Proiectul pentru desfiinţarea SIIJ. Ce conține

Documentul va fi publicat, astăzi, pe site-ul Ministerul Justiției urmând să fie transmis CSM, pentru procedura de avizare. Proiectul prevede revenirea la competențele legale ale parchetelor dinaintea înființării secției

Proiectul pentru desfiinţarea SIIJ. Ce conține

Documentul va fi publicat, astăzi, pe site-ul Ministerul Justiției urmând să fie transmis CSM, pentru procedura de avizare. Proiectul prevede revenirea la competențele legale ale parchetelor dinaintea înființării secției

Ministerul Justiției (MJ) a publicat, marți, proiectul de Lege privind desființarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție (SIIJ), documentul urmând să fie transmis CSM, pentru procedura de avizare.

„Proiectul a fost elaborat și este promovat de Ministerul Justiției în temeiul programului de guvernare al Guvernului PNL Orban și a Memorandumului din data de 27 decembrie 2019 adoptat de acesta”, precizează Ministerul Justiției.

Proiectul de lege privind desfiinţarea SIIJ prevede că, în termen de 5 zile, dosarele acestei Secţii vor fi preluate de alte Parchete, iar procurorii revin la Parchetele de unde au venit.

Conform proiectului, dosarele aflate în curs de soluţionare sau care se află în arhiva SIIJ se transmit pe cale administrativă, în termen de 5 zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a legii, prin grija Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetelor competente, care continuă soluţionarea acestora.

„Art. 1 – (1) La data intrării în vigoare a prezentei legi, Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, denumită în continuare Secţia, se desfiinţează.
(2) Cauzele aflate în curs de soluţionare la nivelul Secţiei se transmit pe cale administrativă, în termen de 5 zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a prezentei legi, prin grija Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, parchetelor competente potrivit legii, care continuă soluţionarea acestora.
(3) Dispoziţiile alin. (2) se aplică în mod corespunzător dosarelor aflate în arhiva Secţiei.
(4) Actele de procedură îndeplinite în cauzele prevăzute la alin. (2) şi (3), cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data îndeplinirii lor, rămân valabile.
(5) Soluţiile de clasare, de renunţare la urmărirea penală şi de trimitere în judecată dispuse de procurorii Secţiei, care nu au făcut obiectul controlului ierarhic anterior intrării în vigoare a prezentei legi, sunt supuse de la data desfiinţării Secţiei controlului exercitat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dispoziţiile art. 335, art. 318, art. 328 şi ale art. 340 din Codul de procedură penală aplicându-se în mod corespunzător.
(6) Actele efectuate şi măsurile luate de procurorii Secţiei în cauzele prevăzute la alin. (2), care nu au făcut obiectul controlului ierarhic anterior intrării în vigoare a prezentei legi, sunt supuse de la data desfiinţării Secţiei controlului exercitat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dispoziţiile art. 304 şi ale art. 339 din Codul de procedură penală aplicându-se în mod corespunzător.
(7) De la data desfiinţării Secţiei, la judecarea cauzelor şi la soluţionarea propunerilor, contestaţiilor, plângerilor sau a oricăror alte cereri formulate în cauzele preluate potrivit alin. (2) şi (3) participă procurori din cadrul parchetelor de pe lângă instanţele pe rolul cărora se află acestea, dacă prin lege nu se dispune astfel.
(8) Căile de atac declarate de Secţie pot fi retrase numai de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie”, se arată în proiect.

Proiectul de lege prevede că procurorii de la SIIJ revin la parchetele de unde au venit, astfel încât procurorul şef adjunct Adina Florea se întoarce la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa.

„Art. 2 – (1) Posturile aflate în schema de funcţii şi de personal a Secţiei la data intrării în vigoare a prezentei legi rămân în schema Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, fiind redistribuite în cadrul celorlalte secţii ori în cadrul altor parchete, în funcţie de necesităţi.
(2) Începând cu data desfiinţării Secţiei, procurorii din cadrul Secţiei, inclusiv procurorul şef adjunct, revin la parchetele de unde provin. De la data revenirii la parchetul de unde provin, procurorii care au activat în cadrul Secţiei îşi redobândesc gradul profesional de execuţie şi salarizarea corespunzătoare acestuia avute anterior sau pe cele dobândite ca urmare a promovării, în condiţiile legii, în timpul desfăşurării activităţii în cadrul Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie.
(3) Personalului detaşat pe celelalte categorii de posturi dintre cele prevăzute la alin. (1) îi încetează detaşarea începând cu data desfiinţării Secţiei”, se menţionează în proiect.

Proiectul de lege menţionează dosarele care revin la DNA, DIICOT, în funcţie de competenţele acestor Parchete.

Marea noutate, care a generat deja critici în rândul magistraților. Proiectul prevede că punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de un judecător sau procuror se face cu autorizarea prealabilă a procurorului general, iar trimiterea în judecată a judecătorilor şi procurorilor se încuviinţează de Secţia pentru judecători sau, după caz, de Secţia pentru procurori a CSM. 

Distribuie articolul pe:

7 comentarii

  1. SECTIA DE INVESTIGARE A INFRACTIUNILOR DIN JUSTITIE trebuie sa existe , deci PNL( PARTID DE NEMERNICI SI LICHELE fuzionat cu PDL ) fara ‘ ordonante ” in LEGILE JUSTIIEI … Daca PSD ar reveni prin motiune de cenzura , cel putin SIIJ ar continua sa existe si sa speram ca ar cerceta si trimite in judecata pe toti infractorii judecatori si procurori . Dar ar mai trebui inchisori construite cu ” conditii decente ” in care ”magistratii” sa se simta binisor …Din nefericire traim intr-o societate putreda !

  2. Am spus de nenumarate ori JOS LABELE DE PE SIIJ dar cum se vede, acesti banditi se fac ca nu aud! Ei bine, este cazul ca poporul de buna credinta sa iasa in strada sa apere SIIJ-ul, si sa goneasca cu parul acesti nemernici, aceste pedelepre! Sa simta ca mai exista si un popor care are dreptul la o opinie!

  3. Noaptea ca hotii pedeleprele dau ordonante pe justitie pentru desfiintarea SIIJ. Bai pedelepre sekoriste nu va jucati cu SIIJ ca va ia mama naibii, va desfiintam.

  4. Daca nemernicii astia vor neaparat desfintarea SIIJ, atunci trebuie neaparat sa iasa in strada oamenii de buna-credinta si sa goneasca cu parul jegurile astea ca sa afle ca si poporul mai are o parere!

  5. Cica strecurat prin lege ar fi si o referire la faptul ca parchetele, dupa ce vor termina ancheta vor trimite rechizitoriul la sectia de CSM care va decide daca respectivul este sau nu trimis in judecata… adica Brigada Nufarul o sa faca imuni toti porcusorii, exceptie aia care ii deranjeaza. Dpmdv rromanii merita sa fie condusi de PNL si USR vreo 4-8 ani de acum inainte, pana le da sangele pe nas la toti care i-au votat.

  6. Cui ii este frica de existenta Sectiei aleia de vor desfiintarea ei ciupercile astea otravitoare iohaniste? Care dintre ei au „scheleti prin pivnitza” incat le este frica de „deshumarea” lor si/sau in calea cui sta SIIJ-ul incat nu isi mai pot desfasura abuzurile si afacerile lor ce ar implica si contributia unora dintre tovarasii lor de interese din justitie,dar care acum sunt nevoiti sa stea cuminti in banca lor de frica existentei SIIJ-ului?

  7. „garanții procesuale solide pentru protejarea independenței magistraților față de orice erori judiciare sau eventuale abuzuri” – pe bune, nea Predoiule (de la casa de avocatura Zamfirescu, Racoti si Predoiu) ??? Adica cum ?? Cand stim ca cele mai mari prejudicii ale economiei romanesti in ultimii 30 de ani nu au fost create nici de vacaroi, iliesti, constantinesti, basesti, iohanesti etc ci de MAGISTRATII din Romania. Anchete pe nashpa si hotarari judecatoresti si mai pe nashpa (shpaga ? – io stiu ??). Ce vreau sa zic, ca peste 40 % din judecatori ar trebui sa plece acasa (sau la mititica) pentru subminarea economiei. Prin hotararile prostesti pe care le-au emis. Voit sau nu. In baza acestor hotarari, statul roman (adica noi) plateste vagoane de bani unor neica nimeni care intre timp au devenit milionari. Si ce sa faci cu SIIJ ?? Adica sa-i controleze ? Doamne fereste, nea Predoiule !! In Romania, medicii judeca medici, finantistii judeca finantisti, judecatorii judeca judecatori, avocatii judeca avocati samd. Cum ar fi daca malpraxisul la medici (de exemplu) ar fi judecat de casele de asigurari ? Adica de cei care dau banu’? Daca magistratii ar fi judecati de oameni integri, independenti (aici e buba, nu ? asta doare) si cu toate tiglele pe casa de la SIIJ ? Ar fi aiurea, nea Predoiule, iti zic io. Prea ar semana cu o tara normala.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.