Președintele României, Nicușor Dan, a susținut un discurs în cadrul reuniunii de lucru cu tema „Societatea informațională și democrația constituțională”, în cadrul programului trienal al președinției Asociației Curților Constituționale Francofone. Acesta a vorbit despre faptul că, în 2026, nu mai este suficient ca numărătoarea corectă a rezultatelor unor alegeri nu mai este suficientă pentru asigurarea unui scrutin corect. Acesta vorbește despre climatul informațional și modul în care oamenii își formează opiniile.
Nicușor Dan a vorbit de asemenea despre utilizarea inteligenței artificiale în cadrul campaniilor, dar și despre problemele cu propaganda distribuită prin rețelele sociale.
„(…) alegerile sunt fundamentul democrației și nu mai suntem în situația în care legitimitatea unor alegeri să se rezume la numărarea corectă a voturilor.
Trebuie să ne uităm la cum se desfășoară campania și mai ales la modul în care cetățenii pot să-și formeze opiniile. Și lucrurile astea s-au schimbat mult în ultimii ani, în special prin prezența tot mai mare a informațiilor într-un spațiu digital.
Și aici avem niște vulnerabilități în toate societățile democratice – manipulare algoritmică, publicitatea politică direcționată, campanii inautentice de influență politică și, în ultima vreme, utilizarea inteligenței artificiale pentru producerea de materiale false”, spune președintele Nicușor Dan.
Nicușor Dan vorbește despre un pericol pentru democrație
Șeful statului avertizează că problema pe viitor poate deveni că vocea cetățeanului nu va mai fi vizibilă în online, din cauza conturilor „false plătite”.
„Pericolul pentru democrație este că vocea legitimă a cetățeanului riscă să nu se mai audă, riscă să fie acoperită de sute mii sau zeci de mii de conturi false plătite, sau ca un algoritm sau altul să acopere vocea legitimă a cetățeanului.
Și am văzut multe exemple de felul ăsta, și evident că dreptul fundamental de a alege și dreptul fundamental de a fi informat sunt distorsionate.
Și atunci problema este, și mai este încă ceva – cât de repede presupunând că înțelegem toate aceste fenomene și că instituțiile știu să răspundă, cunosc tot inventarul de astfel de fenomene și știu să răspundă, întrebarea fundamentală este cât de repede pot ele să răspundă, pentru că, dacă o informație s-a răspândit deja la, să zicem, 20% din populație într-o formă care este falsă sau inautentică, e foarte greu după aceea ca oamenii la care această informație a ajuns să fie convinși de contrariul ei.”
Planul de acțiune al președintelui
Nicușor Dan a vorbit și despre posibile soluții la problema democrației într-o lume digitală. Acesta vorbește despre căutarea „bunului echilibru între toate drepturile fundamentale pe care trebuie să le punem în echilibru”.
„Prima întrebare este cum reușim să adaptăm cadrul instituțional – asta înseamnă legislație, pe de o parte, și, pe de altă parte, funcționarea în timp real a instituțiilor, astfel încât procesul de informare între cetățeni în cadrul unei democrații să fie echitabil.
Și, dacă trecem în sfera juridică, o să vedem că, de asemenea, sunt întrebări care apar. În primul rând, cum modernizăm legislația astfel încât să ia în considerare acest tip nou de fenomene digitale de informare, cum facem ca instituțiile să protejeze, cum am spus, în timp real integritatea alegerilor fără să fie afectat dreptul la liberă exprimare.
Și trebuie să o spunem, și, de aceea, o întâlnire cum este cea de azi este extrem de importantă, că este un teritoriu nou, pe care fiecare dintre noi îl descoperim, și orice expertiză relevantă, și pozitivă, și negativă, ne ajută să construim, fiecare dintre noi, bunul echilibru între toate drepturile fundamentale pe care trebuie să le punem în echilibru.
Asta e partea de informare. Din nou, aici, dificultățile tehnice sunt, de asemenea importante – finanțarea campaniilor politice, în condițiile în care modul în care resursele financiare circulă s-au diversificat și avem o dificultate în a reglementa întreg cadrul fluxurilor financiare”, a spus președintele Dan.