Prostificarea

În ultimii 12 ani, în anii de “România educată”, 40% dintre liceeni au ajuns să nu mai dea bacalareatul. Dintre aceia care dau, totuși, bacul, doar 70% îl și trec. Așadar, cam 58% din tânara generație nu termină liceul cu diploma necesară pentru a merge la facultate.

În afară de faptul că facultățile noastre dau doctori în științe precum Ponta, Kovesi, Coldea sau Pieleanu și au rectori precum Daniel David (auto-intitulat “cel mai citat om de știință din lume”) și Pricopie, din facultățile noastre se recrutează puțin peste 30% absolvenți care și lucrează. La facultățile de drept chiar e jale: 18%.

Cam asta e România educată, acea parte a societății care vrea să fie și onestă. Este partea societății care a lansat oribila ștampilă segragaționistă “pleava societății”, aplicată nouă, celor care nu votăm “cum trebuie”, dorind să depășim cu toții această stare “elevată” de educație care ne-a adus la cel mai ridicat nivel de sărăcie și la cel mai înalt grad de intenție de a părăsi țara pentru a o lăsa străinilor și imigranților.

Partea aceea din societate care, în stil pro-european, aplaudă “vârfurile” politice securisto-genetice care intenționează privatizarea întregului sistem educațional și sanitar și care a sanctificat birocrația ueropeană, chestia aia deșteaptă ca o turmă de bivoli ce se îndreaptă în fugă către fluviul plin de crocodili ai războiului și falimentului.

Este despre motivul real pentru care nu avansăm ca societate. Este despre prostificare și regres cognitiv. În țara orbilor, chiorul e împărat. În țara care lasă nătărăii la butoane, chiar și cel care și-a tras titluri la școli obscure din străinătate poate părea o lumină bună de condus o țară în zid.

facebook.com/gheorghe.piperea

Recomanda 32
Gheorghe Piperea 449 Articole
Author

3 Comentarii

  1. Pe asta-l plateste poporul roman cu 1 milion de euro net sa stea 4 ani la Bxls de unde sa injure poporul roman ? Un infantil !

    • Spune un adevar nu injura poporul roman,un adevar dureros care pe multi supara,

  2. Situatia dezastruasa care exista la ora actuala in Romania ,in toate sectoarele de activitate a fost intentionat construita de clasa politica din Romania.Aceste partide politice care au falimentat si au vindut tara strainilor ar trebuii interzise in Romania ,iar cei vinovati aspru pedepsiti !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.