Poolouri, adică Paranoia Schwartz (55)

În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz – Poolouri, adică Paranoia Schwartz Editura TipoMoldova, Iași, 2

 

Fenomenul

În noaptea de 24 spre 25 martie, Gough fu trezit de o furtună. În încăperea cu storurile trase era întuneric beznă, dar ropotul ploii şi tunetele dese, precum şi fulgerele ce se strecurau printre jaluzele îl făceau să stea în capul oaselor.

Rămase aşa mai multe minute, frecîndu-se la ochi, fiind pe punctul de a se trezi de-a binelea, cînd un fulger deosebit de puternic sfărîmă storurile de la ferestre şi, pătrunzînd în odaie, păru să caute ceva. Semăna cu ochiul unui far cercetînd întunericul. Se afla tocmai pe peretele pe care erau agăţate mai multe fotografii, cînd tunetul puternic veni să pună capăt hoinărelii fulgerului şi, în locul unde se afla, acesta explodă, transformîndu-se într-un fel de monstru, o fiinţă cu mai multe capete, cu capetele tuturor celor de pe imaginile înrămate de pe perete pe care a apucat să le lumineze.

La început, Fenomenul (să-i zicem aşa) îşi roti capul în toate direcţiile, dar Gough avut impresia că mulţimea aceea de ochi priveşte mereu doar spre el. Apoi, mişcîndu-se greoi, Fenomenul ieşi prin peretele opus geamului pe unde intrase fulgerul din care s-a zămislit. În zid a rămas o gaură cu contururile atît de clare, încît parcă păstra imaginea Fenomenului acum dispărut.

După ce se linişti totul, Gough avu, mai întîi, convingerea că a visat. În încăpere domnea din nou bezna şi el se culcă la loc. Doar că simţea curent. Aprinzînd lumina, văzu gaura din perete cu urmele de necontestat.

Scăpat de primul şoc, Gough simţi nevoia să acţioneze. Se repezi la telefon cu gîndul de a anunţa straniul Fenomen. Dar cui să-l reclame? Pe cine să anunţe?

Chemă mai întîi pompierii, însă aceştia nu se arătară dispuşi să creadă ceva din toată povestea aceasta.

Apoi veniră doi celebri O.Z.N.-işti care-l rugară să ţină totul în secret. (Ei erau convinşi că fenomenele reale în care erau amestecaţi extratereştrii nu par niciodată plauzibile, fiind mai recomandabile pentru publicitate minciunile sfruntate.)

Totuşi, cînd veni agentul societăţii de asigurări, acesta îl preveni că nici Gough şi nici imobilul n-au fost asiguraţi împotriva extratereştrilor.

O echipă de savanţi declară totul drept o şarlatanie.

O societate de ocrotire a operelor de artă se oferi să cumpere tiparul rămas în perete şi să-l apere de intemperii. Se studiau mai multe proiecte pentru transportarea găurii lăsate în perete şi instalarea ei într-un muzeu de curiozităţi.

Au mai venit şi alţii, însă important e că toată lumea se străduia să afle cum s-a născut urma aceea în perete şi, sceptici ori creduli, toţi se pregăteau să vină cu ipoteze gata pregătite.

Pînă ce, în noaptea de 31 martie spre 1 aprilie, Fenomenul reveni prin gaura sa din zid şi dispăru prin geamul larg deschis. Nu se mai putea găsi nici o fisură, iar celor ce s-au ocupat de misteriosul caz nu le-a mai rămas altceva de făcut decît să-şi scrie memoriile.

 

  1. “Cine va păzi păzitorii înşişi?” – (Iuvenalis, Satirae, 6, 347 sq.)
  2. “Cel care arată cu bunătate calea celui rătăcit face ca şi cum ar aprinde o lumină pentru altul; ea îi luminează totuşi şi lui.“ – (Eunius, Trag., 372, la Diehl, Poet.)

 

Portarul

Gough dobîndi cea mai importanţă funcţie din cariera sa: deveni portar la primărie.

Acum, desigur că nu vreau să insinuez prin aceasta că numitul Gough ar fi obţinut acest post fără a fi deţinut calităţile necesare, că totul ar fi fost rodul unor maşinaţiuni sau la unor înalte protecţii. Nu, departe de mine gîndul: Gough, pot s-o spun –  şi faptele au dovedit-o cu prisosinţă – a fost un excelent portar.

El poseda, e drept, şi calităţile necesare: avea un metru nouăzeci şi opt înălţime, fusese halterofil şi boxer de categoria grea şi, din cauza unui K.O. mai dur, gîndea puţin mai încet. (Cel puţin aceasta era versiunea lui, dar noi nu deţinem indicii că ar fi putut gîndi măcar înaintea acelei lovituri nenorocite.)

Era un portar atît de desăvîrşit încît, de la venirea sa, nu se mai putea rezolva nici o problemă. Sau, mai bine spus, nici n-a mai apucat cineva să aibă probleme în incinta clădirii: tot ce trebuia rezolvat rămînea la poartă împreună cu solicitantul. Făcînd uz de fizicul său impunător şi de părul său argintiu, Gough oprea pe oricine încerca să intre: o femeie cu o cerere, doi tineri însurăţei pentru a se căsători, un bărbat pentru o reclamaţie, într-un cuvînt, Gough deveni de netrecut.

La două zile după numirea sa în postul de portar, nu mai răzbi nici măcar şeful spre biroul său, lucru care însă, un timp, nici n-a prea fost observat, deoarece, de la venirea lui Gough, şeful tot n-au putut să-şi facă simţită prea eficient prezenţa.

Timp de o săptămînă lucrurile continuară în acelaşi ritm domol, puţin certăreţ, dar, în general, principial.

Totuşi, începură să se adune şi probleme ce nu sufereau amînare, dar şeful, în fruntea unei delegaţii de subalterni, nu reuşi să obţină permisiunea portarului de a intra în clădire.

– Nu se poate, le spuse Gough, ieşindu-le maiestuos în faţă.

– Eu lucrez aici de treizeci de ani, se lamentă un funcţionar mai în vîrstă.

Dar Gough nici nu clipi.

– Ai o dovadă că mai deţii şi astăzi postul?

– Dar aici e şi şeful!

– Eu pe tine te întreb!

Reieşi că, într-adevăr, nici unul dintre funcţionari nu avea asupra sa o dovadă ştampilată şi cu data la zi că mai deţine vreo funcţie.

– Vedeţi? îi întrebă cu un reproş părintesc Gough. Eu nu pot să-mi iau răspunderea! Dacă s-a constatat, să zicem, ieri că nu mai sînteţi capabil sau, Doamne fereşte, că aţi delapidat? Cum să vă las să intraţi?

– Dar…

– Pe mine mă plăteşte statul să păzesc această clădire. Eu nu i-am lăsat nici pe alţii să intre, darămite pe voi! Eu nu fac nedreptăţi sau favoruri. Vreau să mor cu convingerea împăcată.

Iar un bătrîn care şedea acolo de mai multe zile, încercînd zadarnic să intre pentru a obţine o adeverinţă, zîmbi binevoitor:

– Dumnezeu să-l ajute, că tare drept mai e portarul ăsta.

Nici şeful nu reuşi să-l înduplece cu nimic pe bravul şi intransigentul Gough.

Dar slujba-i slujbă şi treburile erau urgente. Se găseau strînşi cu uşa şi obligaţi să ia măsuri. Şeriful era prea firav pentru a-l putea da la o parte pe vînjosul portar. Ajutorul lui se alese cu un braţ rupt şi două măsele lipsă.

Nici pompierii n-avură mai mult succes. Dealtfel, nici un furtun n-ar fi putut să stingă elanul eroicului portar.

O bătrînă îl blestemă două zile şi două nopţi într-una, în speranţa că poate-poate va reuşi să-l facă să moară de gută, pentru a putea ea intra la domnu’ care împarte bilete la oameni care vor să vîndă grădina de pe deal. A treia zi, în zori, bătrîna îşi dădu ea duhul, încă înainte de a apuca să zică blestemul cel mare, lăsat în taină de bunica bunicii ei.

După acest tragic eveniment, situaţia deveni alarmantă. Şefului îi era ruşine să ceară ajutoare de la oraş pentru un asemenea caz. Adică, vreau să spun, îi era jenă fiindcă nu ştia cum să-şi formuleze cererea, nefiind clar în care paragraf de instrucţiuni se încadrează ea.

În următoarele trei zile şi trei nopţi, oamenii au stat şi s-au gîndit ce să facă. Ce să facă? Pînă ce i-a venit unuia dintre ei ideea să meargă la Gough şi să-i ceară adeverinţă cu semnătura, ştampila şi data la zi cum că mai e portar.

– N-am, recunoscu speriat Gough.

– Atunci, ce mai stai aici? Cu ce drept încurci lumea?

Că “mîr”, că “cîr”, dar nimic nu-i mai folosi portarului ca să rămînă portar. Fu destituit pe loc şi trimis la ale lui. Şi bine i-au făcut!

Şeful a putut din nou să intre în biroul său, ceilalţi funcţionari în ale lor, oamenii să stea la rînd înăuntru şi nu în faţa clădirii.

Doar că, atunci cînd urgentele treburi restante fuseseră rezolvate, cel trimis să ducă situaţia la district, nu o putu preda fiindcă, la intrare, tînărul portar Finch, proaspăt uns în post, nu-l lăsă să intre în clădire.

 

“… dar universul trebuie să aibă o formă solidă, iar pe cele solide le îmbină, în chip fericit, la un loc întotdeauna două medietăţi, niciodată una singură.“ – (Platon, Timaios, 33, b.)

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.