Un colectiv de cadre didactice şi studenţi de la Universitatea Politehnica Timişoara (UPT) a lansat, joi, pe Bega, o barcă propulsată cu energie pe bază de hidrogen, în premieră naţională.
„Ideea principală a fost de a familiariza studenţii cu noţiunile legate de promovarea şi utilizarea energiilor alternative, cu accent pe energia pe bază de hidrogen, de a-l utiliza ca proiect demonstrativ pentru studenţii Facultăţii de Mecanică a UPT, iar satisfacţia a fost cu atât mai mare cu cât am avut şi studenţi Erasmus interesaţi de propulsia pe bază de hidrogen. Rolul unei universităţi tehnice este să furnizeze soluţii tehnice de interes pentru comunitate, iar din acest punct de vedere cred că ne-am atins scopul”, a declarat Corneliu Crăciunescu, coordonatorul proiectului.
La realizarea bărcii propulsate cu hidrogen au contribuit cadre didactice de la Departamentul Ingineria Materialelor şi Fabricaţiei al Facultăţii de Mecanică şi de la Departamentul Chimie Aplicată şi Ingineria Compuşilor Anorganici şi a Mediului al Facultăţii de Inginerie Chimică, Biotehnologii şi Protecţia Mediului.
Tot acest colectiv a dezvoltat cu succes bicicleta acţionată printr-un sistem alimentat cu hidrogen iar ulterior a realizat şi o maşinuţă propulsată printr-un sistem similar, în premieră naţională,
Dacă bicicleta şi maşinuţa cu hidrogen au fost realizate în baza unui proiect finanţat cu fonduri norvegiene, barca propulsată cu hidrogen a fost construită integral cu fonduri proprii. Pentru propulsie a fost folosit un motor electric de 1 kW, alimentat de la o pilă de combustie ce foloseşte drept combustibil hidrogenul, iar rezultatul arderii e apa, ceea ce face ca sistemul să fie complet nepoluant. Puterea motorului nu este foarte mare, dar colectivul care a lucrat la realizarea proiectului a dorit să demonstreze mai mult viabilitatea şi aplicabilitatea propulsiei pe bază de hidrogen.
Stocarea hidrogenului s-a făcut la presiune redusă, folosind hidruri metalice, reducându-se astfel substanţial riscurile legate de utilizarea acestui tip de energie.
Studenţii implicaţi au dobândit astfel cunoştiinţe legate de utilizarea hidrogenului, de componentele specifice sistemului de generare a energiei folosind pile de combustie, precum şi activităţile specifice care presupun adaptarea unui vehicul electric la o sursă de energie pe bază de hidrogen.
					
                      
                      
                      
                      
                      
                      
					
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
WOW, ce idee. Si presupun ca e usor sa gaseti pompa de hidrogen sa alimentezi prin popasuri.
Sau mergirepede pe net, pe sit-ul firmei de alimentare, ii dai locatia sa vina sa te elimenteze cu hidrogen din butelie si in „cel mai scurt timp” ai furnizorul linga barca. ma intreb cit costa distractia cmparativ cu benzina, diesel sau baterie?
Dar cine are bani poate face ce vrea cu banii lui/eie, chiar sa ii arunce pe geam afara, daca ii face placere sau are ordin pe unitate.