Porturi, autostrăzi şi reţele de influenţă

Victor Ponta a spus-o pe şleau: există în afara ţării interese mai puternice decât voinţa premierilor români de a lega prin autostrăzi marile provincii româneşti. Victor Viorel a speculat că doar Ardealul ar fi sub interdicţie, sugerând mai mult decât voia să spună. Căci nu voia să spună că ar exista o strategie de anexare a Ardealului la teritoriul Ungariei, ci voia să spună că o asemenea sperietoare e filigranată diversionist în jocul celor care, de atâţia ani, înfrâng voinţa premierilor români în privinţa autostrăzilor. Victor Ponta spunea că lui au încercat să i-o înfrângă prin dosare DNA.

Sperietoarea ar dispărea imediat ce România ar vinde Portul Constanţa? Cui? Olandei sau Germaniei. E clar pentru cei cât de cât avizaţi că Olanda joacă în acest joc şi pentru sine, dar mai ales pentru Germania, care are o capacitate portuară mai mare. Dacă Portul Constanţa s-ar dezvolta odată cu autostrăzile noastre, o bună parte din capacitatea portuară olandezo-germană ar risca să rămână neutilizată.

Nu există joc economic în care să fim implicaţi (fie şi doar in potentia) cu mai multe zerouri în numerele ce descriu afaceri şi profituri. De aceea, şi reţelele de influenţă care înfrâng voinţa premierilor noştri sunt cele mai puternice. Nu doar DNA şi SRI fac parte din aceste reţele. Uneori chiar şi alegerile noastre prezidenţiale sunt câştigate de agenţi ai acestora.
Ce ar fi de făcut pentru a debloca situaţia? Să nu dezvoltăm Portul Constanţa? În fapt, nu-l dezvoltăm. De 30 de ani, capacitatea sa nu a crescut. Să-l vindem? Aici e cuiul lui Pepelea. Niciun guvern n-a îndrăznit nici să-l dezvolte, nici să-l vândă. Dacă l-ar dezvolta, am avea nevoie de autostrăzi. Dacă l-ar vinde, partidele de guvernământ ar pierde alegerile următoare şi, probabil, nici n-ar mai intra în Parlament.

Soluţia? N-a găsit-o nimeni până în prezent. Într-un final previzibil, cine ştie după ce fel de criză, vom fi obligaţi să-l vindem ca să avem parte de dezvoltarea ce poate fi adusă de o reţea de autostrăzi. Până atunci? Până atunci n-avem decât să ne complacem în starea de semicolonie în care acum ne place să ne complacem. Nici măcar SUA nu ne pot ajuta, căci economia americană nu ar câştiga nimic dacă ar cumpăra Portul Constanţa. Dimpotrivă: şi-ar ostiliza grav atitudinea Germaniei. Germania ar vrea să deţină în proprietate portul ca să-i menţină dezvoltarea la niveluri care să nu concureze cu interesele sale portuare directe. La niveluri, aşadar, care nu vor impune construirea de autostrăzi în România.
Situaţia aceasta nu va putea fi deblocată, pare-se, decât într-o conjunctură de viitoare negocieri de pace. Războiul Rece s-a încheiat fără astfel de negocieri. În războiul actual, care este economic, Germania nu are a face parte dintre cei ce ar putea pierde războiul.

Atunci?

De ce nu facem o dezbatere naţională cu privire la blocajul în care ne aflăm, una în care să nu jignim interesele de afaceri ale Germaniei? Dimpotrivă: să le recunoaştem legitimitatea. Poate că vom afla că românii înclină pentru dezvoltarea adusă de autostrăzi în detrimentul celei aduse de Portul Constanţa.
Care autostrăzi? Căci dacă acest port nu va avea dezvoltare când va fi în proprietate germană, cine ar mai fi interesat de reţeaua noastră de autostrăzi? Noi ar fi normal să fim interesaţi. Măcar pe aceste autostrăzi să îi taxăm un pic pe nemţi.