Circulaţia rutieră între Bumbeşti Jiu şi Petroşani, închisă Circulaţia rutieră pe DN 66, între localităţile Bumbeşti Jiu şi Petroşani, va rămâne închisă până pe 15 septembrie, informează Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR). Score: 0,27
Victimele neștiute ale autostrăzii demolate CNADNR a comunicat Antreprenorului că nu sunt îndeplinite condiţiile de imprevizibilitate. … Având în vedere întârzierile, precum şi nerespectările clauzelor contractuale, CNADNR a formulat un număr de 10 revendicări către Antreprenor, parte din ele au fost soluţionate, parte nu; – Score: 0,27
Cum va fi reparată autostrada stricată Armarea taluzurilor se va face cu geogrile CNADNR susține că în cel mai scurt timp posibil, Proiectantul urmează să întocmească Detaliile de execuţie şi totodată să asigure asistenţă tehnică pe întreagă perioada de execuţie a lucrărilor. Score: 0,27
Motivul pentru care Consiliul Concurenței declanșează o anchetă în sistemul medical …publice creează premisele unei diferențieri între furnizorii privați și cei publici în privința repartizării fondurilor pentru decontarea serviciilor medicale de către CNAS și a decis declanșarea unei investigații în acest sens, conform AGERPRES. Score: 0,27
SRI devine stăpânul vieţii noastre private Cum deja a precizat Curtea Europeană de Justiţie în cazul Bara vs CNAS şi ANAF în interpretarea Legii 677/2001 privind protecţia datelor cu caracter personal, o instituţie publică nu poate da datele colectate unei alte instituţii publice… Score: 0,26
Un nou director general la TAROM Dan Plaveti, noul director interimar de la TAROM, a fost anul trecut președintele Consiliului de Administrație al Companiei Naționale Aeroporturi București (CNAB), iar în martie 2015 a fost numit administrator la CFR Călători. Score: 0,26
Dosar penal în cazul doctoratului lui Robert Negoiţă Ministerul Educaţiei anunţa, la data de 24 iunie, că CNATDCU a primit cererea Academiei de Poliţie "Al. … Tocmai de aceea, mă voi supune deciziei Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU), dacă acesta va decide să îmi retragă titlul de doctor". Score: 0,26
Anchetă pentru favorizarea plagiatorului Ministrul Educaţiei, Mircea Dumitru, a semnat ordinul de retragere a titlului de doctor în drept deţinut de Victor Ponta, în baza deciziei Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare – CNATDCU, care, cu 34 de voturi „pentru” şi o abţinere, a hotărât că acesta a plagiat. Score: 0,28
Despre cum să nu repari o autostradă demolată Cu toate acestea, tot ceea ce au făcut CNADNR şi constructorul italian Impregilo în ultimii patru ani a fost ca în continuu să încerce să cârpească lucrările şi soluţiile tehnice greşite, însă fără nici un succes. … Pentru prima dată, CNADNR şi-a luat inima în dinţi şi a demarat la construcţia în regie proprie. Score: 0,86
Oprea, tot mai aproape de a rămâne fără titlul de doctor Membrii Consiliului General al CNATDCU cer retragerea titlului de doctor în cazul fostului vicepremier Gabriel Oprea pentru plagiat. … <p>Membrii Consiliului General al CNATDCU cer retragerea titlului de doctor în cazul fostului vicepremier Gabriel Oprea… Score: 0,81
Sistemul cardului de sănătate a picat din nou Serviciile operate în acest interval vor trebui încărcate în PIAS în maxim 72 ore lucrătoare calculate de la ora zero a zilei următoare datei prestării serviciului, conform prevederilor legale in vigoare", mai CNAS în mesaj. Score: 0,27
Membri ai comisiilor care analizează doctoratele lui Tobă, Onţanu şi Licu s-au retras Ca atare, pentru a debloca situația, aceștia vor fi înlocuiți cu experți externi CNATDCU", a declarat pentru Agerpres purtătorul de cuvânt al Ministerului Educației, Mirabela Amarandei. … Potrivit regulamentului de organizare și funcționare, CNATDCU poate să apeleze în analiza sesizărilor de plagiat la experți străini. Score: 0,27
Alții care ar trebui cercetați de CNATDCU Anularea titlului de doctor în științe acordat al lui Victor Ponta invită la reevaluarea de către Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) altor lucrări de doctorat asupra cărora planează suspiciunea de plagiat. Score: 0,71
Verdict final cu privire la doctoratul lui Ponta "Prin votul exprimat electronic, 37 de membri ai CNATDCU s-au pronunțat în favoarea menținerii raportului inițial în ceea ce privește sesizarea cu privire la lucrarea de doctorat a domnului Victor Ponta. Score: 0,27
Fostul conducător al fabricii de la SRI, trecut în rezervă Ministrul Educaţiei, Mircea Dumitru, declara recent într-un interviu acordat Mediafax că aşteaptă ca Academia Naţională de Informaţii "Mihai Viteazul' să îşi asume o poziţie clară prin care fie să ceară CNATDCU retragerea doctoratelor suspectate a fi plagiate, fie să şi le asume. Score: 0,26
Consilierul Drulă îi arată lui Ponta ce dezastru a lăsat în infrastructură Erorile de management al contractului și deciziile proaste s-au luat la CNADNR sub conducerea domnului Neaga (Narcis Neaga, fostul șef la Companiei de Autostrăzi, n.r.), … directorul general susținut de domnul Ponta la CNADNR. … Asta este performanța domnului Neaga la CNADNR și a guvernelor Ponta. Score: 0,27
Scrisoare deschisă Doamnei Ministru al Culturii, Corina Şuteu La iniţiativa savanţilor care s-au dedicat arheologiei, în cadrul Academiei Române, s-a creat Comisia Naţională de Arheologie – CNA, care avea menirea să ghideze cercetarea arheologică din ţară. … O simplă accesare a ordinii de zi a şedinţelor CNA pe site-ul cimec.ro dă imaginea superficialităţii activităţii acesteia. Score: 0,36
Contestația lui Ponta la plagiat, respinsă Comisia de experți a CNATDCU a respins contestația depusă de fostul premier Victor Ponta în legătură cu teza de doctorat și a menținut verdictul de plagiat, Consiliul General al acestei structuri urmând să voteze marți și miercuri raportul elaborat în acest caz. Score: 0,27
Verdict consfințit prin vot referitor la generalul „Izmană” Comisia de ştiinţe juridice a CNATDCU a stabilit marţi, cu şase voturi din şapte, că fostul ministru Gabriel Oprea a plagiat în lucrarea de doctorat susţinută în anul 2000, la Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti, a declarat, pentru News.ro, preşedintele Comisiei, Mircea Dan Bob. Score: 0,81
Toate doctoratele de la Academia de Poliție, verificate Comisia de la CNATDCU urmează să se pronunţe şi să ne transmită concluzia finală. … În momentul de faţă nu avem nicio solicitare din partea CNAT. Score: 0,27
Două articole care arată starea de azi a literaturii sub actuala conducere a USR Uneori se cereau chiar bani, aşa cum dezvăluia nu demult, în cotidianul.ro, Nicolae Bălaşa, reprezentant al CNA în Oltenia (v. Score: 0,26
Lucrarea de doctorat a primarului Negoiță, un plagiat "Secretariatul CNATDCU a primit punctul de vedere al Academiei de Poliţie Al. … În documentul trimis CNATDCU, academia constata că teza de doctorat a acestuia este plagiată şi propune retragerea titlului de doctor", a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Educaţiei, Mirabela Amarandei, potrivit mediafax.ro. Score: 0,27
Fabrica de doctori a SRI, încolțită Ministrul Educaţiei, Mircea Dumitru, a declarat într-un interviu acordat Mediafax că aşteaptă ca Academia Naţională de Informaţii "Mihai Viteazul' să îşi asume o poziţie clară prin care fie să ceară CNATDCU retragerea doctoratelor suspectate a fi plagiate, fie să şi le asume. Score: 0,27
Doctoratul lui Bușoi, la CNATDCU O sesizare de plagiat privind lucrarea de doctorat a europarlamentarului PNL Cristian Buşoi, intitulată ”Politici de sănătate în programele electorale şi de guvernare în perioada de tranziţie”, a fost depusă la Consiliul Naţionale de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU). Score: 0,72
Cum explică Ponta contestarea deciziei de plagiat Fostul premier Victor Ponta a contestat decizia Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) care a recomandat retragerea titlului său de doctor. Score: 0,27