Raiffeisen: Cursul de schimb va ajunge la 4,40 lei/euro până în martie 2011

Paritatea leu – euro ar putea ajunge la 4,400 lei la unu, în martie 2011, faţă de 4,296 lei la un euro în prezent, anticipează Departamentul de analiză al Raiffeisen Zentral Bank din Viena.

 

Tranzacţiile pe leu au continuat în intervalul 4,2950 – 4,3170, chiar dacă celelalte monede regionale, cum sunt forintul ungar şi zlotul polonez au pierdut peste 3,5 la sută în faţa euro, săptămâna trecută. „Considerăm că leul a fost ajutat, într-o oarecare măsură, de activitatea scăzută a jucătorilor nerezidenţi pe piaţa FX, care au preferat să rămână în afara pieţei leului românesc, în ultimele luni. Credem că şansele ca leul să devină şi mai slab în perioada următoare au crescut, pe fondul creşterii aversiunii la risc pe pieţele regionale est-europene”, arată analiştii RZB.

Forintul ungar ar putea cunoaşte o uşoară apreciere, de la 283,4 forinţi pentru un euro în prezent, la 275,0 forinţi pentru un euro, în martie 2011.

Decizia Consiliului Monetar al Băncii Naţionale a Ungariei de a creşte dobânda cheie cu 25 de puncte de bază a luat prin surprindere piaţa.

Această creştere bruscă a dobânzii de politică monetară reflectă creşterea gradului de incertitudine rezultat din recentele măsuri politice ale guvernului (naţionalizarea plăţilor la fondul de pensii privat, abandonarea relaţiei cu Consiliul Fiscal).

„Pe de altă parte, considerăm că ţinta de inflaţie de 3% nu va fi atinsă, în Ungaria, şi anticipăm un nivel mediu al inflaţiei de 4%, atât pentru 2011, cât şi pentru 2012, şi nu excludem ca forintul să continue deprecierea pe termen scurt, faţă de euro, până la 290 forinţi la unu, dacă se menţine aversiunea la risc a investitorilor”, arată experţii băncii.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.