Ai căutat: DSP
”Ca urmare a anchetei interne desfășurată în cadrul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii și a controlului efectuat de DSP Cluj, precizăm că s-a urmărit trasabilitatea produsului alimentar incriminat (pate de pui) de la depozitul de alimente până la salon. … Acesta a anunțat că va depune o sesizare la DSP Cluj.
Score: 0,33
S-au dus la DSP și au zis 《nu mergem noi, mergeți voi, dar vă spunem cum să recoltați 》 și îți dau două adrese. … În acel timp am fost anunțată să mă întorc în stație, pentru că fetele de la DSP sunt mai aproape de zona respectivă și merg dânsele să recolteze", a precizat, pentru MEDIAFAX, Cristina Șerban.
Score: 0,38
UPDATE Politiştii şi procurorii au deschis un dosar penal pentru neglijenţă în serviciu în cazul fostului șef al DSP Gorj care a fost demis vineri. … Politiştii şi procurorii au deschis un dosar pennal pentru neglijenţă în serviciu în cazul fostului șef de la DSP Gorj, Carmen Ivanov, care a fost demis.
Score: 0,37
Ministrul Sănătății Victor Costache a declarat că Ministerul Sănătății a luat măsuri ferme, iar DSP Argeș a închis clinica în care a fost anesteziat copilul care, apoi, a intrat în comă. … Acolo este o anchetă în curs și Ministerul Sănătății a luat măsuri ferme, iar DSP a închis activitatea clinicii respective”, a spus Costache.
Score: 0,91