Ai căutat: Italia
Bursele europene s-au prăbuşit, marţi, pe fondul îngrijorărilor privind posibilitatea extinderii în Italia şi Spania a crizei datoriilor din zona euro, relatează BBC. … Cel mai important indice bursier din Italia a pierdut 3,3% în debutul şedinţei de tranzacţionare, în timp indicele principal al Bursei din Spania a coborât cu 2,7%.
Score: 0,29
Deşi nimeni nu spune deschis, Italia şi Spania par cele mai vulnerabile. … Însă numeroşi economişti cred că, oricâte miliarde s-ar adăuga, "această plasă de salvare" nu poate "ţine" ţări cu economie mare, ca Italia sau Spania, dacă şi acestea sunt lovite de criza datoriilor, la fel ca Grecia.
Score: 1,39
Pieţele se concentrează acum pe Italia şi Spania, care, dacă ar ajunge în situaţia contractării unui împrumut, "ar fi prea mari pentru a fi salvate", consideră David Owen, economist la Jefferie International Ltd. … Cât despre deficitul bugetar, acesta este de 4,6% în Italia şi de 9,2% în cazul Spaniei.
Score: 0,79
Codul roşu de caniculă întră în vigoare de mâine şi în mai multe oraşe din Italia. … Mai multe oraşe din Italia sunt afectate de un val de caniculă şi începând de luni intră în vigoare codul roşu la Bologna, Messina, Perugia, Pescara şi Rieti, unde termometrele au afişat deja temperaturi de aproape 40 de grade.
Score: 0,28
Un superb moment de performance muzical şi de revoltă culturală s-a petrecut recent la teatrul liric din capitala italiană. … În Italia, acesta a devenit simbolul luptei pentru libertatea ţării care, la momentul scrierii operei, în 1841, încerca să iasă de sub oprimarea Imperiului Habsburgic şi să creeze un stat unificat.
Score: 0,33