Care va fi noua opțiune a guvernului României pentru Comisia von der Leyen? Guvernul de la Budapesta a anunțat deja noul candidat, după respingerea candidaturilor lui Laszlo Trocsanyi și Rovanei Plumb.
Varianta ungară și cea poloneză pentru Dăncilă
Dacă este urmeze logica Ungariei, premierul Viorica Dancilă ar trebui să o nominalizeze pe ambasadoarea României la UE, Luminița Odobescu. Dacă ar fi să urmeze varianta Poloniei, Dăncila ar trebui să-l nominalizeze pe Viorel Ștefan, reprezentantul României la Curtea Europeană de Conturi (efemer vicepremier și ministru de Finanțe în guvernele Tudose și Dăncila). Sau, având în vedere că Viorel Ștefan abia și-a început mandatul la Curtea Europeană de Conturi, l-ar putea nominaliza pe predecsorul său, George Pufan, tot un candidat al unui guvern PSD. Dacă ar urma logica guvernelor Cehiei și Slovaciei, Dăncila ar fi trebuit să meargă în continuare pe mana Coriei Cretu. Este de notat că în Slovacia, Cehia și Ungaria se află la putere aceleași partide care au nominalizat comisarii Comisiei Juncker.
În România însă, se pare că partidul de la guvernare este același doar cu numele, după acțiunea de spargere a PSD, de unde și dificultatea de a găsi candidați politici de încredere. În aceste condiții, regula nescrisă a UE pentru candidații est-europeni ar putea fi de ajutor. Se pare că pentru funcția de comisar nu se acceptă la Bruxelles politicieni din țările est-europene, ci doar tehnocrati, birocrați cvasiapolitici sau, în cel mai fericit caz, diplomați!
Viktor Orban a cedat
Premierul Ungariei, Viktor Orban, a plecat capul în disputa cu Bruxellesul pentru numirea unui nou comisar. Orban a testat reacția Bruxellesului propunându-l pe Laszlo Trocsanyi, ministrul Justiției care a adoptat legile ”stop Soros”. Trocsanyi a fost respins în Comisia Juridica a PE, după ce s-a mers înapoi în timp până în anii 1990, pentru a i se găsi un fapt imputabil în declarația sa de avere și interese, un cabinet de avocatură. Asta pentru ca respingerea să sa nu fie considerată una pe motive politice.
Premierul Orban a înțeles mesajul Bruxellesului: pentru funcția de comisar nu se acceptă politicieni din țările est-europene, ci doar tehnocrati, birocrați cvasiapolitici sau, în cel mai fericit caz, diplomați! Prin urmare, Viktor Orban a decis ca viitorul comisar al Ugariei să fie tocmai actualul ambasador al Ungariei la UE, Oliver Varhelyi. Profilul acestuia se potrivește bine cu cel cerut de UE pentru statele est-europene. Iată cum îl caracterizează Politico. eu pe Oliver Varhelyi: ”A fost mult prea jos pe lanțul de comandă, ca diplomat și funcționar public, pentru a putea fi făcut responsabil de vreo chestiune din politica ungară care ar putea să nu fie pe placul Parlamentului European”.
Oliver Varhelyi nu a vrut să fie politician, ci diplomat de carieră. A fost reticent când, în 2018, Orban l-a avut în vedere pentru a-i oferi funcția de ministru de Externe. A avut de gestionat, ca reprezentant al Ungariei la UE, disputa privind imigrația care s-a iscat în 2015 între Budapesta și Bruxelles, însă a făcut-o de pe poziții rezervate și foarte diplomatice.
Prin distanța luată față de politica din Ungaria, Oliver Varhelyi este candidatul ce va fi acceptat de PE. Alternativa avută în vedere de Viktor Orban a fost tot un diplomat, Eniko Gyori. Ea este membră Fidesz, aleasă în această primăvară în Parlamentul European, pentru un al doilea mandat. Însă este o membră mai specială a partidului Fidesz: a studiat în SUA, Belgia, Franța, a fost ambasadoare în Italia și în Spania, a fost ministru pentru Afaceri Europene în guvernul Orban (2010-2011, însărcinată cu gestionarea președinției ungare a Consiliului UE), i-a fos acordat Ordinul național al Legiunii de Onoare în Franța.
Cehia, Slovacia și Polonia nu au mers la risc
Dintre guvernele central și est-europene care au fost criticate de UE, în special prin vocea fostului și viitorului vicepreședinte al CE, Frans Timmermans, executivele din Ungaria și România au fost singurele care au riscat la nominalizarea noilor comisari europeni.
Slovacia a mers pe mâna lui Maros Sefcovic, comisar pentru Energie în Comisia Juncker ce își încheie activitatea. Era limpede că acesta nu putea să nu treacă de audieri, câtă vreme declarațiile sale de avere și de interese fuseseră verificate de precedenta legislatură și apoi de malaxorul birocratic al Comisiei, vreme de cinci ani de mandat. Astfel, social-democratul Sefcovic va mai avea un mandat la CE și va putea uita de înfrângerea suferită la prezidențialele din Slovacia în fața unei cvasinecunoscute avocate ONG-iste. În plus, Comisia se va servi pe mai departe de rețeaua de contacte pe care Sefcovic, absolvent al Institutului de Stat din Moscova pentru Relații Internaționale, cea mai prestigioasă școală rusă de diplomație, și-a făcut-o în lumea politicii și afacerilor din Rusia.
Aceeași alegere a fost făcută și de guvernul Cehiei, condus de un premier eurosceptic și populist. Premierul Babis a nominalizat-o pe Vera Jourova, care a fost comisar și în Comisia Juncker, trecută deja prin toate verificările PE.
De notat că Sefkovic și Jourova fuseseră propuși pentru precedenta Comisie, în 2014, de guverne conduse de aceleași partide. Jourova a fost propusă de un guvern de coaliție în care actualul premier Babis era vicepremier, iar Sefkovic a fost propus de un guvern al Partidului Social Democrat (SMER-SD), aflat și acum la guvernare în Slovacia.
Cazul Poloniei este diferit, căci precedentul comisar a fost numit de fosta putere liberală. Comisarul Poloniei numit în 2014, Elżbieta Ewa Bieńkowska, a fost ministru în guvernul liberal al lui Donald Tusk. Evident, noua conducere eurosceptică de la Varșovia, nu putea merge în continuare pe mâna ei. Însă guvernul lui Mateusz Morawiecki nu a riscat, preferând să numească mai degraba un cvasitehnocart, pe reprezentantul Poloniei la Curtea Europeană de Conturi, Janusz Wojciechowski, un simpatizant al partidului la putere, însă aflat foarte departe de politica poloneză și trecut, la rândul sau, prin procesul de audieri din PE, la numirea la Curtea Europeană de Conturi.
Eu nu inteleg, de ce Viorica Vasilica von Videle mai este intrebata pe cine numeste comisar UE?! Chiar nu exista un om cu cap in tara asta si cu tupeu sa-i transmita primeicocoane de la palatul Victoria sa se abtina?! Chiar am ajuns noi romanii cu pungasii si hotii sa ne conduca in UE ?! Rusine guvernantilor teleormaneni pentru prestatia jalnica prestata, de parca sunte-ti condusi de la RaHova.