Preşedinţii Vladimir Putin şi Donald Trump se vor întâlni pe data de 16 iulie la Helsinki, se arată într-un comunicat dat publicităţii joi de către Kremlin, informează agenţia de ştiri Tass.
Potrivit informațiilor existente, cei doi lideri vor discuta despre „starea actuală şi perspectivele dezvoltării relaţiilor ruso-americane, dar de asemenea şi chestiuni vitale de pe agenda internaţională”, mai precizează Administraţia prezidenţială de la Moscova, potrivit mediafax.ro.
Yuri Ushakov, un consilier prezidenţial rus, a declarat anterior că întâlnirea va dura probabil câteva ore şi va include o conferinţă de presă comună. Oficialul rus a sugerat că Putin şi Trump ar putea conveni asupra unei declaraţii comune la finalul întrevederii.
Anunţul a fost făcut după ce Vladimir Putin s-a întâlnit cu John Bolton, consilier prezidenţial american pentru Siguranţă Naţională, aflat recent în vizită la Moscova.
Se unifica cele doua Kibuțuri?E pacat sa piarda timpul,au conducerea comuna ….