Spitalul (26)

În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz „Spitalul“ apărută la Editura Eminescu în 1981. Volumul a apărut și  în Serbia la editura Arka din Smeredovo și a obținut premiul pentru cea mai bună carte străină la Târgul de carte de la Belgrad, 2010.

(În timpul acesta, Stein se afla acasă la tânărul Vancu, un domn îmbogățit peste măsură în urma a numeroase moșteniri picate ca din senin. Acesta era unul dintre locurile în care încerca Stein să plaseze o parte dintre plicurile primite în păstrare de la domnul administrator general. Pentru că Vancu, se știe, se considera întotdeauna un fel de rudă cu Lazăr și legăturile dintre ei erau lipsite de suspiciuni; ele erau anterioare situației prospere în care se afla tânărul Vancu pe vremea aceea și datau încă din perioada în care actualul bogătași

era cunoscut de către vecini drept Vancu Gaură pentru a putea fi deosebit în felul acesta de ceilalți numeroșii Vancu din vechea și trăsnită familie lugojeană ce purta acest nume. Și tocmai în perioada aceea de restriște pentru întregul oraș, pentru întreaga omenire, clanul Vancu trăia o perioadă de reconciliere ș i strângere a rândurilor, astfel încât în casa tânărului Vancu, ajuns cel mai bogat dintre ei, se aflau la ora aceea, alături de mulți musafiri, numeroase neamuri aciuite acolo de nevoie, dar și din comoditate, sperând fiecare ceva, neposedând nimeni mai nimic, în afara unor stufoase planuri de viitor.

Lui Stein îi veni destul de greu să vorbească între patru ochi cu gazda Politicos și blazat, Vancu-1 invită în salonul mare din subsolurile în care se mutase încă înainte de război

— idee excentrică, dar care trebuise până la urmă să fie acceptată de toată lumea. În încăperea aceea comodă și lipsită de personalitate se găseau mulți oameni și trebuise să treacă o vreme până ce Stein să poată prinde un moment în care să vorbească câteva minute nederanjat cu gazda. Dar și din alt motiv mai întârzie Stein acolo: deși era ca întotdeauna grăbit și nervos de teama de a nu întârzia undeva, o alarmă aeriană îl făcu să mai rămână și după ce-și îndeplini în bune condiții comisionul deoarece acest salon subteran era neîndoios cel mai plăcut adăpost din oraș. Și mai era și obosit domnul Stein, obosit după atâtea alergături și emoții… Și mai

erau atâția oameni acolo, unii chiar simpatici — alții nesuferiți — , fiecare putând spune, ceva important, o informație vitală, fiecare putând deveni un viitor asociat într-o viitoare afacere. Nu se știe niciodată…

La început, se vorbi despre situația de pe câmpurile de luptă. Lucrurile păreau să se stabilizeze pe toate fronturile europene și cineva își arătă îngrijorarea că în felul acesta se puteau aștepta cu toții la ani lungi de războaie de tranșee, ani asemănători cu cei petrecuți de respectivul la Doberdo în prima conflagrație mondială, când stătuse împreună cu camarazii săi săptămâni și luni într-o crăpătură de stâncă în care atunci când ploua rămâneai în apa pe n-avea uncie se scurge și atunci când era soare te uscai ca o șopârlă. Desigur, acum armamentul e mai perfecționat, desigur, acum po ți omorî ușor mai mulți oameni, mai ales civili — bombardamentele astea blestemate! — , dar parcă e mai frumos dacă mori de o bombă decât de o lance?

Blitzkrieg-urile s-au terminat, trebuiră să remarce și alții, dar ar fi o aberație să

compari măcelul ăsta cu războaiele trecute. De ce să fie o aberație? De ce? De ce? Acum au

căzut state întregi, toată Europa centrală este ocupată de Reich și totuși lucrurile continuă cu

aceeași intensitate. Poate de pe vremea lui Napoleon… Napoleon? Să fim serioși! Auzi,

dom’le, ce vorbește? Acum mor într-o zi mai mulți combatanți decât într-o campanie întreagă

a lui Napoleon! Fără să mai socotim și civilii îngropați sub bombardamente. Și fără să-i mai

număram și pe cei dispăruți, cei care pur și simplu au fost înghițiți de lagăre, spuse cineva și se

crea un moment de tăcere penibilă, fiecare făcându-și de lucru cu ceva și căutând un alt capăt

de discuție. Păi, da, acum și populația globului e mult mai mare ca pe vremea lui Bonaparte,

găsi cineva soluția și alunecă din nou în comentarea ultimelor știri de pe câmpurile de luptă.

Nemții nu mai obțin victoriile incontestabile de pe vremuri și e ușor de ghicit că încep să mai

ia din când în când și bătaie, deși propaganda lor anunță în fiecare zi noi acte de bravură ale

soldaților germani. Oricum, nu se mai aude nimic despre noi capitale ocupate, despre noi țări

anexate. Acum se vorbește despre respingerea unui atac, despre atâtea tancuri pe care au

reușit să le distrugă și despre atâtea avioane pe care le-au doborât. E mult? E puțin?

— După rebeliune, spuse cineva, crezusem că lucrurile se vor schimba, că războiul va lua o altă turnură. Câteva zile am sperat multe lucruri… Și ce s-a schimbat?

— Ce voiai dumneata să se schimbe?

— Păi, voiam multe. Dar nu mi-am imaginat că domnul doctor Covaciu va rămâne în locuința lui și o va ține mai departe deschisă pentru…

— Ș i ce-ai fi vrut? Să-l închidă și pe el? făcu un inginer despre care știau cu toții că purtase și el cămașa verde. Domnul doctor Covaciu n-a participat la rebeliune și este desigur

la fel de dezamăgit ca și mine.

— Cum adică, dragule? întrebă doctorul Jager.

— Adică nu ne așteptam la lucruri ca cele care s-au întâmplat. Domnul doctor Covaciu nici n-ar fi vrut să încercăm… să încerce legionarii să preia puterea.

— Zău?

— Deocamdată.

— Adică sunteți și dumneavoastră dezamăgit? întrebă cel care pomenise mai înainte despre cei dispăruți în lagăre.

— Sunt.

— Păi, că toți suntem, doar că fiecare pentru altceva.

— Am auzit și eu câte ceva din cele ce se petrec la spital, spuse altcineva. Se spune că

nu mai sunt locuri nici pe jos.

— Se spune, făcu și o doamnă, că foarte mulți oameni se ascund acum acolo.-

— Poate ne povestește domnul Stein mai multe.

— Eu, vă rog, m-am internat pentru ulcer.

— Dar pe domnul Luca l-ați văzut?

— Domnul Luca este acum comandantul spitalului.

— Ăsta am auzit-o și noi.

— Se zice că a fost un elev excepțional.

— Ceea ce nu știu, spuse Jager, este cum se înțelege adunătura aia de oameni acolo și cum de nu se omoară între ei.

— Probabil că se mai și omoară între ei.

— E totuși război…

— Nu, domnilor, ceea ce nu înțeleg este… este ce fel de oameni au interesul să se interneze acolo. Dumneavoastră ați amintit de foști legionari. Bun, pe ăștia îi pricep de ce se duc acolo; cineva a amintit de comuniști, eu nu cunosc comuniști, ăștia n-au umblat cu uniforme prin oraș, dar de bănuit bănuim fiecare pe câte cineva.. am mai auzit că ăla a fost ridicat, că ăla… Dacă or fi și din ăia acolo, îi înțeleg și pe ei. Iudeo-bolșevici ați spus? Ei, bine, de acord și cu ăștia că s-au dus acolo.

— Dar ce caută, oameni ca Lazăr acolo? Domnule Vancu, parca ați fost în relații bune cu domnul Lazăr?

Stein se simțea cumplit de nefericit, dar tăcea pentru că n-avea ce-i face. Vancu, în schimb, îl privi absent pe Jager și era atât de evident că se plictisea, încât nu-1 mai întrebă

nimeni nimic.

— Și, pe urmă, continuă Jager, numai eu știu o mulțime de oameni care nu-1 puteau suferi pe Lazăr și despre care se spune că acum ar fi tot acolo…

— Și ce vă miră, domnule doctor? întrebă inginerul. Dacă până și prefectura este de acord cu ceea ce se întâmplă în…

— Dar ce se întâmplă, de fapt?

— Păi, e posibil ca un om ca Luca să ajungă brusc mare șef într-un spital?

— Ce-aveți cu Luca? Parcă vă înțelegeați bine până nu de.. mult…

— Eu cu Luca? Niciodată. În vremuri tulburi apar o sumedenie de amatori de victorii! Luca nu-i decât un exemplu la îndemână.

— Nu, Luca e un om care întotdeauna încearcă să conducă. Indiferent de vremuri…

—Luca! Ăsta nu-i decât un escroc! Dacă ați ști câte știu eu despre el…

— Dar ce v-a făcut?

— Domnule inginer, spuse Vancu cel Roșu, unul dintre cei mai importanți bătrâni ai clanului Vancu, există oameni care par foarte cumsecade, care sunt foarte cumsecade, până în momentele grele… până în momentele neobișnuite. Acolo cedează. De aceea eu mă feresc…

eu prefer să-i feresc pe oameni de asemenea momente pentru a nu avea decepții.

— Și? Și ce-i cu asta?

Urmă o scurtă pauză în care lumea își spuse că bătrânul Vancu a vorbit din nou fără să înțeleagă ce s-a discutat în jur, el săracul fiind tot mai surd.

— Da, domnilor, Luca ăsta caută cu luminarea clipe ca cele pe care le-a găsit în spital.

— Dar a știut să le găsească!

— Eu vă spun, continuă în mod neașteptat Vancu cel Roșu, indivizii nu sunt cu toții la

fel și situațiile fac oamenii și nu oamenii situațiile.

— Să fim serioși! Am auzit asta de prea multe ori! E adevărat că situațiile pot scoate

din oameni vitejia, sau lașitatea care altfel ar putea trece neobservate, dar…:

— Ceea ce trece neobservat nu există! se încăpățână Vancu cel Roșu.

— Asta vi se pare de aceea pentru că luăm atât de rar decizii.

— Cum adică?

— Adică… Cum să spun? Adică noi facem… noi…

— Acționăm, îl ajută pe Jager doamna care se afla de față.

— Exact! Noi toți acționăm pe baza unor decizii luate de fiecare dintre noi într-o clipă…. toți decidem într-o singură clipă. Acționăm mult timp pe baza unor asemenea decizii.

— Ce? Vreți să spuneți că cea mai mare parte a timpului nici măcar nu gândim?

întrebă cel care amintise de lagăre.

— Sigur că nu! Să ai tot timpul țelul rigid…. scopul rigid în față înseamnă fanatism.

— Și dumneavoastră n-aveți niciun scop? întrebă în sfârșit și Vancu cel Tânăr ceva.

— Eu? Eu am tot felul de scopuri mărunte.

— Scopurile mărunte pot fi etape intermediare.

— Pentru mine? Etape intermediare pentru mormânt, poate. Ce scopuri să mai am eu

la vârsta mea?

— Domnilor, lucrurile astea se potrivesc numai la micii profitori, spuse iarăși

inginerul.

— Mulțumesc! făcu Jager .

— Nu la dumneavoastră m-am referit. Dar să-l luăm, de exemplu, pe acest Luca! Întotdeauna după vremuri tulburi apar aventurieri pricepuți cărora timpurile le sunt prielnice. Și ce fac cei mărunți? Se încurcă în aceste scopuri mărunte, cum bine ați remarcat, domnule

doctor.

— Ați vrea să cucerească lumea?

— Nu, dar măcar să știe ce vor… În lume mai există și oameni din ăștia, oameni care dacă fac ceva, o fac din convingere. Chiar dacă omoară, știu că așa trebuie să procedeze, nu pentru că le-a apărut cineva în față și…

— Dar dacă nu Ie apare nimeni în față, nici nu pot să omoare anarhiștii dumitale, făcu Vancu cel Roșu, dar nu-1 mai luă nimeni în seamă..

— Domnule Vancu, i se adresă inginerul gazdei, dumneavoastră nu v-ați amestecat niciodată în treburi politice, cu toate că v-ar fi fost ușor s-o faceți. De ce? Nu v-am auzit niciodată părerea despre… despre vremurile astea…

Dar Tânărul Vancu se comporta asemenea unui copil: nu-i convenea nimic, voia totul, se plictisea repede, îi venea mereu să scâncească. Nu dorea în general decât lucruri imposibile. De aceea era mereu dezamăgit. Lucrurile care-i erau la îndemână îi provocau puseuri scurte, de bucurie mare, apoi nu-1 mai interesau. Se plictisea câteodată brusc de singurătate și atunci invita lume la el. Pe urmă se sătura de oameni și abia aștepta să rămână

singur. Ca acum.

Oaspeții se pregăteau să plece. Părăsiră pe rând casa. Se nimeri ca Stein să iasă împreună cu Jager și cu cel care adusese la un moment dat vorba despre lagărele de

concentrare.

— Vă simțiți bine la spital, domnule Stein?

— Eu?

— Păi, altfel de ce mai rămâi acolo, dragule?

— Ziceați că-i înțelegeți pe unii care se ascund acolo, spuse cel care adusese la un moment dat vorba despre lagărele de concentrare. Ați amintit și de evrei…

— Am amintit despre tot felul de oameni, răspunse Jager șiret.

— Nu, în cazul meu… Eu sunt încă sub observație medicală. Doctorii au spus că e mai bine să nu-mi dea încă drumul.

— Dar văd că de plecat tot pleci.

— Trebuie să trăiesc și eu…

— Și la spital cum e?

— Ca la spital. Nu-i rău, nu pot să mă plâng, dar când îmi aduc aminte ce frumos era când mai eram acasă și… vă rog să mă înțelegeți, acasă mă enervam întotdeauna că nu găseam ceva și soția îmi căuta ochelarii, băiatul mai mare cheile, ceilalți mănușile și ceilalți… și servitoarea ceasul… Doamne, ce frumos era când mă enervam pe toți! O să mai fie vreodată

așa ceva?

— Într-adevăr, asta-i întrebarea!

— Dumneavoastră, domnule doctor, o duceți totuși aproape ca mai înainte…

— Dacă asta numești dumneata…

— Veniți des la domnul Vancu?

— Am grijă să ne întâlnim rar pentru că țin la prietenia asta. Dar acum, din păcate, se îngrijesc și alții să se întâlnească rar prieten cu prieten. Fitacek, de pildă, îmi scrie din insula inventată de el. Îmi trimite de acolo vederi atât de aiurit imprimate încât nu înțeleg nimic din

ele. Nici de pe ștampila poștei aceleia nu se poate citi nimic cu înțeles.

Se despărțiră și Stein plecă mai departe doar cu bărbatul care adusese vorba despre lagărele de concentrare.

— Dragă domnule, îi spuse Stein în șoaptă, am încercat să-l conving pe domnul administrator general al spitalului să rechiziționeze pentru… pentru ceea ce mi-ați cerut o casă.

— Și?

— Nu știu. A bănuit cam la ce vă trebuie. A și pomenit cuvintele „Casă conspirativă”,

așa că n-am mai insistat..

— Și totuși, mare nevoie am mai avea de o casă conspirativă acolo!

— Vedeți, Lazăr mai are în jurul lui chiar și în spital oameni care nu-1 iubesc. El nu este suficient de înțelept să nu-și facă peste tot dușmani. Și în afară de asta. mulți dintre foștii lui vrăjmași sunt tot acolo. În curând n-o să-i fie mai ușor ca afară. Norocul lui e că are postul

ăla…

— Trebuie să știți un lucru: nici postul ăla nu-1 mai poate salva multă vreme. Nici pe el, nici pe alții ca el. La început nemții credeau că evenimentele din spital ar fi putut fi organizate împotriva lor. Numai că în privința asta Luca, fostul legionar Luca, le-a. recâștigat încrederea și a tratat atât de bine cu toată lumea încât toți cred că el este numai și numai din partea celui cu care tocmai vorbește.

— Și în realitate?

— De ce mă întrebați, domnule Stein? Parcă nu știți că Luca nu e de. partea nimănui…

El nu vrea decât să conducă și aici a avut dreptate nu știu cine, cel care a spus în seara asta, că Luca ăsta caută cu lumânarea posturi indiferent de partea cui ar sta. Ceilalți au fost și sunt mai

fanatici.

— Să fii dumneata sănătos! Mai fanatic decât el…

— Oricum, noi nu suntem de acord cu cele ce se petrec în spital. Nu putem să admitem ca foști criminali să se ascundă acolo pentru că foștii criminali sunt și actualii criminali. Legionarii au încercat să introducă acolo metodele lor, de la Casa verde.

Se opriră și celălalt zise:

— Iată ce trebuie să faceți: pe de-o parte, să aflați tot ce se poate afla acolo, pe de altă parte, să obțineți totuși o casă conspirativă în așa fel încât nici măcar Lazăr să nu bănuiască la ce ați vrea s-o folosiți. Puteți să faceți asta?

— Pot. L-am întâlnit în spital pe omul pe care se spune că a vrut să-l împuște Guneș

când nu i-a luat foc revolverul. El n-ar putea?

— Să nu luați legătura cu el!

— De ce?

— Pentru că e suspect!

— Dar nu s-a găsit nimic la el…

— E suspect. E un băiat minunat, dar deocamdată nu-1 putem folosi., îi întinse mâna

lui Stein și acesta, în timp ce i-o strângea, îl întreba:

— Eu ceva tot nu înțeleg: dacă tot nu sunteți de acord cu atâția oameni, de ce sunteți totuși dispuși să tratați cu ei?

— Pentru că atunci când arde pădurea, toată lumea este obligată să o stingă. Nici măcar animalele nu se mai sfâșie între ele.

— Și după aceea?

— După aceea știm ce avem de făcut

— Domnul meu, am visat prea mult… Am fost de prea multe ori dezamăgit când am învins un obstacol și am găsit unul mai mare în față.

— Și ați putea să nu vă mai faceți planuri?

— Nu.

Se despărțiră. Stein o luă înapoi spre spital, celălalt se mistui în noapte.

„Să nu-ți faci planuri ar fi ca și cum ai muri, își spuse Stein. Să nu speri nu-i omenesc și cui îi strică ceea ce speri tu? Da. Dar ce și cum se va realiza… Focul se spune că purifică, dar nu știu dacă odată stins de către toți cei interesați, viețuitoarele pădurii vor fi mai blânde unele cu altele. Că până acum istoria…”

Se afla deja pe străzile rechiziționate și în întuneric îi apăru în față spitalul, acel loc de refugiu din timpul furtunii. Potopul nu trecuse și nimeni nu se îndura să iasă. Iar în depărtare si auzeau noi tunete.)

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.