Pe urmele inflației: „Îndrăznești să crezi asta?”

„În 2022, guvernul a adăugat la datoria publică 90 de miliarde de lei. Adică, în medie, a creat putere de consum suplimentară de circa (…)

De (S.P.)
Pe urmele inflației: „Îndrăznești să crezi asta?”

„În 2022, guvernul a adăugat la datoria publică 90 de miliarde de lei. Adică, în medie, a creat putere de consum suplimentară de circa (…)

Cauza majoră din spatele inflației de care nu mai scăpăm este DEFICITUL EXCESIV finanțat prin datorie publică, spune profesorul de economie Cristian Păun.
Potrivit acestuia, „producând acest deficit, foarte puțin din el pentru investiții, statul a adus din viitor în prezent putere de consum suplimentară consistentă pentru care nu avem producție locală pe potrivă”.
Economistul susține că nu băncile, ci Guvernul ne arde la buzunar.
„În 2022, guvernul a adăugat la datoria publică 90 de miliarde de lei. Adică, în medie, a creat putere de consum suplimentară de circa 4500 lei / om. Cu prea puține investiții în spate din acești bani pe datorie, o familie cu doi adulți și doi copii a primit, ÎN MEDIE, o putere de cumpărare inexistentă. Sub forma subvențiilor, compensărilor, ajutoarelor direct, majorărilor salariale etc.
Păi, cum să nu avem inflație întâmplându-se asta?
Mai mult, am văzut deja voci care dau vina pe importuri. Rudimentari ca mercantiliștii, invocă protecționismul pe motiv ca „importăm”… inflație. De fapt, existența importurilor ne-a salvat de la o inflație și mai mare. Gândiți-vă ce ar fi însemnat să fim obligați să cumpărăm doar românește cu banii ăia aruncați de guvern în consum, pe deficit și datorie!
E simplu și elementar: rezolvăm deficitul –> scade inflația –> scade dobânda –> scade rata la bancă!
Nu băncile, ci guvernul te arde la buzunar azi!
Îndrăznești să crezi asta? Hai!”,, a transmis Păun pe pagina sa de Facebook.
Distribuie articolul pe:

10 comentarii

  1. Dupa asa-zisul economist de plus PAUN, inflatia a bagat-o guvernul. Nu poti sa negi in totalitate rolul nefast al guvernului roman in situatia actuala, dar sa negi contextul international este neghiobie intentionata. Intrucat peste tot in lume inflatia a depasit orice imaginatie, inseamna, cf Paunului , ca toate guvernele au pompat inflatie pentru popoarele lor. Iar faptul ca onor guvernul foloseste niste parghii financiare de subventionare a paturilor celor mai sarace – in mintea profesorului – inseamna sporirea inflatiei si nu sprijin catre paturile populare mai sarmane. Sunt oameni extrem de multi necajiti in aceasta tara si prea putin economisti dispusi sa-si puna mintea la treaba sa salveze aceasta situatie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.