
CNSAS anunță că doi angajați ai instituției, Mădălin Hodor și Mihai Demetriade, au vorbit în nume propriu când au jignit studenții care au trecut prin „Experimentul Pitești”. Consiliul a catalogat aceste afirmații drept o ofensă adusă celor care au suferit în regimul de detenţie comunist.
„Autorii acestor declaraţii au acţionat în nume personal şi, deşi sunt funcţionari publici, nu au cerut acordul instituţiei pentru o poziţie oficială, instituţională, pe această temă”, se arată într-un comunicat al Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS).
Potrivit sursei citate, declaraţiile formulate de cei doi „sunt o ofensă adusă celor care au suferit în regimul de detenţie comunist şi prin asocierea numelui C.N.S.A.S., ei aduc prejudicii majore instituţiei”.
“Negarea crimelor comunismului în România constitue o crimă morală care demonstrează că nu s-a înţeles dimensiunea suferinţei din închisorile sistemului concentraţionar comunist, istorie de tristă amintire pentru mii de familii de compatrioţi”, a declarat Constantin Buchet, preşedinte al Colegiului C.N.S.A.S, în același comunicat.
Precizările vin după ce cercetătorul Mihai Demetriade a declarat, într-un interviu la RFI, că cercetările arată că nu este chiar sigur ca victimele Experimentului Pitești au fost „victime până la capăt”.
„Explicaţia asta pedagogică este asta că a existat un actor represiv, şi anume Securitatea, care a pus în scenă experimentul ăsta pedagogic, care a avut nişte victime. Asta este o lectură foarte comodă simbolic, pentru că avem identificaţi represorii, avem identificată metoda şi avem identificate victimele. Iar cercetarea de arhivă dovedeşte că nu e foarte sigur că, de pildă, victimele au fost victime pînă la capăt. Deci complicitatea lor cu experimentul e cu mult mai subtilă şi mai adîncă”, a spus Demetriade.
Ulterior, istoricul Mădălin Hodor a scris pe Facebook că cei torturați în cadrul „Experimentului Pitești” erau „doar niște c…ați cu ochi care se torturau între ei pentru un blid în plus”.
„Hodor asta are un nas cam suspect. De aici as incepe eu sa cercetez care e treaba cu individul asta.” zice un baiat. Astazi, prietenul Mihai Demetriade a postat pe contul de Facebook un interviu al lui despre Pitesti. Ei, interviul asta, bazat pe cercetarile lui de ceva ani, cam da la temelia unuia dintre marile mituri ale carpetei cu Rapirea din Serai din CV-ul marilor istorici anticomunisti ai patriei. Care si-au cam construit niste cariere si au produs niste scrieri de toata jena, nu mai zic si niste filme bune de aruncat la cos.
Evident, si aici prietenii stiu de ce, cel mai tare au sarit de cur in sus trepanatii noii drepte, vexati nevoie mare ca le strica omul feng shui-iul cum ca bunicutii lor mici si verzi au fost victimele sovieticilor. Cand colo ce sa vezi? Legionarii aia drepti si buni erau doar niste c…ati cu ochi care se torturau intre ei pentru un blid in plus. Cu voluptate as spune. Mvaiii ce urlete! Cum nu le-a ajuns sa il injure pe Mihai, au descoperit ca suntem prieteni, ca sustinem USR si alte chestii. Si asa au ajuns si la nasul meu lung. Ca sa scutesc banii de investigatii va spun din capul locului ca nu sunt evreu, desi as fi onorat sa fiu. Pe de alta parte, as avea sugestia sa incepeti investigatia din alta parte anatomica asimiltata de regula cu lungimea nasului”, se arată în postarea de pe Facebook a lui Hodor.
Istoricul Marius Oprea susține că declarațiile cercetătorilor CNSAS Mihai Demetriade și Mădălin Hodor, referitoare la „Experimentul Pitești”, sunt de fapt pasaje din actul de acuzare întocmit de Securitate împotriva ”reeducatorilor”, acuzându-i pe cei doi de lipsă de informare în domeniu.
Exista si oameni, cercetatori demni de numele asta, cu discernamânt, curajosi (Mihai Demetriade, Madalin Hodor) în dictatura în care-a fost aruncata, dupa lovitura de stat a lui Iliescu, România. Destul cu impostorul de Paul Goma! Destul!
Cred ca notiunea de istoric s-a devalorizat masiv in Romania ramasa profund securista prin multele institutii ale sale si hramul celor ce le populeaza. Istoricul Madalin!? Pare deplasat!
Și indivizii ăștia doi sînt platiți din bani publici sa desființeze victimele comuniștilor din cea mai neagra perioada a României?Istoricii curului sint! Ar trebuii dati afara pe loc/imediat!!
Nu e evreu dar e spalat pe creier de evrei….
Hodor și Demetriade, două maimuțele din colecția de etnobotaniști a lu revista 22, Pleșu și alți servitori finanțați prin senilu Soros. Cin se-aseamănă, se-adună. Nu-i băgați în seamă, nu-s periculoși
Complicitatea victimelor cu experimentul este ca a cancerului cu corpul pe care il invadeaza.Dupa ce le-a fost modificata personalitatea prin torturi si umiliri inimaginabile,acesti nefericiti au avut rolul de a fi ei insisi tortionari in societate.Cam asta e sensul experimentului,care extins la intreaga societate a dus la clase intregi de creieri spalati de o mare violenta,un soi de zombi folosit si in ziua de azi,mai mult sub numele de #rezist
Pesemne, şi pentru Revoluţie, la 30 de ani, se pregăteşte tot o interpretare de tipul Noi am tras în Noi.
Dupa ce au tradat tara,au spoliat-o,au omorît romanii impunindu-le comunism-securismul de rit nou trimitînd milioane de romani in pribegie asta mai lipsea,sa-si nege crimele.Adica nu mai lipseste nimic.Fara nici o îndoiala Romania e regatul lui satan.