Toată vânzoleala geostrategică creată de Rusia în ultima vreme se bazează pe o așa-zisă promisiune nescrisă pe care SUA i-ar fi făcut-o lui Gorbaciov. Putin invocă acum acest „document” oral. E ceva fără precedent în diplomația lumii să invoci un astfel de „document”. De aceea, Rusia de azi cere ca orice propunere a NATO să fie exprimată în scris. Ca și cum până ieri-alaltăieri astfel de propuneri ar fi fost făcute mai ales cu gura.
Putin cere revizuirea situației geostrategice a lumii în formatul de pe vremea acelor invocate promisiuni orale ale SUA. Să dăm istoria înapoi cu 25 de ani – iată ce propune Putin azi. O face în scris, desigur.
N-a primit din partea SUA o promisiune scrisă că NATO va reveni pe pozițiile de dinainte de 1997. Probabil că nici nu spera că ar putea primi așa ceva, dar avea nevoie de un diferend suficient de semnificativ pentru ca Rusia să poată intra în logica unui nou război rece. Nici nu mai contează pretextul. Contează doar voința Rusiei și felul în care ea se exprimă.
Felul cum se exprimă acum această voință are un nume: revizionism. Revizionismul lui Hitler încălca documente internaționale negociate și scrise. Revizionismul lui Putin nu încalcă astfel de documente deoarece la capătul Războiului Rece nu au fost purtate negocieri de pace.
De ce oare n-au avut loc astfel de negocieri? Mulți comentatori care au fost observatori maturi în vremea aceea consideră că, după demantelarea URSS, SUA au mizat pe ieșirea totală a Rusiei din jocul geostrategic global. În fapt, Putin a fost propulsat la putere în Rusia chiar cu acest țel: să readucă Rusia în jocul global. Cei care l-au propulsat pe Putin la putere aparțin instituțiilor de forță ale țării, aceleași care au greșit grav, în 1991, atunci când au dat o lovitură de stat eșuată în contra gorbaciovismului, slăbindu-l atât de mult pe președintele URSS încât, în câteva luni, URSS nu mai exista.
Rusia n-a fost un stat puternic înainte de a deveni imperiu. A devenit imperiu pentru că, deși era un stat slab, a fost înconjurat de state și mai slabe, în fapt, doar embrioni din ceea ce ar fi să fie un stat. Acest paradox al puterii rusești a devenit unul al mentalității rușilor: un popor imperial care n-a dezvoltat decât dimensiunea militară a statului, iar când a încercat să dezvolte și dimensiunea economică, sub comunism, s-a transformat într-o mașinărie criminală.
Ar putea deveni Rusia un stat care să urmărească mai întâi bunăstarea cetățenilor săi și abia apoi măreția unui vis imperial? Ar trebui să renunțe, o vreme, la acest vis dacă ar vrea să devină un stat al drepturilor cetățenești?
Putin știe cât de popular devine dacă înfruntă Occidentul în numele măreției imperiale a Rusiei. Pe de altă parte, cei care l-au propulsat la putere nu au făcut-o de dragul unui stat de drept. Putin însuși nu e liber, așadar, să ignore tradiția imperială a Rusiei.
Aceste lucruri sunt cunoscute. E mult teatru în jocul occidental, care se preface a fi surprins de trecerea Rusiei de la resemnare la agresivitate. Propaganda uliilor occidentali zice că va pedepsi noile anexări teritoriale ale Rusiei, dar nu recunoaște cui i-ar conveni revenirea la o stare de război rece. Complexul militaro-industrial a fost, se știe, cel mai mare profitor bugetar în anii anteriorului război rece. Putin sprijină refacerea acestei ordini bugetare știind că pentru Rusia riscul reînceperii unei curse a înarmărilor are a însemna noi decenii de retardare în planul bunăstării rușilor de rând. Da, dar cei din elita uliilor de la Kremlin vor fi prezenți din nou la elaborarea marilor decizii planetare. Excedentul bugetar al Rusiei va fi jucat în acest joc global în care banii rușilor au fost considerați de importanță secundă în ultimele trei decenii.
SUA au ales să investească minimal în flancul estic al NATO. Ca urmare, Putin a ales să investească maximal în flancul său vestic. Această consecință era previzibilă, așa că mulți observatori spun, azi, că a fost prevăzută și că ea face parte dintr-o logică geostrategică de întărire a Rusiei pentru a slăbi potențialele evoluții ale Chinei.
@Al:
Chiar daca va fi fost exprimata verbal acea faimoasa promisiune, o problema atit de importanta, cum era/este extinderea NATO, nu se rezolva prin vorbe, acorduri tacite, sau gentlemen agreements ci prin tratate bine fundamentate juridic. Poate sa fi fost vorba de o ideie de principiu, valabila in imprejurarile politice de atunci, dar care nu a luat forma unui tratat semnat si parafat, dupa cum cere practica diplomatica. La urma urmei, situatia nu putea ramine incremenita in cadrul de imediat dupa 1990, caci toate tarile fostului lagar socialist voiau cu totul altceva decit starea in care fusesera aduse fara voia lor.
Cam suspecta alegerea in Ucraina la scor confortabil numai si numai de presedinti filorusi. Oare nu se vor fi saturat ucrainenii de acelasi bors rusesc, atunci cind si ucrainenii si rusii aleg Occidentul ca destinatie de emigrare?
Situatia de azi din Ucraina, in general din Est nu seamana mai deloc cu ce s-a petrecut in Cuba in 1962. Ucraina nu are instalatii militare NATO, cu atit mai putin rachete comparabile cu cele instalate de URSS in Cuba, adica avind componenta de lupta nucleara, nici NATO nu are focoase nucleare instalate in Est.
In alta ordine de idei, pentru ca vad ca ai insitat asupra acestui fapt, China a sustinut declarativ Argentina si in timpul Razboiului Malvinelor. China s-a limitat doar la declaratii dar s-a vorbit atunci ca URSS ar fi livrat Argentinei instalatii radar. Oricum, nici declaratiile Chinei nici posibilele livrari sovietice nu au fost de nici un ajutor Argentinei. Sa fie oare acum?
Poate se va fi trait mai bine in URSS decit in Romania anului 1989, nu chiar chiar cu mult si nici cu majuscule, dar nu pare a fi cazul azi, cu tot trilionul din excedente, de care se face mai sus vorbire. Daca esti convins de contariul, ar fi un cistig sa incerci tu insuti acea bunastare. Curios dar rusii o cauta in directie opusa. Cindva, dupa spusele tale, ai facut-o si tu pe urmele lor.