nostru Iisus Hristos ca fiind <Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii> (Ioan 1, 29).

Nu este de mirare că la noi, în popor, se consumă la fiecare Paști miel. În trecut, cine nu avea miel, nu avea posibilitatea financiară să își procure carne de miel, consuma slănină, carne de porc sau găină, important fiind însă consumul de carne”, arată sociologul.

Ritualul înnoirii 

”Pentru țăranul român era foarte important, în vechime, să se înnoiască, să poarte haine noi, opinci sau altă încălțăminte, la Sfânta Liturghie, în prima zi de Paști.

Și când pornea la slujbă lua, într-o raniță, și câte puțin din toate bucatele pregătite de Paști, pentru ca părintele să le sfințească. Se întorcea astfel acasă, cu lumina, pe care o stingea de grindă, făcând semnul crucii cu ea, pentru ca, potrivit credinței sale, casa și toată gospodăria să fie păzite de trăsnete și alte calamități”, mai spune Ciprian Voicilă.

Paștele, o sărbătoare a familiei

Paștele, primit la biserică, se consuma primul și, așezați la masă, împreună cu familia, începeau apoi să ciocnească ouă.

Paștele este o sărbătoare a familiei, a comuniunii. După un obicei străvechi, erau poftiți toți cei care treceau pragul casei, împărtășind cu aceștia bucuria Învierii Domnului.

Masa rămânea întinsă în cele trei zile ale Paștelui, iar când ciocneau ouă respectau rânduiala.

Mai întâi soțul cu soția, apoi părinții cu copiii, deci nu oricum, oricând  și cu oricine, iar în prima zi se ciocnea doar capul oului”, mai spune sociologul.

Vinul, darul lui Dumnezeu

”Vinul este un element central al Sărbătorii de Paște, se consumă dintotdeauna și are legătură cu sângele Domnului. La Cina cea de Taină, Domnul nostru Iisus Hristos le-a spus apostolilor: ”Acesta este Sângele Meu, al Legii celei Noi”… Iar la prima Sa minune săvârșită, Iisus Hristos transformă apa în vin, la o nuntă, în Cana Galileii.

Împreună cu pâinea, vinul este esențial pentru săvârșirea Tainei Euharistiei.

Pentru cei adormiți, mai ales de Paști, se împărțeau în trecut ulcele cu vin, astăzi însă vinul se împarte la sticlă. Vinul este prezent, de asemenea, și de Paște blajinilor”, explică Ciprian Voicilă.

Peștele, între simbol și superstiție

”Peștele are semnificații creștine profunde, însă nu este un aliment obligatoriu la masa de Paști.

În tradiția populară, peștele este văzut ca un simbol al energiei – ”ca peștele în apă” -, dar se suprapune, de multe ori, peste credința cultă, teologică, cu religiozitatea populară, în care se alunecă foarte ușor spre superstiție.

Așa după cum mulți țin post în Vinerea Mare nu doar pentru că a fost crucificat Domnului nostru Iisus Hristos, ci pentru că ei credeau, sau poate mai cred, că sunt feriți dureri de dureri de cap și de boli  tot anul. Odinioară și animalele erau ferite… de colții lupilor, fiarelor sălbatice etc.”, arată sociologul.

Spălarea feței cu un ou roșu

”Și tot legat de superstiții, spălarea feței cu un ou roșu era, de asemenea, o practică ritualică. Se întâmpla de fiecare dată de Paști, după slujba de la biserică, atunci când se întorceau acasă, și nu are legătură cu învățătura de credință ortodoxă.

Bunicii puneau în apă nu doar ou roșu, ci și un ban, de preferat din argint, dar și busuioc. Totuși dacă ne uităm într-o carte celebră <Nașterea la români>,  cu informații etnografice culese de Simeon Florea Marian, am putea face o  paralelă cu prima scaldă a pruncului. În prima scaldă, care era făcută de moașă sau de mama copilului, se puneau un ou fiert, ca să aibă viață lungă copilul, miere, ca să fie dulce la vorbă, să îl placă lumea, și un ban de argint, știut fiind faptul că argintul are proprietăți purificatoare…

Oul roșu simbolizează sănătatea, dar se credea și că acela care se spală cu el va fi rumen în obraji. S-au păstrat în tradiția poporului acest simbolism, care este întâlnit chiar la nivel de practică și destul de răspândit”, conchide sociologul Ciprian Voicilă.

Prin păstrarea obiceiurilor străvechi împărtășim cu semenii noștri bucuria tainică a Învierii Domnului, care, prin jertfa Sa, ne‑a dăruit viață veșnică.