Nu știu care parlamentar, în miez de noapte, a început să plângă în hohote. L-am auzit, mi s-a rupt inima, l-am strigat, vino mai aproape. M-am dus. Omul plângea de ți se rupea inima, uite-așa ți se rupea.
Pierduse ceva, poate portofelul, poate cardul, poate pierduse trenul. Tot plângând așa și eu tot întrebându-l, s-a făcut ziuă. În cele din urmă mi-a zis, mi-am pierdut scara. Am înțeles, fără scară, un parlamentar e mort și îngropat. Dacă și-a pierdut scara, e gat, s-a sfârșit cu el. Și cum s-a întâmplat? Nu știa.
Poate că grupul lui parlamentar i-a dosit scara. Din răutate. Din invidie. Cum să mai urce el în ierarhie dacă nu mai avea scară?! Poate că Președintele dăduse ordin cuiva să-i dosească scara. Se întâmplă și chestii din astea. Acum, ce să zic? Hai să căutăm scara. El nu și nu, că este terminat, că s-a încheiat cariera lui, că ce frumos era când avea el scară, cum se mai cocoța el în ierarhie, ce simplu mai era. Dar lasă, omule, nu te mai plânge, nu mai plânge. El nu și nu, și pune-te pe boceală și mai abitir. Am plecat să caut scara, dă dau o mână de ajutor, oameni suntem. Am ajuns la o fierărie.
Fierarul a râs de mine, scotea flăcări, le arunca prin aer, pârjolea aerul. Zici așa, cauți o scară. Păi da. Păi cum? Cum ce cum? Scara! Ah, scara. Ai pe aici una? Uite colo, lângă nicovală. Ah, da, scara aia! Mda. Cât vrei pe ea? Păi cât dai? Dar o dai? M-am întors trăgând scara după mine. Nu e bună, a zis printre sughițuri, bietul parlamentar. Nu e bună? Dar ce are? E o scară ca oricare altă scară. Te poți cocoța pe ea foarte bine.
Nu e bună, nu e bună! De ce? E șubredă. S-a șubrezit de la căldura din fierărie. Aha, înțeleg, scara ta nu trebuie să fie șubredă. M-am întors la fierărie. Am coborât dealul, la vale, înspre râu. Pe malul râului era un OZN. Salut. Salut, au zis extratereștrii oarecum încurcați c-am dat așa peste ei. Îmi trebuie o scară. Păi, uite, scara de la OZN-ul nostru, trainică, din xilofeniu. Din ce? Din xilofeniu, cel mai tare metal din univers. Nici scara din xilofeniu nu a fost bună. Și tot așa, vreme de câteva zile. Nici o scară n-a fost pe placul parlamentarului. El tot plângea iar eu tot alergam după scări. Ai zice că-s un fraier, nu-i așa?
Nu sunt. Dacă nu știai, în univers există un echilibru al scărilor. Și eu mă ocup de echilibrul ăsta. Nimic senzațional. Așa am primit eu sarcina asta, să mă ocup de echilibrul scărilor din univers. Nu se poate fără echilibru. În toate e câte un echilibru. Și milioane de oameni au ca sarcină păstrarea acestui echilibru care, asta e, e aproximativ invizibil. Altfel ar înnebuni lumea! În sfârșit, m-am dus la o biserică, am găsit o scară, am luat-o cu mine. Mi-am făcut cruce și m-am rugat la Dumnezeu să mă ierte c-am luat scara.
M-am întors la parlamentarul plângăcios. Cum a atins scara, cum s-a oprit din plâns. A început să râdă fericit. Ce scară extraordinară! Unde ai găsit-o? Era așa, pe stradă, undeva la o răscruce. Ei, bine, lasă. E o scară foarte trainică. Bun. Bravo! Cât îți datorez? Stai așa! Trebuie să te plătesc! O să te plătesc! Sigur că o să te plătesc!
Să nu-ți faci griji! Te plătesc eu, cu siguranță. Să mă suni. Dacă-ți răspunde secretara, îi spui povestea cu scara! Să vii să te plătesc! Nu, nu trebuie să-mi dai bani! Aha, vrei o funcție?! Zi drept, vrei o funcție! Mi-am imaginat eu! Prea alergai așa, de nebun, după scara asta! Păi, da, să mă gândesc. N-am nici o idee acum. Dar îmi vine mie o idee. Să mă cauți. Dacă nu-ți răspund înseamnă că sunt într-o ședință! Dar tu să insiști! Nu-mi trebuie nici o funcție, i-am zis. Ei lasă, nu fi modest! Cum ies din ședință te sun eu înapoi! Fii sigur că te sun! Să nu-ți faci griji, o să te sun, sigur o să te sun!
Toti cautau scara, ciudat, era la indemana si nimeni nu o vedea!
Scara de care are nevoie tara noastra este invizibila deocamdata, dar cum iesi in afara tarii o vezi de la distanta!
Iti bati joc de noi parlamentari si politicieni versati? Ce vrei sa spui?
Eheee, este scara valorilor, pentru a fi vazuta trebuie sa aprindem intai „lumina”
Ce? Aaa, luminaaa! Pai nu avem nevoie de ea, nu mai putem face ce ne-am obisnuit!
Hmm, mai spunea cineva de „luminita de la capatul tunelului” si serviciile au stins-o de plangea saracul si se vaita ca a fost invins de … „sistem”
Am simțit nevoia de o plimbare.Vroiam sa fiu sigur să mă gândesc liniștit la ce se întâmplă.O iau pe un drum părăsit.Merg ce mergi și ce-mi vad ochi?Un E.T.cocotat pe o scară care se sprijinea pe nimic .Mă duc cu frica mai aproape și îmi dau seama ca-l cunosc.Era Catu _Cum poți poți să stai omule acolo așa în echilibru?.Foarte simplu,foarte simplu .In partea asta in fata spre pădure mă mă sprijină serviciile,in spate e republica procurorilor cu statul de drept,la stânga și la dreapta e Iohannis ,băncile și multinaționalele.Am plecat grăbit.
Cati dintre ei cauta Scara lui Ion Scararu? Si ce interes ar avea s-o caute ca sa-si inceapa urcușul? Nu cadreaza cu idealul parlamentarului, al politicianului.Cand esti al lumii cauti scara ei ca sa te urci cat mai sus, ca apoi de la înălțimea ei sa poti mictiona bucuros pe capetele celor care-si incep urcusul.
Ps. Sunt unii, prosti de dau in gropi, care-și poartă permanent scara cu ei. Si altii, prosti de dau in gropi, aflați în funcții, cărora se gasesc o multime de slugi ca să le care scara. Ii vezi si auzi, zi de zi, si te-ntrebi de unde izvorăște mandria lor de purtători de scări ale nonvalorii si alogenismului?
Ca Din constiinta suntem convinși că nu!