Ești dornic de aventură? Iată o ofertă inedită

Compania aeriană Qantas lansează „zborurile misterioase” într-un efort de a stimula turismul intern în toată Australia, excursii de o zi în care pasagerii nu cunosc destinația la îmbarcare, relatează BBC.

Astfel de excursii au fost populare în anii ’90.

Companiile aeriene din întreaga regiune vin cu strategii diferite pentru a aborda criza indusă de pandemie, Thai Airways anunțând săptămâna aceasta că își va reduce forța de muncă cu 50%.

Transportatorii se confruntă cu o scădere severă a numărului pasagerilor pe fondul „desfășurării neuniforme a vaccinărilor în întreaga lume, care va întârzia redeschiderea completă a frontierelor”, potrivit Asociației Companiilor Aeriene Asia Pacific (AAPA).

Cifrele AAPA publicate săptămâna aceasta au arătat că numărul de pasageri pentru ianuarie a fost de doar 4% față de aceeași lună a anului trecut, când 33,5 milioane de pasageri au zburat în regiune.

Qantas a fost una dintre primele companii aeriene care a oferit zboruri „către nicăieri”, care decolează și aterizează pe același aeroport după zboruri la joasă înălțime peste unele repere emblematice australiene.

Zborurile misterioase sunt cea mai recentă tactică a companiei aeriene australiene de a atrage mai mulți pasageri să zboare.

Zborurile vor fi cu unul dintre cele trei avioane Qantas Boeing 737 din Brisbane, Melbourne sau Sydney, cu tarife economice începând de la 737 dolari autralieni – 577 dolari SUA.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.