S-a rupt lanțul de iubire: Vor fi alegeri anticipate

A fost prezentat în videoclipul publicat vineri, în care apare întâlnindu-se cu o femeie care se prezinta ca o nepoată a unui oligarh rus în 2017

De (G.D.)
S-a rupt lanțul de iubire: Vor fi alegeri anticipate

A fost prezentat în videoclipul publicat vineri, în care apare întâlnindu-se cu o femeie care se prezinta ca o nepoată a unui oligarh rus în 2017

Cancelarul Sebastian Kurz al Austriei a anunțat sâmbătă seara că vor fi convocate alegeri legislative anticipate, după destrămarea coaliţiei de guvernare formate din conservatori şi extrema-dreaptă în urma demisiei vice-cancelarului lider al extremei-drepte Heinz-Christian Strache (foto), surprins într-o înregistrare cu camera ascunsă.

”I-am propus preşedintelui (Alexander Van der Bellen) convocarea alegerilor anticipate cât mai curând posibil”, a anunţat Sebastian Kurz în faţa presei. ”Prea mult este prea mult”, a mai spus el, amintind de mai multe scandaluri în care a fost implicată formaţiunea de extremă-dreapta Partidul Libertăţii (FPOe), cu care formaţiunea sa, Partidul Popular Austriac (OeVP), s-a aliat la guvernare după alegerile din 2017. Kurz a pus acum capăt coaliţiei dintre aceste două partide.

Preşedintele Van der Bellen a acceptat convocarea alegerilor legislative anticipate, apreciind chiar că acestea sunt necesare în noul context politic. După declaraţia cancelarului Kurz a apărut şi președintele în faţa presei, afirmând că ei vor discuta duminică paşii următori. Data alegerilor nu este încă stabilită.

Social-democraţii, ajunşi în opoziţie după alegerile legislative din 2017, au anunţat la rândul lor că susţin convocarea anticipatelor.

Anterior, vicecancelarul austriac Heinz-Christian Strache şi-a anunţat sâmbătă demisia din funcţie după apariţia înregistrării compromiţătoare.

„I-am prezentat cancelarului Sebastian Kurz demisia mea din funcţia de vicecancelar şi el a acceptat-o”, a anunţat Strache, în vârstă de 49 de ani, într-o conferinţă de presă la Viena. Strache se afla la guvernare alături de cancelarul conservator Sebastian Kurz din decembrie 2017.

Politicianul austriac a recunoscut că a făcut o greşeală şi a menţionat că a decis să renunţe la postul de vicecancelar pentru a evita căderea guvernului format din partidul său şi Partidul Popular al lui Kurz.

Vicecancelarul a fost prezentat în videoclipul publicat vineri, în care apare înainte de alegerile din 2017, întâlnindu-se cu o femeie care se prezintă ca o nepoată a unui oligarh rus și în care se pare că oferă contracte guvernamentale unei companii în schimbul sprijinului politic și financiar.

Heinz-Christian Strache este acuzat că ar fi sugerat un sistem ilegal de donații pentru formațiunea politică de extremă-dreapta Partidul Libertății.

Distribuie articolul pe:

13 comentarii

  1. „… se pare ca … ar fi sugerat ca …” … vorba cuiva de mai sus din lista postarilor, „Daca si cu Parca se plimbau in barca” ! Ia mai bine sa vedem noi asa, cine sta in spatele OMV-ului (proprietar al PETROM, poate ati uitat), al baietilor alora care taie lemne prin Romania la scara judeteana si a altor preacinstite companii austriece ! … Vorba cronicarului … „să sparie gândul” !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.

@2025 Cotidianul.ro. Toate drepturile rezervate