Asta s-a întâmplat anul trecut, pe planeta Limbos. Da, e o planetă îndepărtată, dincolo de Sistemul Solar. Pe planeta Limbos sunt mai multe țări. Sunt și mări și oceane, munți și văi. Într-una din acele țări, într-un oraș oarecare, a ajuns prefect una din slugile unui baron așa-zis socialist, în fapt un derbedeu care, într-o bună zi a fost împușcat în cap de niște necunoscuți.
Așa a sfârșit, brusc, neașteptat, unul dintre derbedeii așa-ziși socialiști din acea țară de pe planeta Limbos. Prefectul Limbă nu s-a remarcat prin decizii inspirate, curajoase, moderne, pentru binele oamenilor, pentru viitorul copiilor lor. Nicidecum. De cum a ajuns prefect, dând limbi peste limbi șefului său de partid, acest Limbă, sluga perfectă a prea-împușcatului derbedeu așa-zis socialist, a început să calce oamenii pe grumaz, să se dea mare și tare, să jignească și să oropsească toată suflarea din zona respectivă.
În capul lui de idiot perfect, acest Limbă nu și-a putut imagina vreodată că el ar putea să sfârșească mai nasol decât arogantul și ticălosul lui șef, împușcat ca pe un porc, de făptași necunoscuți. Așa sfârșesc, în cele din urmă, oricare ar fi galaxia, toți tâmpiții care se cred mari și tari nedându-și seama că vremelnicia este mama lor cea vitregă. Prefectul Limbă de pe planeta Limbos și-a bătut joc de oameni într-un hal fără de hal.
Acum, ce-i drept, oamenii s-au lăsat călcați în picioare de prefectul Limbă, unii de teamă, alții din nepăsare, alții sperând că se vor descurca cumva. Dar prefectul Limbă avea la îndemână jandarmeria, poliția, armata, serviciile secrete, era mare și tare. Îi chinuia pe toți într-un fel imaginabil. Oamenii înghițeau în sec, se făceau că nu aud, că nu văd. Nimic nou sub soare. În fotoliul lui de prefect august, prefectul Limbă se îmbățoșa și-i suduia pe toți, răcnea, dădea directive fanteziste și ticăloase, alerga oamenii până-i lăsa lați, până-i storcea de toată vlaga, îi lăsa fără bani, fără bruma de avere.
Desigur, numai naivii ar fi putut crede că va veni de undeva o salvare miraculoasă. Așa cum știm cu toții, ticăloșii de felul prefectului Limbă, o duc bine, se țin bine pe picioare, oropsesc meserie pe toată lumea și nimic nu pare să-i clintească de pe soclu. S-a întâmplat prin toate galaxiile povestea asta. Aparent, o lume rămâne încastrată în ticăloșie, în moarte, în perversiuni politice inimaginabile, în hăituială și restriște ani și ani, fără ca oamenii să aibă cumva puterea de a se elibera.
Așa se nasc miturile despre salvatori miraculoși, despre zei care intervin când nimeni nu se așteaptă, despre ființe fabuloase, eliberatoare, venite din cer. Nu vine nimeni, să fim realiști. Istoria este un șir lung de astfel de evenimente tragice când oamenii o duc greu și sunt năpăstuiți pentru că nu-și dau seama care e de fapt salvarea. Acum, ce să vă zic, planeta Limbos a intrat într-un flux electromaginetic mai ciudat din cauza unei comete. Cometa aia însă nu avea nici în clin nici în mânecă cu povestea noastră.
Prefectul Limbă nici nu și-a dat seama că avea de-a face cu un fenomen cosmic mai straniu deși unii astronomi au încercat să-l avertizeze. Prefectul Limbă i-a pus pe goană și i-a încarcerat. Dar vai, ăsta a fost semnalul revoluției. Da, revoluție. Nu este altă cale ca o lume să iasă din osândă. Asta e treaba, așa stau lucrurile în toate galaxiile posibile. Așa că a izbucnit în cele din urmă o revoluție devastatoare. Oamenii nici nu și-au dat seama cum de le-a venit un elan revoluționar atât de devastator. A fost ca o străluminare când toți au văzut realitatea dezbrăcată de orice fantasmagorii.
Prefectul Limbă a urlat în dimineața aceea la toți umilii lui subalterni dar, surpriză, toți au șters-o din clădirea prefecturii fără să-l mai ia în seamă ca altădată. Apoi, mulțimea adunată în stradă a început să arunce cu pietre în geamurile prefecturii în timp ce jandarmii priveau nepăsători, surzi la strigătele de fiară încolțită ale prefectului Limbă. Revoluționarii au năvălit în clădirea prefecturii și l-au prins pe prefectul Limbă exact când ticălosul voia să deschidă camera armelor să ia o mitralieră cu care să tragă în muțimea adunată în stradă. A fost un fel de alergătură pe scări.
Prefectul Limbă răcnea plin de disperare. Îi trecuseră toate furiile. Când revoluționarii au pus mâna pe el, lovindu-l cu sete și năduf, prefectul Limbă a început să plângă și să cerșească iertare. Așa fac toți ticăloșii din toate galaxiile posibile când roata istoriei se dă peste cap iar ei ajung la mâna oamenilor pe care i-au oropsit ani și ani. Revoluționarii însă erau surzi. L-au târât pe prefectul Limbă drept în stradă, apoi, fără milă, l-au dus în piața publică unde deja era ridicat un eșafod.
Exact în acele momente, prefectul Limbă a început să urle ca din gură de șarpe, ba amenințând, ba cerșind milă, un amestec straniu de trăiri contradictorii. Dar oamenii l-au scuipat drept în față și l-au lovit cu picioarele în cap. Prefectul Limbă a descoperit astfel în ultimele clipe ale vieții sale, că nimic nu e veșnic, că nimic nu e sigur, că totul, puterea și perversitatea puterii, este iluzoriu. Așa cum sunt în toate galaxiile posibile. Revoluționarii l-au urcat pe eșafod, mulțimea a tăcut așteptând deznodământul tragic cu multă înfrigurare. Prefectul Limbă s-a trezit cu ștreangul de gât în doar câteva clipe. S-a confruntat atunci cu propria lui moarte, fulgerătoare, implacabilă. Revoluționarii l-au spânzurat aproape cu sadism, încet, foarte încet, astfel încât toată lumea a putut să audă cum îi troznesc vertebrele și cum i se scurge viața din trup, cu un fel de șuierat lugubru. Cam asta e povestea.
S-a întâmplat, se întâmplă chiar acum în toate galaxiile posibile, se va întâmpla mereu și mereu, fără de oprire. Povestea asta nu are morală. Nu are de ce să aibă morală pentru că ideea de dreptate nu are treabă cu văluririle universului care este ca un ocean nesfârșit, de neînțeles pentru mintea umană. Sfârșitul prefectul Limbă nu este exemplar în nici un fel. O slugă ticăloasă a fost spânzurată de o mulțime furioasă.
Nimic altceva. Sfârșitul prefectului Limbă nu a pus pe gânduri și nu va pune pe gânduri pe cineva, vreodată. În toate galaxiile posibile, mulți oameni vor alege calea ticăloșiei, oropsindu-și semenii în felurite feluri. Nici unul dintre aceștia, în mod paradoxal, nu se va gândi că este un muritor de rând. E una dintre enigmele legate de ființele umane din toate galaxiile posibile.
Poate să fie un defect genetic sau poate o ironie celestă. Dacă ar fi însă să fie ironie celestă, atunci ar trebui să ne gândim că este cumva, pe undeva un Creator miraculos. Dar nu este. Ce Creator ar fi atât de tembel să creeze asemenea ființe care au gânduri și trăiri contradictorii, fiind lipsite în mod ciudat, de o viziune nobilă?! Nu, nu e nici un Creator. Sunt doar niște înjghebări de molecule care se cred ele mai cu moț decât alte înjghebări de molecule, crezând că le pot stăpâni după bunul plac. În asta vedem cât de imperfect este jocul moleculelor în Univers, cît de ridicol și cât de plin de deșertăciune.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.