Actorul Florin Piersic spune că vrea să mai trăiască puțin și că îi este frică de moarte. Are de 87 de ani și este recunoscător. În cadrul podcastului moderat de Mihai Morar, marele actor ne împărtășește o concluzie tristă. E vorba de prietenie. Crede că a murit. Acum există doar cunoștințe.
”Mai vreau să trăiesc puțin. Mie îmi e frică de moarte. Nu pot să-ți explic de ce. Mi-e cam frică, recunosc. Trebuie să vină, știu, dar nu știu unde mă va prinde. Nu mă interesează, știu că toată lumea moare, o să mor și eu. Mie îmi e frică de moarte. Vreți să vă spun ceva? Dar să țineți minte. Dacă mai trăiesc acum, trăiesc din cauza dumneavoastră”, a spus Florin Piersic.
Unii își caută o profesie, pe alții îi caută profesia. Născut să fie actor
„Când eram mic, mic de tot, doream să mă fac birjar pentru că adoram caii. Mai târziu, am vrut să mă fac șofer, dar într-o zi l-am văzut pe unul murdar din creștet până în tălpi ieșind de sub o mașină, așa că am zis că mai bine ar fi să fiu cofetar. Gândeam că și acolo te mai „murdărești”, dar te lingi pe degete și gata savarina, joffra, sau cremșnitul. Dar când mi s-a spus că pot să mor de diabet, m-am hotărât categoric să mă fac doctor. De oameni. Într-o zi însă, l-au adus pe unul care căzuse ori de pe cal, ori îl călcase o mașină, ori îl bătuse un cofetar, că era tot numai sânge. Mi s-a făcut rău, așa că gata şi cu doctorul de oameni!
Într-o zi l-am luat pe Lupi, câinele cartierului, pe care îl mușcase o cățea de picior. L-am pansat, l-am îngrijit, l-am alintat și am hotărât fără drept de apel: veterinar, asta o să fiu. Dar o poezie, o singură poezie, că aici am vrut să ajung, mi-a schimbat destinul. ACTOR. Ce frumos sună acest cuvânt! Sau ARTIST. Sună și mai frumos”, a declarat Florin Piersic, potrivit okmagazine.
					
                      
                      
                      
                      
                      
                      
					
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
Domnu’ Persic,eu unu va admir pentru talentul actoricesc. Viata privata e ceva strict personal si numai D-zeu o va judeca. Daca ati fost mai „aprig” cu niscaiva fetiscane in tinerete si palmaresul e mare ce mai conteaza acuma. Nu pot decat sa va sfatuiesc sa va aplecati spre cele crestinesti. Pina la urma,toti ne pregatim de-a lungul vietii pentru momentul cel mai important : intilnirea cu cel de dincolo de cortina. Asta daca nu cumva credeti ca totul e un hazard iar oamenii traiesc degeaba pe pamintul asta.