Suntem în Piața Chibrit, buluc, unii peste alții. Temistocle Popa mă trage de mânecă, auzi, Cristoiu face pe vedeta filorusă, cică s-a închinat în nu știu ce catedrală rusească din nu știu care oraș occidental, frate! Băi, Temistocle Popa, îi zic eu, ia vezi că Joe Biden s-a împiedicat de-un sac și-a căzut în patru labe. Se bagă și Bebe de la Arsenal în discuție, cică ăsta, Johannis…
Nu-i de zis pe față că e imund și disgrațios… Textul despre Johannis nu poate fi dat publicității… Sigur că ne putem întreba dacă nu cumva textele, fie ele şi aleatorii, nu sunt pentru un observator cântecul de sirenă al Politicii. Aceasta după ce ne vom fi întrebat asupra Politicii fie ca autoritate, fie ca expresie spaţială sau spaţio-temporală. O întrupare a neutrului sau manifestare a nefiinţei. Dacă ar fi vorba de autoritate atunci raporturile noastre ar fi de subordonare, de confruntare sau de cooperare cu autoritatea în Politica ei sau cu o parte din ea. Insurgenţa noastră ar fi într-un asemenea caz nu lipsită de comic.
Autoritatea ar reprezenta pur şi simplu textul în întregul lui dat nouă spre interpretare sau doar spre a fi contemplat. Am putea bănui că şi privim un asemenea text, că trecem pe lângă el în fiecare zi sau că suntem chiar propoziţiile lui. Ce ar fi Politica? Doar înfăşurarea unui text, abstragerea lui într-o propoziţie finală, un act textual ultim rămas, dăruit, uitat, livrat lumii spre interpretare?! Să se reducă existenţa umană doar la lectura acestui tulburător text înfăşurat, ascuns în volutele spaţio-temporale?!
Căci fie furnică, fie filozof, înjghebările organice în care pâlpâie o scânteie spirituală nu par a avea ca fundamentală îngurgitarea unor porţiuni de spaţiu, mici îngrămădiri de molecule sau celule palpitând sub varii forme colorate viu, atrăgător. Masticaţia nu pare a fi sensul ultim, deşertăciunea deşertăciunilor. A te adăposti de furtună nu pare a fi demersul către reflecţie. A strânge recoltele sau a juca la ruletă pare la fel de fad, de neimportant. Interpretarea Politicii, iluzorie. Numai gândul de a putea interpreta în întregul ei Politica i-ar face pe unii să râdă iar pe alţii să ridice eşafodul în grabă.
Cătuşele ar zornăi iar forţele de ordine s-ar grăbi să aducă bineînţeles calmul pe străzi. Căci mulţimile, pe deplin înfiorate, aşteaptă miracolul descoperirii, aşteaptă un semn al Politicii. Ea se încăpăţânează, se lasă greu, se vrea curtată. Ca şi cum ar fi o persoană. Dar nu e persoană. După unii ar fi concept. După alţii un puseu filozofic, o himeră. Nici n-ar avea trup. Unii se căznesc s-o înregimenteze, alţii o pun în operă în vremelnice grupări cenacliere. Alţii valsează cu ea. Alţii o terfelesc. Alţii se împăunează cu ea.
Fac rabat de la normă. Încalcă diverse convenţii. Aflarea ultimului, aflarea Politicii trece arareori drept virtute. Pare mai degrabă nebunie, rătăcire, Vinovatul sau cel fără de minte e adus spre judecata oamenilor, spre oprobiul lor, rareori spre iertarea lor. În asemenea ipostaze, conformismul şi conservatorismul jubilează. Aflarea Politicii e suprema libertate. E spiritul liber, neîncătuşat, insurgent, violent. Spiritul liber violentează Politica părând a vrea s-o ia cu orice preţ în stăpânire.
Tocmai de aceea cu virulenţă purcede la citirea semnelor şi interpretarea lor, tocmai de aceea totul este text, fie autostradă, fie supernovă, fie muzică de film. Totul reductibil la propoziţie sună ca şi cum ar fi o sentinţă. Are parfum. E uşor dictatorial. E mistic. De neconceput, neliniştitor. Panoramând, scrutând orizontul, privirea observatorului întâlneşte textul devenind propoziţie a lui. Problema e dacă observatorul se va gândi pe el însuşi ca aparţinând textului, ca fiind al Politicii prin observare şi mărturie. Căci aici descoperim caracterul discontinuu al acestei raportări la Politica ca autoritate. Care mama dracului autoritate? Că vin acuși extratereștrii și ne halesac pe toți! Auziți, imperialiștilor?! Hai sifon!
Hai sifon ca berea-i scumpa ne zicea cindva cineva dornic in toate cele .Si cum neamtul cam le sta ca osul de peste in git unora de nu il putura dovedi nici macar acum cu grevsoara fisiita a profesorilor incearca mereu si mereu sa isi improspateze curajul si sa iasa la atac mai ceva ca Teodoroiu aia de prin textele istorice pline de minciuna .Cum,necum ,s-au impotmoplit si profesorii mai ceva ca tancurile germane la Stalingrad .Amu e alta treaba . Himarsurile le da bataie mare de cap rusnacilor deveniti imbirligati .Cum Cristoiu recunoscu de mult cit de comunista ii este plapuma nu avem cum il baga in noua ecuatie .Sunt altii cu mult mai breji ce insa fac pe filorusii macar pina la final de razboi dupa care vor schimba si ei macazul .Sirenele lui Roaita inca le improspateaza imaginatia asa cum faceau odiniora versurile uneia de ii zice Porumbacu .Cum partidul ii in toate si in cele ce miine vor ride la soare ne bucuram si noi ca tot ruminul, aluia de ii zice astfel tiriac ,ca se facu o rotativa de mai mare dragu(dar nu ministresa de mai incurca si ea sensurile ) sa te dai cu ea de-a berbeleacul .Una peste alta bucurosi le-om duce toate de e pace ori razboi ca doara cam asa ceva ne zicea odiniora poetul
-Temistocle Popa ,
„clipa stai,stai pe loc
cer si foc
apa la mijloc”
themistocleous din Jaffa,Palestine.