Ponta, declaraţii despre acordul privind pactul de creştere şi nediminuarea fondurilor pentru România

Primul-ministru Victor Ponta s-a declarat vineri mulţumit de existenţa unui acord în Consiliul European pentru pactul de creştere, precum şi pentru faptul că României nu îi vor fi diminuate alocările de fonduri europene în exerciţiul financiar următor. „Sunt foarte bucuros pentru România. Aflăm faptul că există un consens şi un acord pentru pactul de creştere. […]

Primul-ministru Victor Ponta s-a declarat vineri mulţumit de existenţa unui acord în Consiliul European pentru pactul de creştere, precum şi pentru faptul că României nu îi vor fi diminuate alocările de fonduri europene în exerciţiul financiar următor. „Sunt foarte bucuros pentru România. Aflăm faptul că există un consens şi un acord pentru pactul de creştere. […]

Primul-ministru Victor Ponta s-a declarat vineri mulţumit de existenţa unui acord în Consiliul European pentru pactul de creştere, precum şi pentru faptul că României nu îi vor fi diminuate alocările de fonduri europene în exerciţiul financiar următor.

„Sunt foarte bucuros pentru România. Aflăm faptul că există un consens şi un acord pentru pactul de creştere. Era absolut necesar ca o ţară ca România, care a aplicat toate măsurile de austeritate şi care se încadrează în tot ceea ce a negociat cu instituţiile financiare internaţionale, să aibă un semnal la nivel european că există soluţii de creştere economică şi creare de locuri de muncă. De asemenea, pentru România este important că şi în ceea ce priveşte fondurile europene se păstrează alocările de până acum”, a afirmat Ponta la sosirea sa la Consiliul European, reunit în cea de-a doua zi de desfăşurare, citat de Agerpres.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.