Reacțiile la moartea Regelui Mihai și la funeraliile care i s-au organizat (intens mediatizate) sunt foarte diferite. Aș spune opuse, fără teamă că exagerez. De la exasperare, critici și atacuri înverșunate la pioșenie, recunoaștere, aplauze. Dacă citești Facebook începând cu data de 5 decembrie, descoperi miturile care ne-au traversat societatea încă din 1947 încoace. Fiecare nișă a ținut să se pronunțe și să își arate opinia (firește, categorică) pe subiectele impuse de situație – dispariția Regelui Mihai. S-a vorbit/scris mult despre monarhie vs republică, persoana regelui, istoria în secolul XX, destinul nostru național, comunism, revoluție, FSN&Iliescu. De fapt, s-a vorbit despre orice – cu și fără legătură neapărat cu nenorocirea prin care am trecut. A fost o excelentă ocazie de a lua temperatura societății românești așa cum este ea în decembrie 2017.
Am constatat întîi cît suntem de dezbinați, din păcate, chiar și pe chestiuni esențiale. De exemplu – monarhie vs. republică. Nici după 27 de ani, aproape 28, de la căderea comunismului, nu am tranșat chestiunea și nu este pace. Impostura prin care s-a instalat republica fesenistă (perestrokistă) în decembrie 1989 este deranjantă pentru tot mai mulți. A produs și produce pînă azi un deficit sensibil de legimitate.
Exista în acel decembrie 1989/ianuarie 1990 posibilitatea cît se poate de concretă a revenirii pe tron a regelui Mihai, sau măcar a consultării sale într-un dialog cu toate forțele politice pentru viitorul țării. Liderii FSN l-au considerat pe rege un dușman, un rival la împărțirea puterii pe care o controlau la acea dată monopolist. Ca atare, l-au ținut departe de treburile României, deși era personajul cel mai legitim în acele împrejurări, cu cea mai mare experiență și – de departe – cel mai bine conectat și respectat în cancelariile Europei. Amintesc că republica se inaugurase după alungarea forțată a regelui de către Armata Roșie, care s-a folosit de comuniștii autohtoni ca instrumente ale loviturii de stat din 30 decembrie 1947. Peste cîteva zile se împlinesc 70 de ani de la acea zi tragică. Istoria trebuia reluată în 1989 din acel punct, tocmai pentru a-i reda caracterul necesar și organic. Falsul produs atunci se resimte pînă azi.
E clar că unii s-au resemnat cu situația, alții nu. Ce s-a întîmplat în 1989/90 a scindat lumea românească. Un rege ar fi putut să îi dea coeziune și chiar unitate. Am avut, în schimb, mineriade. Unii afirmă azi virtuți republicane. Ei nu vor să audă de monarhie și invocă diverse principii liberale de proveniență occidentală. Dar asta, atenție, într-o republică mutilată, care nu are nimic occidental, ci mai curînd cu postcomunismul. Este o democrație hibridă, cu elemente de autoritarism, născută dintr-o dictatură prelungită. Regimul de la București este „shadow democracy“. Alții, dimpotrivă, evocă situația deplorabilă a țării și găsesc cauza eșecului nostru comun în forma de guvernămînt – Republica. Ei cer ca ea să fie schimbată. Ei arată că suntem guvernați de o clasă politică incapabilă și coruptă. Situația își are cauza – spun ei – în lipsa unui rege legitim pe tron. Mai spun că monarhia a fost una dintre puținele povești de succes din istoria noastră modernă. Carol l, Ferdinand, Carol ll au mari merite în progresele României pînă la al Doilea Război Mondial.
România, sub cei 4 regi, a fost mai fericită decît este azi. Cauza – sentimentul legitimității era mult mai puternic decît este azi. Regii nu erau contestați decît de o infimă minoritate cu sentimente republicane (printre ei, Panu, Racovski, ND Cocea, Lucrețiu Pătrășcanu etc). Regii au fost iubiți de o imensă majoritate a populației, ceea ce nu se poate spune în niciun fel despre liderii politici de azi, aleși prin vot din 4 în 4 ani. Politicienii sunt la cote de popularitate incredibil de joase, undeva la 10%. În plus, politicienii, știm, dezbină. Avem exemplul acestor zile cînd se dezbat legile justiției în Parlament, pe de o parte, și avem proteste în mai multe orașe, pe de alta.
Suntem mult prea dezbinați, politicianismul face ravagii. Un rege ca Mihai l pe tron ar fi un pacificator, ar aduce solidaritate între români. Exact de ce avem nevoie pentru a construi împreună un proiect național de țară, un anumit tip de societate, pentru acest secol.
Nu vad de ce am putea crede ca noi acum am trecut printr-o nenorocire. De la instalarea reginei mama cu fiul ei bastard pindarian si carolingian tot trecem prin nenorociri. Din pricina putinatatii bastardiene precum si din pricina putinatatii ingustei sale mume mintale suntem azi unde suntem. Ca vru tatal ei sa o faca regina pe fie-sa in Romania… de era capabila sa fie Regina ar fi fost ok, dar nici imbunatatita din cine era destinata a fi rwegina romanilor, o canalie de soi interior nu putea face decat miselii, nu degeaba fu apoi pedepsita si deveni serva in orb la nemtii razboinici… plateste cateaua branza spune o vorba din strabuni. Asa fu si atunci, insa paguba a ramas…a noastra a tuturor, ei putrezi de bogati, trec in trupuri noi… care e nenorocirea, a cui e? Ca noi inca nu am iesit din ea de atata amar de timp…