România, bună de plată în continuare? 

O lege prin care să fie anulate retribuțiile care nu sunt supuse principiilor economice poate salva economia, echitatea și disciplina economică

România, bună de plată în continuare? 

O lege prin care să fie anulate retribuțiile care nu sunt supuse principiilor economice poate salva economia, echitatea și disciplina economică

CCR a declarat constituționale pensiile speciale, respectiv ale judecătorilor care s-au pronunțat în această speță. Problema nu este însă la Curtea Constituțională, ci la Parlament. Rezultă din toată această veritabilă afacere murdară, caracteristică statelor totalitare, că unele categorii de persoane trebuie să fie situate deasupra legii cu consecințe care se regăsesc în disfuncționalitatea sistemului și în spectrul incontrolabil al abuzului.

Presiunea publică, inclusiv din partea partidelor politice, trebuie să se îndrepte spre Parlament. Necesitatea unei legi prin care să se interzică orice retribuție din partea statului, care să nu fie întemeiată pe principiul contributivității, este principalul obiectiv al reglării activității publice. Pensiile speciale de acum, asimilate celor ocupaționale, reprezintă un abuz asimilabil furtului.
O lege prin care să fie anulate retribuțiile care nu sunt supuse principiilor economice poate salva economia, echitatea și disciplina economică. Statul mafiot s-a constituit prin aceste retribuțiile fraudante.
Dincolo de toate aceste aspecte, pensiile speciale sunt un adaos la veniturile și așa disproporționate față de media pensiilor din România.In această perioadă de criză, o lege care să blocheze inechitatea, inegalitatea și încălcarea dreptului la viitor al generațiilor aflate la început de drum ar putea limita și schimba un întreg mod abuziv la care românii au fost expuși zeci de ani.
Asta trebuie să facă Parlamentul, nu să implice Curtea Constituțională în chestiuni legislative care nu-i aparțin și pe care, la o adică, le poate pasa ca valabile.
Anularea oricărui drept financiar fără bază contributivă, acesta ar trebui să fie unicul articol al legii care ar putea scoate România, respectiv statul român, din colaps. E simplu, extrem de simplu !
Distribuie articolul pe:

4 comentarii

  1. Autorul sistemului criminal al pensiilor speciale , este Parlamentul . Prin urmare , tot Parlamentul este cel care poate pune capat acestui sistem . Pt. aceasta ar trebui acum in al 12 ceas , sa dea dovada de ratiune , sau macar simt al autoconservarii , al supravietuirii . P S – Dar daca Parlamentul este pur si simplu blocat , neputincios , sau nu vrea nicio schimbare , care este calea de urmat d.le VIERU ? Sa punem miinile pe piept toata tara ?

  2. Daca si-ar merita acele pensii nu ar fi nimeni indignat. Dar acesti indivizi, toti cei care au lucrat in institutiile care acorda pensii speciale nu isi merita pensia. Au fost complici, fiecare proportional cu functia si gradul avut, la distrugerea Romaniei si la alungarea romanilor din tara si transformarea acestora in sclavii Europei.

  3. CEDO acorda sume derizorii cu titlu de amenda echitabila (daune materiale si/morale)cetatenilor romani ale caror drepturi sunt violate de organili Statului roman.Ei considera Securistanul stat sarac…

  4. TAGMA MAGISTRATURII ACEEA CARE S-A JUCAT DE-A JUSTITIA ,ACEEA CARE A INGROPAT MII DE DOSARE ALE HOTILOR MAFIOTILOR SI CRIMINALILOR ,ACEEA CA A TOLERAT 30 DE ANI SA NU SE JUDECE CRIMELE DIN 89 ESTE CEA CARE DICTEAZA IN ROMANIA ESTE CEA CARE INCALCA CONSTITUTIA ,ESTE CEA CARE NU A CONTRIBUIT DECAT FORMAL PENTRU PENSII ,DAR SE TINE CU DINTII CU GHIARELE DE PENSIILE
    SPECIALE ACORDATE DE CEI PE CARE TREBUIA SA-I JUDECE PENTRU :INALTA TRADARE,DISTRUGEREA ECONOMIEI ROMANESTI ,PENTRU CRIME ,PENTRU TRAFIC DE INFLUIENTA ,TRAFIC DE PERSOANE ,CONTRABANDA DE ARME SI TIGARI ,SPALARE DE BANI ,CONSTITUIRE DE GRUPURI INFRACTIONALE ,RETROCEDARI CU ACTE FALSE ,EXCROCHERIE,EVAZIUNE FISCALA ,DARE SI LUARE DE MITA etc .
    DIN 89 PANA AZI CEI CARE SE FAC CA MUNCESC SUNT CEI CU SALARII,INDEMNIZATII,SPORURI SPECIALE SI CEI CARE BENEFICIAZA DE LEGI SPECIALE PENTRU IESIREA LA PENSIE IN CONDITII CU TOTUL SPECIALE .
    CE-I ROMANIA DE AZI ?? -CAND CEA MAI MARE PENSIE 75000 LEI O ARE UN PROCUROR SI FOST SEF DE PENITENCIAR !!,ESTE O DICTATURA ?,ESTE ANARHIE ?,ESTE ROMANIA O TARA NORMALA ??,DACA ESTE SI DACA CONSTITUTIA NU-I CALCATA IN PICIOARE ATUNCI TREBUIE SA AJUNGEM INTR-O NORMALITATE INTR-UN RAPORT DE CAUZALITATE INTRE COMPETENTA ,IMPORTANTA MUNCII SI NIVELUL RETRIBUTIEI SI A PENSIEI. ABERATIILE TREBUIE SA DISPARA PENTRU A DISPAREA SI TENSIUNEA SOCIALA GENERATA DE :ARANJAMENTE ,
    INVARTELI ,DEDESUBTURI ,TARGUIELI POLITICE SAU MAFIOTE.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.