
Expresia este veche și sintetizează situația banditului, a infractorului urmărit, aflat în încercuire sau aproape de a fi dovedit sau capturat. Ea se aplică, în egală măsură, lui Traian Băsescu și Elenei Udrea și, pe cale de consecință, și Ioanei Băsescu. Aceasta a funcționat ca agent de business,(bandiții zic „săgeată” sau „înaintaș”!) pentru afacerile tatălui său. Doar nu și-o imagina cineva că un secretar de stat, ministru sau consilier prezidențial (Adrian Rădulescu) aleargă ca dementul să rezolve o tarla de sute de hectare la Nana pentru o notăriță venită cu pluta din provincie! Era logic și clar că operațiunea a fost montată pentru Traian Băsescu, după cum creditul de achiziționare a moșiei, acordat de CEC, nu a fost acordat pentru o blondă cu notariat, ci pentru că era fiica președintelui aflat la putere, tăticul afacerilor și al aranjamentelor din România. Același lucru se poate spune și despre penthouse-ul din Băneasa, „cumpărat” de la Puiu Popoviciu, după cum „Casa albă” în care se afla notariatul Ionei Băsescu nu nu este o nucă picată din ciocul berzei, ci, tot o „colaterală” pentru președinte.
Deci, se strînge lațul și pentru Ioana Băsescu după cum se strînge funia în jurul parului și pentru Elena Udrea. Coana Joițica a regimului Băsescu, placa turnantă a unei mari părți din afacerile dirijate de la Cotroceni, ea și Dorin Cocoș au fost între cei care au învîrtit la greu decizii, contracte, achiziții, plăți și afaceri cu energie. Dorin Cocoș o luase razna. Se întinsese și la medicamente sau substanțe de laborator, la vizite medicale pentru cei care plecau la muncă. Numai la vaccinat cîini nu s-a mai băgat.
Coana Joițica, blonda lui Băsescu, impostura cea mai ridicolă a întregului regim Băsescu, în afara dosarului Gala Bute (reluat și aflat pe drumul spre rejudecare) a fost condamnată la 8 ani pentru o căruță de fapte penale.
” ”În baza art. 33 lit.a,art 34 lit.b șiart 35 C.pen (1969) contopeste pedepsele applicate inculpatei Udrea Elena Gabriela și dispune ca aceasta să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisore sporită la 8 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, b) C.pen. (1969). In baza art. 71 rap. la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, b) C.pen. (1969) interzice inculpatei exercitarea dreptului de a fi ales in autoritatile publice sau in orice alte functii publice si dreptul de a ocupa o functie care implica exercitiul autoritatii de stat din momentul ramanerii definitive a prezentei hotarari si pana cand pedeapsa principala rezultanta a fost executata sau considerata ca executata”.
Coana Joițica are la activ, numai în acest dosar, două acuzații de instigare la luare de mită și cinci infracțiuni de spălarea banilor. Cîte o fi comis cu adevărat, Dumnezeu știe! Dar pentru cele 7 acuzații, ea a fost condamnată (sentința nu este definitivă, urmînd recursul) la 8 ani cu executare, urmînd ca, pe traseul instanțelor, să fie ajunsă din urmă și de sentința din Gala Bute și din ce procese o mai fi avînd.
Ce a făcut Elena Udrea (fandosita avocată cu diplomă de pe la Hyperion sau de la Amara)?
„În cursul anului 2009, în contextul campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale, au fost colectate sume de bani provenite din infracţiuni de corupţie, delapidare şi evaziune fiscală care au fost folosite, ulterior, pentru plata unor servicii prestate în campania electorală. Legătura dintre persoanele care obţineau banii pe cale nelegală şi prestatorii de servicii legate de campanie era realizată de inculpata Udrea Elena Gabriela. Aceasta conducea un staff de campanie informal al unuia dintre candidaţi şi, din această poziţie, coordona atât achiziţiile de servicii de campanie, cât şi persoanele care au acţionat ca intermediari pentru plăţile realizate, astfel încât sumele de bani să ajungă la societăţile prestatoare”.
Pe scurt. Elena Udrea a învîrtit banii din campania (e tîrziu, dar, acum se văd urmele trucajului!) lui Traian Băsescu din 2009. Plus alte sume în alte afaceri private sau de partid.
A căzut, însă, pe Gala Bute și pe banii de campania electorală. Cum a căzut și Al Capone pe o problemă de fisc. Ceilalți au scăpat.
Este Elena Udrea principalul „trezorier” al lui Traian Băsescu? Sau Coana Joițica este doar puntea spre capturarea finală a primului Al Capone al politicii românești?
În jurul lor, lațul se strînge din ce în ce mai tare!
@Titirez Tirez „Bre,justitia lucreaza in functie de cine e la butoane,si cum la butoane e tartorul Klaus si pnl-ul,adica basistii din fostul pdl,e la mintea cocosului ca vor primi cu suspendare…” Ar fi fost valabil ce spui daca era vorba de niste infractori pesedisti iar la putere aveam un guvern PSD. Sau un presedinte PSD-ist. Iata ca, acum sentinta fiind data, previziunile tale au fost eronate. Eronati sunteți toti sustinatorii PSD-ului.
Toata lumea il acuza pe marinar si pe cele doua trompetiste. Si pe buna dreptate.
Totusi, inainte de asta, cred ca ar trebui sa ne uitam cu totii in oglinda.
Mult prea mult si mult prea des, preferam circul in locul painii.
Ne votam si apoi ne injuram politicienii, pe care tot noi i-am ales, in loc sa mergem la oglinda si sa ne tragem palme.
Chestii pentru vulg. Nu vor păți nimic. Mai ales Tătucul. Poporul prefera sa vadă banii înapoi, nu con cedii prin pușcărie, dar nici alea nu vor fi. S-ar deschide și cutia Pandorei, am putea descoperi multe și la alții.
Cum dracu au facut din „munca cinstita” averile astea de milioane de euroi daca nu prin furt? Adevarata vorba ca prin munca nu ajungi sa te imbogatesti!!!!!!!!!!! Si acum incepe plinsul ca trebuie sa plateasca pentru ce au furat! Fiica lui Petrov nu se plimba cu „tata e cool”? Pai sa-l scoata de la naftalina ca sa-l poarte la Tirgsor! Pacat ca scapa securistul Petrov!
@Codruta de la Bruxelles Dar cum ramane cu cele mai mari finanțări ilegale care au fost catre PSD? Si cum ramane cu furturile pesedistilor?
Teatru pentru prosti menit sa distraga atentia de la dezastrul existent in Romania!
Nu ma bucur de raul nimanui, dar prea mult rau a facut securistul Petrov, prea mult a furat el si famiglia lui! Si acum sa le vina rindul! Sper! Sau iar scapa si nu raspunde pentru flota, Mihaileanu, afacerile cu Popoviciu si altele?
Adria si altii. Un lucru esential pe care il omiteti. Legile Universului, Creatorul, Natura sau Dumnezeu dupa credinta fiecaruia, nu vom putea pune Pamantul in Centrul Universului, el va sta cuminte in jurul Soarelui. Au disparut civilizatii intregi, chiar credeti ca totul este la nivelul unora? Este adevarat ca se cred stapani, dar nu sunt decat niste plugari tot sapa pana vor ramane fara fundament, in mituri si carti sfinte sunt avertismente ba Potop, ba o pedeapsa divina, ba sfarsitul lumii. Asa ca toti vor primi intr-o zi ceea ce merita, dar inca Pamantul mai rabda. Pacat ca sunt chinuite suflete nevinovate, precum copiii ucisi in accidente sau de boala, iar cei rai sunt lasati…Din pacate nici Universul nu-i perfect, mai are si el umbrele lui…Poate cand va fi perfect se va transforma in ”apele” Eternitatii cum spune zeul Indra care nu-si mai aminteste de cate ori a trecut prin ele. Asta inseamna ca descrierile din Facere/Geneza se pot repeta acel ceva fara caracteristici se va separa diferentia si alte dati.
Daca in treaba ar fi fost bagata doar Udrea ar fi fost de presupus ca este din nou fortata sa vorbeasca (daca nu cumva a si vorbit pana acum dar numai celor din servicii). Udrea stie absolut toate potlogariile ( de zeci de milioane ) ale mafiotilor ce au avut protectia lui Petrov. Dar faptul ca securitatea i-a agatat si fiica complica raspunsurile. Ori se vrea ca Petrov sa dea afara la manie multe stiute compromitand pe foarte multi de-ai lui aflati acum in caricatura PNL, partid ce se doreste distrus (sau metamorfozat) de securitate ori se doreste ca toata aceasta actiune in justitie sa se fasaiasca si el cu toti apropiatii sai sa iasa definitiv curati si imaculati. Zicea cineva de prietenii sai americani.
Basescu este baiat destept ! Se vede ca a fost format la inaltele scoli ale securitatii ! Acum este usor de inteles , de ce cei din jurul lui , inclusiv membrii ai familiei , ajung in puscarie ! Petrov , a stat todeauna in spate , impingand pe altii la inaintare , asigurandu-i ca el, marele guru al infractiunii, vegheaza, ca ei sa nu pateasca nimic ! D-na Udrea ,care s-a imbogatit , fulgerator , in umbra lui Petrov , stie multe , dar din loialitate , tace ! F. bine! Ea la puscarie si Basescu la chindie !
‘Saltimbancii’ politici cad întotdeauna în picioare : Colaborarea, Flota, Casa din Mihăileanu, Nana .
Condamnarea ăstor două fufe nu-i decît șantaj la adresa lui bășinescu ca să decarteze gros, adică să mai dea și altora din ce-a furat el 25 de ani…
Dacă se execută în timp util, o să vedem o achitare a celor două. Dacă nu, vor face pușcărie iar după ce i se termină mandatul de europarlamentar (c-acum are imunitate), urmează el la rînd cu procesele…
Asta trebuie să înțeleagă fiecare.
Precum se vede, își dau la gioale, securiști între ei… adică vechea gardă, ieșiți la pensie, cu noua gardă, aflată la putere.
Mai e și gionelu, cu funcție mare la NATO, care nu uită c-a fost președinte doar pentru o noapte…
Mai să-i plîngi de milă, așa cum a făcut el după strujan în 2004…
Cum e acum cu semnelemafioate nazale..lelita Editat!In loc sa-i dai in gat pe toti borfasii,ai facut pe Alba ca Zapada…se spune ca daca intri in troaca..te mananca porcii!Asa-ti trebuie..cu.vustina ordinara!Cu toate ca esti si blonda ..nu ti-ai vazut de lungul nasului!Sper sa-i vina randul si JEGULUI NATIUNII!
Asta chiar e prea de porc! Dupa ce Petrov le satisfacu toate pohtele stapanilor lui ( statul perpendicular, imprumuturi la femeii cu dedicatie, Fondul Proprietatea facut cadou etc, etc) justitia stalinista independenta- creatia lui!- sa ii bage gagica si beizadeaua la mititica doar pt cateva meleoane euroi cheltuite pe publicitatea sa? Asa ceva nu se poate !Pai ce o sa zica nasul lui de peste balta ,ales de curand, cand o auzi asta? Presimt ca iar incepe lupta cu coruptia…altora!
Pariem că nu face nimeni pușcărie? Eheiii! Mai sunt și recursuri, se mai schimbă și judecătorii… ce, sunteți copii? Pe ce lume vă treziți?
Pe Basescu il va ajuta prietenul sau Biden. Basescu este un globalist sadea, nu va fi lasat sa cada de satanistii lui.
Lanțul, care este in jurul gâtului lui Iohannis, precum șarpele Boa, va curma președinția acestui troglodit ce va fugi in Germania. Toate se plătesc in viața.
Da, din 10-n zece. Crunt.
la citi bani o scos blonda from plesCOI din tzara pintru base,boc,eba si iouana merita minim 15 ani la chilia
si pintru ea citi o scos ca doar no stat in grecia si costa rica pe alocatia fetei
kill bill merita 15 ani,iuoana 14 si raluka tutkan 13,9 toate la la cules de stuf in delta
jigodii pdliste
Misogin incorigibil.
Se va face o comparație între ce a făcut Dragnea și ce au făcut astea plus ăștia, cp nu-s numai ele , așa că nu cred că mai pot da îmapoi cu condamnările. nici cu confiscările ! Dar are balta pește și străinii nave românești !
Nu se strange niciun lat.
Traian Basescu a fost trimis acasa in 2012 cu ajutorul unui Referendum. A fost imediat reinscaunat de americani. Pana atunci a facut ce a dorit in perioada 1989-2012, la fel si dupa 2012.
A manarit flota, a organizat mineriade, a retrocedat case ca primar, si-a atribuit o casa la care nu avea dreptul … fetele lui au carat acasa, ca daruri de nunta, mici averi.
Asta este, asa ramane.
Pină să îl apuce , se duce
Razbunarea e arma prostului,dle Nistorescu.S-ar putea ca intr-o buna zi sa regretam pe Basescu asa cum regretam pe Ceausescu,Iliescu,Constantinescu,Dragnea.Dupa ce vedem in ziua de azi se pare ca Romania cloceste ticalosi infinit mai mari decat Basescu.Daca va iubiti urmasii dati-i uitarii de Basescu si Udrea.Ne asteapta vremuri intunecate.
@ProAdevăr: marile jeguri ale pooliticii romanesti, incepand din 90: Iliescu-PSD,Stolojan -PDL,Petre Roman-PD,Nastase -PSD,Tariceanu -PNL,ALDE,Basescu-PDL,PMP,Dragnea -PSD,Ponta -PSD,
Toti au o trasatura comuna (mai putin Iliescu, care era si a ramas omul Moscovei, tradator din nastere):sunt ofiteri acoperiti, colaboratori ai fostei si actualei Sekuritati si din 1990 masoni, ca e trendy!Nu puteai sa fi un om de caracter in Romania 1950-1990 cand turnai ca un nemernic la Securitate,ca sa iti permita un pasaport..
Astia sunt panaramele,si PSD-ul tau pocnitoare, dar si PNLUSR e plin de zdrente..