Sondaj: Românii vor să muncească şi la pensie

Opt din zece angajați români iau în calcul să muncească și după ieșirea la pensie. De asemenea, cei mai mulți dintre angajați iau în calcul să își schimbe locul de muncă, pentru a avea venituri mai mari.

Peste șase din zece angajați români spun că nu au în prezent un plan pentru suplimentarea veniturilor când vor fi pensionari, cum ar fi pensii private sau active imobiliare pe care le pot închiria sau vinde, bazându-se strict pe banii pe care îi vor încasa din pensia de stat.

În aceste condiții, doi din zece salariați afirmă că vor continua cu siguranță să lucreze, chiar și doar part-time, iar alți șase din zece iau în calcul această posibilitate, arată datele unui sondaj BestJobs.

În prezent, 85% dintre respondenți afirmă că au un salariu net lunar sub pragul de 5.000 de lei, iar în acest procent circa 30% câștigă sub 3.000 lei, ceea ce nu le permite să facă destule economii pentru vârsta pensionării. Alți 10% câștigă între 5.000 și 10.000 lei lunar, iar restul de 5% – peste 10.000 lei pe lună.

Cei mai mulți dintre respondenți (47%) consideră că ar trebui să aibă economii de până la 150.000 lei ( 30.000 euro) la momentul ieșirii la pensie, pentru a avea o bătrânețe lipsită de griji financiare. Alți 33% spun că ar trebui să aibă deoparte între 175.000 și 300.000 lei (60.000 de euro), 15% ar vrea să aibă economii spre suma de 500.000 lei (100.000 euro), iar restul de 5% – peste acest prag.

Totuși, peste jumătate dintre respondenți ar vrea să poată economisi lunar între 250 și 500 lei, 28% – între 500 și 750 lei, 13% – între 750 și 1.000 lei, iar 5% – peste 1.000 lei.

De altfel, pentru a avea în primul rând venituri mai mari care să le permită să facă economii, cei mai mulți dintre angajați iau în calcul să își schimbe locul de muncă. Dacă în ultimele 12 luni, pe fondul pandemiei, două treimi dintre respondenți au rămas la același loc de muncă, acum aproximativ patru din zece respondenți se gândesc să își schimbe jobul sau chiar domeniul de activitate, iar 22,5% afirmă că au făcut deja pași în această direcție.

Principalele criterii pe care le vor lua în calcul la căutarea unui job sau domeniu nou sunt: un salariu mai mare (67%), siguranța locului de muncă (39%), mai multă stabilitate (32%), posibilitatea de a lucra de acasă (31,5%), mai mult timp liber (29,5%).

Sondajul a fost efectuat în perioada 01 – 20 august, pe un eșantion de 920 de utilizatori de internet din România. 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

18 Comentarii

  1. Din cauza faptului ca alogenii ne exploateaza ca pe sclavi ca pe o colonie bananiera cu salarii mici si pana la adanci batraneti…cu hotia numita pilon 2…

  2. Cei care se identifica ca romani doresc sa nu mai existe pensie si in aleg sa lucreze pana la moarte, Domnul Catu esti obligat sa accepti lucrul asta daca nu vrei revolta

  3. aia care au fost bugetari? Aia cu salarii si pensii nesimtite? Vreau sa vad un singur miner, petrolist, constructor, agricultor, care sa munceasca dupa iesirea la pensie! Nu va ajunge cat ne-ati jefuit o viata, vreti si pana in ultima zi?

  4. Asta nu e articol, e publicitate pentru a duce varsta de pesnionare la 67-68-70 de ani. 1. Cati romani dintro suta anung la varsta pensionarii? Cati din cei care ajung, mai sunt apti de munca? Catota din acestia le ajung banii de pensie dupa 45 de ani de munca? Cati romani din acestia daca ar avea o pensie decenta, ar mai lucra dupa 65 de ani? Mai ai cativa anisori din viata si voi imi spuneti ca romanii vor sa lucreze. Aberatie mai mare nu am auzit. Mama mea dupa 17 ani de munca in Spania, beneficiaza de o pensie de 250 de euro, echivalentul a 1250 de lei. La noi dupa 17 ani primesti praf. Si cum Spania este o tara care isi respecta cetatenii, ii asigura o diferenta pana la valoarea pensiei minime in tara 620 de euo. Mai exact ii mai dau 370 de euo + inca 22 de euro pentru fiecare copil nascut, asa ca ajunge sa ia o pensie de 690 de euro dupa 17 ani de munca. Comparati asta cu Romania, daca puteti. In Romania dupa 45 de ani de munca multi nu au aceasta pensie de 690 de euro, dar preturi ca afara avem.

  5. Asa si cine a facut sondajul????
    Lasa-a sa ghicesc!!! „Sociologul” pielea p(n)u??? Daca el poate/vrea sa manance „pastrama” pana la 70 nu ma mira pentru ca pentru cateva procente manipulate pe care le arunca pe piata primeste mii de euro. Dar sa munceasca in agricultura, sanatate, horeca etc. sa vad ii mai ca mana sa manipuleze sondaje (vezi exitpool la primaria sect 1).

  6. eu nu vreau sa muncesc ca sa cotizez 42.5% la specialele unor putori criminale care ies la pensie la 45 de ani fara sa fi cotizat nimic

  7. Ba, da la faptul ca dupa 60 de ani, patronii ar trebui sa aiba dreptul prin lege sa va plateasca doar cu salariul minim, ca nu mai dati randament, bosorogilor, v-ati gandit?

  8. Cum? 8 din 10 romani?! Posibil sa fie chiar marii capi, secu, sri, politisti, militari, directori de firme, secretarele paturilor, politicienii, primarii, notarii, judecatorii putini dintre ei, medicii dar nu toti, Astia nu cumva sunt cei cu venituri nesimtite si locuri de munca de unde incaseaza fara sa presteze 8 ore zilnic? Sau sunt spinsorizatii care urla in piata victoriei cand e vorba de interese politice?! Un muncitor care munceste real, nu cred ca mai poate sa presteze peste varsta normala de pensionare!

  9. Ba Catule,
    Am o pensie speciala de rahat de 9.987 lei. Adica un rahat de 2.000 de euro la 47 de ani. Ce viitor crezi ca am cu maruntisu asta neindexat.
    Acu scumpisi gazele, curentu si benzina.
    Din ce o sa-mi schimb masina, ca aia veche iese din garantie si-mi pune in pericol viata de special.
    Lasa-i pe saraci sa munceasca pana crapa. Sunt perversi, d-aia nu renunta la munca.
    Acu daca nu mai pui ceva la pensia speciala, decat sa incalzesc casuta de 300mp. mai bine fac iarna in Dubai si nu mai cheltuiesc in tara.
    Auzisi!

  10. Mincinosi ordinari!Or fi intrebat doar pe aia cu pensii speciale iesiti la 45-50 de ani

  11. Eficientului…amice, esti un idiot!…sunt meserii in care experienta isi spune cuvantul…experienta se castiga in timp…la casa de la tara am avut o vecina, 79 ani…am fost sa o ajut la prasit porumbul-astia eficienti nu mai vor sa vada sapa…desi mai tanar ci vreo 30 ani, mi-a dat clasa…nu toti romanii vor sa munceasca peste varsta de pensionare-in constructii, minerit erai, pe vremuri, pensionat mai devreme, se recunostea uzura implicita-dar medicii, judecatorii, inginerii, muncile intelectuale in general se preteaza la asta…iti garantez ca oricand batranii vor da lectii cretinilor al caror reprezentant esti…

  12. Relax – dispare pensia.
    Cine e selectionat sa nu fie redus de marea resetare talmudica, o sa ia UBC = Universal Basic Income.
    Adica toti vor avea aceiasi suma LA DISPOZIIE, fie ca muncesc, fie ca nu… iar proprietatea particulara va fi desfiintata spre a fi folosita de cine are „credit social”.
    Esti singur in „doua camere”?
    Ori iti baga o cioara, dpua… ori un musulman, doi…. ori te trimite unde e mai stramt, ca cica nu ai nevoie.

  13. eu dupa 60 de ani sunt 100% sigura ca nu am sa mai muncesc indiferent de orice … stau pe o prispa cu pisici la tara si maxim fac tesaturi plapumi si compoturi si le vand dar muncesc cand vreau eu… altfel nu mai muncesc

  14. Unii rumâni sunt îndemnați să muncească până când ies pe calea naturală din sistem, pe când vătafii și haidamacii rumânilor ce slujesc interesele acționarilor și corporațiilor ce au în proprietate România, după o activitate intensă în slujba celor mai înalte interese ale acționarilor, vor putea opta pentru pensionare după împlinirea vârstei de 50 de ani.

  15. Intrebati muncitorii de pe santier care riduca saci cu ciment in spate sau dau la lopata betoane. La 55 ani deja nu mai pot ridica pentru ca au coloana praf si hernie de disc.
    Vor sa munceasca functionarii care stau pe scaun sau doctorii sau profesorii care nu fac efort fizic.
    Sau securistii care tin de sase cand ne fura strainii tzara.

  16. CEI MAI BINE PLATITI SUNT BUGETARII ACEIA CARE PRACTIC NU PRODUC DECAT: HARTII;COZI ;CONFLICTE ;PROCESE ;TAXE;IMPOZITE;CEI CARE ASIGURA LINISTEA CELOR CARE SE FAC CA GUVERNEAZA,SE FAC CA ADMINISTREAZA TARA.
    ASA S-AU NASCUT SALARIILE NESIMTITE ,PENSIILE AROGANTE !A: POLITAILOR,PROCURORILOR,JUDECATORILOR,SERVICIILOR,A ACOLITILOR DIN AGENTII,COMPARATIV CU CEI CARE INCA MAI PRODUC CEVA IN ROMANIA LA CARE SALARIILE SUNT UNDEVA SUB 60% DIN SALARIUL UNUI ANALFABET DIN POLITIE !.SAU 10 % DIN SALARIUL UNUI MAHAR DIN PROCURATURA !.
    SUNTEM INTR-O DICTATURA ?.
    SE GASESC BANI :SA SE SPONSORIZEZE GASTILE ZISE PARTIDE ,SA SE ARUNCE PE ABERATIILE UNOR PRIMARI ;SA DEA AJUTOARE SOCIALE CELOR CARE N-AU MUNCIT O ORA IN VIATA LOR !, CEI CU PALATE CU TURNULETE SI CARE AU FACUT DE BATJOCURA NUMELE TARII,CE VA PASA VOUA DE TALPA TARII ,VOI CEI CARE DIN BULEVARDISTI,NEAVENITI IN ORCE MESERIE ;TAIETORI DE FRUNZE LA CAINI MAI IERI, ATI TABARAT IN POLITICA ,IN GASTILE ZISE PARTIDE SI AZI VA SCREMETI SA SCOATETI O VORBA ,O FRAZA PERCEPTIBILA ,NE DATI LECTII VOI
    NISTE PIERDE VARA. NOI CEI CARE NE-AM FACUT O MESERIE N-O LASAM CA A VENIT CEASUL SA NE UITAM IN BULETIN !,PE NOI MUNCA NE-A TINUT IN PICIOARE, NE-A DAT UN SENS IN VIATA !,DE AIA SUNTEM INSTARE SA CONTINUAM.
    UN ORGANISM OBISNUIT INTR-UN STIL DE MUNCA SUFERA CAND A DOUA ZI IL SCOTI DIN STAREA DE ACTIVITATE CURENTA !,II LIPSESTE MOTIVATIA .VOI CEI CARE ATI ASTEPTAT CU OCHII LA CEAS SA TREACA TIMPUL SI LEAFA SA MEARGA N_O SA INTELEGETI NICIODATA CEEA CE VA SPUN.VOI ATI TABARAT IN POLITICA CA SA SCAPATI DE DOSARE ATI CORUPT JUSTITIA,CONTRIBUTIVITATEA LA PENSII PENTRU EI ESTE O POVESTE,PENTRU TOTI CEI CARE AZI VOI ATI INVENTAT SALARII SI PENSII SPECIALE VOI ATI FURAT DIN DREPTURILE NOASTRE A CELOR CARE AM
    PLATIT ZECI DE ANI !!,IAR AZI VOI NEMERNICILOR NE FURATI PENSIILE, DREPTURILE.

  17. Romanii v-or sa munceasca la Pensie , deoarece Pensia este mica , iar Guvernantii nu vor sa mareasca Pensia !

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.