România la judecata lui ”homo sorosensus”

De la nominalizarea sa la Curtea Supremă a SUA, în iulie 2018, și până la preluarea mandatului, în octombrie, nu numai America, ci toată lumea a auzit despre judecătorul Brett Kavanaugh, despre viata sa intimă, despre aventurile din timpul facultății și cele trei acuzații de agresiune sexuală venite din partea unor femei, la zeci de ani de la presupusa faptă. Kavanaugh a fost un erou TV vreme de luni de zile, ținta a protestelor organizate de ”militanți profesioniști plătiți de Soros și alții”, după cum acuza atunci președintele Donald Trump.

Asta se întâmplă în America, unde există o Curte Supremă, unde cetățenii sunt conștienți de rolul judecătorilor și de consecințele verdictelor și precedentelor pe care le stabilesc.

Europa justiției opace

Ce se întâmplă în Europa? Acum, în Europa există două ”Curți Supreme”: Curtea Europeană a Drepturilor Omului, de la Strasbourg, și Curtea Europeană de Justiție, de la Luxembourg. CEDO ține de Consiliul Europei (ca și celebra Comisie de la Veneția), iar CEJ ține de Uniunea Europeană. Numirea la CEDO se face de către Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, la propunerea fiecărui stat membru. Numirea la CEJ se face prin acordul guvernelor UE.

Ce se întâmplă în țările europene când este numit un judecător la aceste instanțe? Este disecat trecutul personal și profesional al celor nominalizați, urmează dezbateri publice și, eventual, proteste? Deloc. Poate doar unul dintr-un milion de europeni ar fi capabil să numească măcar un judecător de la CEDO și unul de la CEJ. Asta pentru că procedura de numire este opacă, guvernamentală, iar în cazul CEDO ea nu presupune dezbateri publice. Cu toate acestea, cele două instanțe europene sunt invocate în multe dintre scandalurile și afacerile cu miză mare în fiecare stat membru al CE sau al UE. Cu toate acestea, sunt două instanțe învestite de formatori de opinie și politicieni cu aura unor ”Curți Supreme”, iar CEDO a devenit un soi de ”conștiință a Europei”.

Analizele critice ale activității acestor instanțe sunt rarisime, iar contestarea deciziilor lor de către instanțele statelor membre sunt cvasiinexistente. Dacă există excepții, acestea vin din statele puternice – Germania, Rusia.

Recent arătam cum Curtea Constituțională Federală a Germaniei a întors o decizie a CEJ legată de programul de relaxare cantitativă al Bancii Centrale Europene, o decizie a judecătorilor germani pe care unii juriști o asemănau cu o ”declarație de război” la adresa instanței de la Luxemburg. Cât privește CEDO, Rusia este singura țară a cărei Curte Constituțională a respins un verdict al CEDO și, mai mult, o lege din 2015 permite Curții Constituționale să decidă dacă principiile declarate de un tribunal internațional se pot sau nu se pot aplica în Rusia. Cu toate acestea, Rusia rămâne țară semnatară a Convenției Europene a Drepturilor Omului, în baza căreia funcționează CEDO.

Cum acționează CEDO

Rareori apar rapoarte despre judecătorii de la CEDO și activitatea lor, precum cel despre am relatat la începutul acestui an. Din raportul Centrului European pentru Drept și Justiție reiese modul în care are loc procesul de selecție opac al judecătorilor – recrutare pe baza acelorași grile oferite de aceiași experți, care lucrează pentru aceleași ONG-uri. Ulterior, judecătorii astfel selectați acționează pentru a uniformiza cultural și ideologic munca colegilor lor de la CEDO. Raportul analizează cazurile și verdictele date de judecătorii CEDO vreme de un deceniu (2009-2019). De ce ar influența Soros fiecare din cele 47 de state când poate să le dicteze prin intermediul unei jurisdicții internaționale, adică CEDO? Nu trebuie decât să aibă judecători apropiați la curtea de la Strasbourg. Dintr-o sută de judecători ce s-au perindat la CEDO analizați în raport, 22 au legături clare cu rețeaua Open Society și se află în conflict de interese manifest, căci au judecat cazuri în care o parte era reprezentată de fostele lor organizații.

Puterea unui judecător la CEDO nu poate fi comparată cu cea a unui judecător la o instanță națională. Un judecător național aplică legea. În schimb, un judecător la CEDO poate face legea. De ce? Deoarece Convenția Europeană a Drepturilor Omului dupa care se judeca la CEDO nu este un Cod Penal sau Civil cu mii și mii de articole – are câteva articole generale despre drepturile omului, motiv pentru care libertatea de apreciere a judecătorilor este imensă.

”Drepturile omului sunt, prin natura lor, o disciplină extrem de ideologizată: putem interpreta Convenția într-un fel sau în sensul total opus. Un judecător poate spune că, în numele libertății, trebuie legalizate mamele surogat și, în baza aceleiași Convenții, poate spune că legalizarea mamelor surogat contravine demnității umane”, scrie raportul. Or, la CEDO se judecă dosare extrem de variate, iar verdictele pot avea implicații societale și politice uriașe: conflictele interetnice din Crimeea, Ucraina, sexualitate, căsătorii între homosexuali, familie, avort, portul vălului islamic, minaretele din orașele europene, blasfemia.

Cei care judecă aceste dosare sunt, în mod evident, numiți pe criterii ideologice și politice. În SUA, judecătorii Curții Supreme sunt numiți politic. Europa cultivă încă iluzia neutralității politice a judecătorilor, iar această fantasmă are rolul de a întări decizia judecătorilor lui Soros de la CEDO

O memorie scurtă și selectivă

Pentru că sunt rezultatul unei influențe importante venite din sfera ONG și al unor conflicte între interesele naționale, verdictele CEDO sunt deseori greu de așezat pe calapodul intereselor politice de moment. Câtă vreme verdictul în cazul Kovesi a fost favorabil ”pedestrașei” căreia Cristian Tudor Popescu îi închină ode la ceas de seară, ne facem că uităm alte cazuri judecate la CEDO. Ce ne facem, spre exemplu, cu condamnarea României la CEDO pentru găzduirea închisorilor secrete ale CIA, de care o parte a ”binomului” nu este deloc străină? Sau ce ne facem cu credibilitatea organizației mamă a CEDO, Consiliul Europei?

Daca este să aruncăm o privire peste opiniile susținătorilor de azi ai Codruței Kovesi, vom deduce că verdictul în favoarea ei a fost dat, culmea, de o instanță a unei organizații care a trădat idealurile și principiile occidentale, iar asta nu mai devreme de anul trecut, atunci când delegația Rusiei a fost reprimită cu drepturi depline în Consiliul Europei, după ce a fost suspendată, în 2014, din cauza anexării Crimeii. Mișcarea s-a făcut cu un vot copleșitor, pentru bani, spun unii, căci Consiliul Europei avea mare nevoie de cotizația Rusiei. Deci care mai este credibilitatea Cosiliului Europei pentru cei care susțin cauza Ucrainei, a democrației, a lui Kovesi? De ce nimeni nu reia acum retorica despre Consiliul Europei văzut ca organ amoral și nerelevant, din care Estonia a propus chiar retragerea tuturor țărilor vestice, pentru că s-a aplecat în fața Rusiei? Firește, toate aceste aspecte trebuie trecute sub preș, cu tot cu închisorile CIA, câtă vreme procuroarea europeană a câștigat la CEDO.

Decăderea CEDO

Nu-i vorba, CEDO a avut și zile mai bune. Slovenul Bostjan Zupancic a fost judecător la CEDO din 1988 până în 2016 și a fost și vicepreședinte al Comitetului ONU împotriva Torturii. Ca reacție la raportul privind influența ONG-urilor lui George Soros asupra CEDO, Zupancic spune: ”Nu mă surprinde, pentru că Soros vrea să fie peste tot. Însă mă  miră că nu am observat părtinirea acestor judecători vreme de 18 ani. Mi-ar fi plăcut ca acest raport să fi apărut mai devreme”. ”Nu știu dacă CEDO se poate reforma și se poate elibera de ideologie (…) Calitatea CEDO s-a diminuat mult după 2005, iar asta din cauza recrutării unor jurișiti mai puțin capabili și care nu se pot apăra de influența ideologică”, spune el. ”Recrutarea juriștilor de la CEDO și controlul carierei lor sunt făcute exclusiv de către Consiliul Europei și nu de către judecători, care nu au niciun cuvânt de spus. La CEDO, juriștii nu sunt supuși nici măcar unui control de securitate la angajare, iar asta din cauza Consiliului Europei și a incompetenței sale”. Așa s-a ajuns la o curte a drepturilor omului ideologizată sau la un comisar pentru drepturile omului al Consiliului Europei (2012-2018) precum letonul (cu cetățenie americană) Nils Muiznieks, care ca director al Open Society în Letonia, în 2009, vorbea despre crearea unui ”homo sorosensus”, care să fie opusul lui ”homo sovieticus”.

ONG-urile lui Soros, arată raportul amintit la începutul materialului, au ca obiectiv subminarea autorității statului – de la autoritatea forțelor de ordione și până la controlul frontierelor, totul trebuie slăbit cât mai mult prin intermediul jurisprudenței internaționale. Câtă vreme vorbim despre Germania, Marea Britanie sau Rusia, statul poate negocia, se poate sustrage sau poate contesta asemenea decizii. Când vine vorba despre state cu relevanță economică și strategică mai redusă, verdictele sunt obligatorii.

Jocul marilor puteri

Că vorbim despre CEDO, despre CEJ sau despre Curtea Internațională de Justitie, jurisdicțiile internaționale sunt apanajul marilor puteri și al jocurilor lor strategice. A fost admirabilă activitatea actualului ministru de Externe Bogdan Aurescu atunci când a reprezentat România la procesul câștigat împotriva Ucrainei pentru delimitarea platformei continentale în Marea Neagra. Însă ar fi naiv să considerăm că un verdict al Curții Internaționale de Justiție privind Marea Neagră s-a luat fără acordul Moscovei, fără demersuri și negocieri ale serviciilor secrete, fără măcar un accept tacit al Rusiei astfel obținut.

La fel și acum, în cazul procuroarei Kovesi, este puțin probabil ca verdictul să fi fost dat de niște judecători total independenți, secondați de niște juriști perfect competenți, aflați la adăpost de orice ideologie și influență. Și este la fel de puțin probabil ca statul român să răspundă la un asemenea verdict așa cum Germania ripostează la deciziile Curții Europene de Justiție sau cum Rusia o face la deciziile CEDO. Instanța de la Strasbourg va fi aclamată mult și bine de comentatorii care mai ieri puneau la stâlpul infamiei Consiliul Europei, în timp ce doar unul dintr-un milion de români va ști numele unui judecător de la CEDO. Amintitul verdict al Curții de la Haga din 2009 semnala, cu cinci ani inainte de evenimente, cam ce soartă i se rezervase Ucrainei la Moscova. Păstrând proporțiile, verdictul Curții de la Strasbourg este unul dintre multele semnale ce îi arată statului român ce direcție i s-a stabilit pe mai departe de către cancelariile vestice.