Presa străină scrie despre succesul incontestabil al pugilistului român Lucian Bute în faţa jamaicanului Glen Johnson.
„Ar fi trebuit să fie cea mai dificilă luptă din cariera lui Lucian Bute, dar nu a fost nici măcar o repriză grea”, notează Montreal Gazette, după meciul câştigat de Bute.
Washington Post scrie că Bute şi-a apărat cu succes centura mondială în faţa lui Johnson.
La 31 de ani, pugilistul român a ajuns la 30 de victorii şi nicio înfrângere după ce l-a învins la puncte pe Glen Johnson, în faţa a peste 15.000 de spectatori.
Site-ul On The Beak, citat de realitatea.net , l-a comparat pe Bute cu unul dintre cei mai mari pugilişti din istorie, în timp ce Cyber Presse scrie că Lucian Bute tocmai şi-a câştigat paşaportul către cel mai înalt nivel al boxului.
Jurnaliştii canadieni comentează că Bute l-a surclasat pe veteranul Glen Johnson „într-o manieră care face lumea boxului să se întrebe: cine îl poate bate pe Bute?”.