Proiectul de lege dezavantajează flagrant spitalele mici

Prof. univ. Dr. Toma T. Mugea, președinte al Societatii Române de Chirurgie Estetică și Secretar General al Asociației Europene a Societăților Naționale de Chirurgie Estetică, adresează o scrisoare ministrului sănătății, Eugen Nicolăescu, urmare a unui ordin de modificare privind obținerea autorizației sanitare de funcționare a unui spital.

În punctul de vedere exprimat se arată, printre altele, că propunerea va afecta grav unitățile specializate, în special cele private, dar și siguranța pacientului.

Prin urmare se cere renunțarea la promovarea acestui proiect de hotărâre, ca fiind ilegal, discriminator și abuziv.

Scrisoarea medicului:

„Stimate Domnule Ministru,

În calitate de Presedinte al Societatii Romane de Chirurgie Estetica si Secretar General al Asociatiei Europene a Societatilor Nationale de Chirurgie Estetica,

 Ca urmare a consultării propunerii de ”Ordin privind modificarea şi completarea anexelor 1, 2 și 3 la Ordinului ministrului sănătății nr. 914/2006 pentru aprobarea normelor privind condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească un spital în vederea obţinerii autorizaţiei sanitare de funcţionare, cu modificările și completările ulterioare”

vă comunicăm punctul nostru de vedere:

Suntem împotriva modificărilor propuse în articolul 1 ANEXA 1:

“Art. 1. – Spitalul este unitatea sanitară cu paturi, de utilitate publică, cu personalitate juridică, care furnizează servicii medicale și care se organizează cu minim 20 paturi pentru spitalizare continuă.”

Propunerea va afecta grav unitățile specializate, în special cele private care sunt autorizate în prezent conform Ordinului Ministrului Sănătății nr. 914/2006. Pentru îndeplinirea condițiilor de autorizare a respectivelor unități au fost facute investiții, conform unui plan de afaceri, cu bani privați, în multe situații este vorba de credite bancare și fonduri europene.

Unitățile private respectă legislația în vigoare și sunt plătitoare de taxe (inclusiv TVA începând cu martie 2013), creează locuri de muncă și constituie alternativă la condițiile de cazare și tratament proaste din unele unități medicale publice. Numărul minim de 20 de paturi de spitalizare continuă nu este fundamentat. Nu există un studiu de impact al politicii propuse asupra sistemului sanitar. Vor fi afectate inclusiv unitățile private care nu se află în relații contractuale cu CNAS.

Suntem împotriva modificărilor propuse in articolul 39 Anexa 3

“Art. 39. – (1) Spitalizarea de zi este o formă de internare prin care se asigură asistența medicală de specialitate, curativă și de recuperare, concentrând într-un număr maxim de 12 ore în timpul zilei, efectuarea de examinări, investigații, acte terapeutice realizate sub supraveghere medicală. La nivelul acestor structuri se pot furniza servicii programabile de diagnostic, tratament și monitorizare pentru pacienții care nu necesită supraveghere pentru o durată mai mare de 12 ore.”

Propunerea va afecta negativ siguranța pacientului investigat complex care, după 12 ore de la internarea în sistem de spitalizare de zi va trebui să paraseasca clinica, nemaifiind supravegheat îndeaproape de personal medical. Acest lucru îi va afecta în mod special pe pacienții care apelează la serviciile unei clinici private, cu un număr de paturi mai mic de 20, care, conform propunerii legislative în discuție, se va transforma în unitate sanitară ambulatorie cu paturi de spitalizare de zi în termen de 6 luni de la publicarea ordinului.

Pacienților proveniți din zone rurale, greu accesibile, le este îngrădit dreptul de a-și alege medicul și spitalul unde să fie tratați. Aceștia vor călători până la spital, vor fi internați în sistem de spitalizare de zi, vor fi consultați, investigați, tratați și externați în 12 ore de la internare, urmând să pornească, daca nu doresc cazare la hotel sau la rude binevoitoare, spre localitatea de domiciliu aflata uneori la mare distanță de clinici.

Considerăm ca siguranța pacienților este amenințată în acest mod. Considerăm ca opțiunilor lor sunt îngrădite în acest fel. Considerăm că aceste propuneri vor distorsiona concurența pe piața serviciilor medicale.

În concluzie, considerăm oportună o analiză corectă și atentă a impactului propunerilor legislative cuprinse în documentul aflat în discuție. Considerăm că modificările propuse sunt ilegale fiind în măsură să afecteze siguranța pacienților, libera concurență pe piața furnizorilor de servicii de sănătate oferind un avantaj evident marilor lanțuri de spitale.

Prin urmare propunem:

Renuntarea la promovarea acestui proiect de hotarare, ca fiind ilegal, discriminator si abuziv, limitand accesul la exprimarea liberala a profesiei de medic.

In cazul in care nu se tine cont de propunerile noastre vom proceda la

  • Mediatizarea problemei
  • Cererea de compensatii banesti a investitiilor si pierderea afacerii
  • Sesizarea organelor de justitie competente
  • Contestarea ordinului Ministerului Sanatati in instanta
  • Sesizarea Institutiei Avocatului Poporului
  • Sesizarea Curtii Europene de Justitie
  • Sesizarea Institutiei Prezidentiale a Romaniei

 

Cu stima,

Prof. Univ. Dr. Toma T. Mugea



O opinie similară exprimă şi medicul Florian Bodog, decan al Facultăţii de Medicină şi Farmacie din Oradea, care este şi senator PSD. Ce scrie acesta pe blogul personal:

„Împotriva desființării spitalelor mici din România

Referitor la proiectul de Ordin al ministrului sanatatii pentru aprobarea normelor privind conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca un spital in vederea obtinerii autorizatiei sanitare de functionare, proiect publicat in urma cu o saptamana pe pagina de internet a Ministerului, doresc sa fac cateva observatii pe care le consider importante.

Pe langa alte prevederi menite sa modifice Ordinul ministrului sanatatii nr. 914/2006, modificarea definitiei spitalului, prin conditionarea obtinerii autorizatiei sanitare de functionare de existenta unui numar de minim 20 de paturi, mi-a atras in mod deosebit atentia.

Am avut in aceasta perioada discutii pe marginea proiectului respectiv, atat cu colegi din judetul Bihor cat si cu medici din alte judete, iar concluzia unanima este ca, prin adoptarea unei noi definitii a unitatii spitalicesti, Ministerul Sanatatii risca sa devina responsabil pentru disparitia intregii retele de asistenta spitaliceasca de mici dimensiuni din Romania.

In calitate de senator, am votat cu incredere pentru mandatul de ministru al domnului Nicolaescu. La fel ca si domnia sa, cred in nevoia de reforma a sistemului de sanatate din Romania, la fel cum cred in necesitatea unui proiect de reforma clar, cu termene precise si o finalitate cat mai apropiata, o reforma care sa faciliteze accesul romanilor la servicii medicale de calitate si neingradite, atat in sistemul public cat si in cel privat. Mai cred insa ca este de datoria unui ministru, inainte de a aproba un Ordin care poate avea consecinte grave asupra sistemului medical autohton, sa ia in considerarea toate aspectele care decurg din aplicarea sa.

In primul rand, modificarea propusa, care nu se regaseste in legislatia nici unui alt stat european, nu precizeaza ce se va intampla cu numeroasele unitati spitalicesti de mici dimensiuni care functioneaza in urma accesarii unor fonduri europene nerambursabile. In acest caz, desi conform normelor europene infrastructura finantata trebuie mentinuta pentru minim 5 sau 7 ani, spitalele respective, daca nu au 20 de paturi, se vor vedea ramase fara autorizatia sanitara de functionare. Este si cazul medicilor care au realizat aceste investitii din fonduri proprii sau credite bancare. Cine isi va asuma responsabilitatea pentru pierderile lor? Mai grav, sunt pusi in pericol atat pacientii unitatilor respective, cat si angajatii care muncesc acolo! Ministerul nu trebuie sa uite ca medicina este o profesie liberala, iar existenta ei, in mod natural si sanatos – dincolo de un prag minim pe care Guvernul are obligatia sa il stabileasca si sa il mentina – este stabilita de nevoile reale ale pacientilor. Consider abordarea aleasa ca fiind surprinzatoare pentru un ministru liberal.

Nu inteleg, de asemenea – in lipsa unui studiu de impact facut public, daca el exista, cum s-a ajuns la numarul minim de 20 de paturi. Este o modificare venita de nicaieri, nefundamentata si care nu are cum sa serveasca omului bolnav, care are nevoie de asistenta medicala!

In lipsa unei strategii reale pentru reforma sistemului romanesc de sanatate, o asemenea masura, ca si altele care au mai fost si care vor urma, pot modifica fundamental sistemul, fara a avea o viziune strategica asupra ansamblului. Masurile punctuale, care se vor genera unele pe altele, si lipsa asumarii unei Legi a sanatatii, nu ne duc acolo unde ne dorim cu totii. Dar si acest aspect, fara o dezbatere reala, este un lucru de care nu suntem inca siguri…

Salut insa intentia ministrului si a Ministerului de a face ordine intr-un sistem cu o functionare complexa, dar esential pentru toti romanii. De aceea, sper ca observatiile mele sa fie luate in considerare. Din punctul meu de vedere, o conditie pentru realizarea acestui deziderat nu este aceea de a stabili, arbitrar, un numar minim de paturi ci, asa cum am mai spus de multe ori, stabilirea unor criterii minimale pentru servicii medicale de calitate. Eu cred ca interesul nostru comun este acela de a oferi romanilor accesul facil la aceste servicii, indiferent ca vorbim despre un spital cu 10 paturi sau unul cu 1.000.

Nu in ultimul rand, ca si reprezentanti ai USL, nu trebuie sa uitam niciodata greselile vechii guvernari, inchiderea a zeci de spitale, medicii si asistentii ramasi fara loc de munca, oamenii bolnavi care nu au mai putut primi ingrijire! Am luptat impotriva acelei masuri iresponsabile si este de datoria mea sa previn repetarea unei astfel de situatii.

De aceea, insistand asupra necesitatii stabilirii unor criterii minimale pentru servicii medicale de calitate, imi exprim speranta ca aceste consideratii, precum si alte opinii pertinente care se aud in toata tara, vor ajuta Ministerul Sanantatii sa ia o decizie mai buna, mai inteleapta si avand mereu in minte faptul ca nevoia de a face ordine in sistem inseamna, in realitate, cresterea accesului neingradit al romanilor la servicii medicale de calitate”

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.