Casa Albă a calificat joi ca fiind „absurd” apelul preşedintelui Rusiei Vladimir Putin privind retragerea trupelor Kievului din sud-estul Ucrainei, relatează AFP.
Kremlinul a anunţat, oferind informaţii despre o conversaţie telefonică purtată joi între Vladimir Putin şi cancelarul german Angela Merkel, că preşedintele rus a insistat asupra necesităţii de „retragere a trupelor (ucrainene) din sud-estul ţării”, unde Kievul conduce o „operaţiune antiteroristă” împotriva separatiştilor.
„Este absurd” să ceri retragerea trupelor mobilizate de Kiev în sud-estul ţării, a comentat purtătorul de cuvânt al lui Barack Obama, Jay Carney, cu o zi înainte de desfăşurarea unei întrevederi între Angela Merkel şi preşedintele SUA.
Solicitat să se pronunţe pe marginea unor noi discuţii între europeni şi americani asupra impunerii de sancţiuni economice Rusiei, Carney a dat asigurări că „există o colaborare şi cooperare mare în acest domeniu între Statele Unite şi UE, dar şi între membrii G7”.
„Aşteptarea noastră este ca aceste eforturi să continue”, a spus acesta.