Bon Jovi, concertul anului la Bucureşti

Duminică, în Piaţa Constituţiei din Bucureşti, va avea loc mult aşteptatul concert al formaţiei americane „Bon Jovi”, programat în cadrul turneului („cel mai lung din întreaga noastră carieră”, după cum declara Bon Jovi) de promovare a albumului „The Circle”, început în Statele Unite în luna februarie şi ajuns, din iunie, pe continental european. După evoluţii în Marea Britanie, Franţa, la Zagreb, Oslo, Helsinki, şi după escala din România, grupul va concerta până la sfârşitul acestei luni la Düsseldorf, Atena, Viena, Udine, Barcelona şi Lisabona.

Creată în 1983, trupa „Bon Jovi”, formată din Jon Bon Jovi (voce, chitară), Richie Sambora (chitară, backing vocals), Tico Torres (tobe, percuţie), David Bryan (clape, pian, backing vocals) şi Hugh McDonald (bas, backing vocals), se bucură de un succes constant până astăzi, longevitate de invidiat, plasându-se într-un top din acest an al muzicienilor cu cele mai mari încasări, pe locul al doilea, după U2. De-a lungul anilor, „Bon Jovi” a lansat 11 albume de studio, trei compilaţii şi un album live, dar şi o serie de DVD-uri printre care şi două documentare, vândute în 120 de milioane de exemplare, a susţinut peste 2600 de concerte în 50 de ţări, în faţa a 34.000.000 de fani.

Muzică şi fotbal

Fiul unuia dintre primii iepuraşi „Playboy”, Carol Sharkey, şi al coaforului italian originar din Sicilia, John Bongiovi, cântăreţul, chitaristul, compozitorul şi actorul american Jon Bon Jovi (a jucat, printre altele şi în „Moonlight şi Valentino”) s-a născut la Perth Amboy din New Jersey. A copilărit şi a studiat la Sayreville, unde a făcut parte din mai multe trupe de amatori, cum ar fi „Atlantic City Expressway”, unde l-a cunoscut pe David Bryan, viitorul clapist de la Bon Jovi, sau „The Rest”, unde s-a întâlnit cu Jack Ponti, coautor al hitului „Runaway”. Debutul în carieră al tânărului Bon Jovi s-a datorat vărului său, Tony Bongiovi, cunoscut producător de discuri, proprietarul studioului „Power Station”. După terminarea programului, tânărul şi-a înregistrat acolo propria muzică. Un album al acestor primi ani a apărut abia în 1999.

Bon Jovi a apărut pentru prima dată într-o producţie muzicală în albumul de Crăciun „Christmas in the Stars”, în care cânta „R2-D2 We Wish You a Merry Christmas”

„Mi-ar fi plăcut să pot să joc în filme şi să fac muzica. Dacă mă uit la Sinatra, care a avut turnee până la 80 de ani şi a jucat în 60 de filme, mă gândesc că mi-ar plăcea să am o asemenea viaţă”, declara Bon Jovi. Şi dorinţa i s-a împlinit în bună măsură.

În afara muzicii, Jon Bon Jovi este pasionat şi de fotbal, declarându-se fan al echipei „New York Giants”. Este patronul echipei de fotbal american în sală, „Philadelphia Soul”, pe care a fondat-o, în 2004, împrepună cu prietenul şi partenerul său de band, Richie Sambora.

28 de ani de carieră

Trupa Bon Jovi, în formulă aproape completă

Trupa Bon Jovi s-a remarcat prin combinarea hard rockului cu pop-rock, asigurându-şi astfel o plajă largă de fani, şi succesul albumelor. „Slippery when wet”, din 1986, s-a plasat pe primul loc în topurile din Australia, Canada, Norvegia, Finlanda, Noua Zeelandă şi Elveţia şi a deţinut recordul de a rămâne timp de opt săptămâni pe locul întâi în „Billboard 200” din Statele Unite, iar „New Jersey”, din 1988, a fost câştigător al albumului de platină. În 1989, „Bon Jovi” au fost primul grup rock acceptat de guvernul sovietic la „Moscow Music Peace Festival”, albumul „New Jersey” fiind cumpărat de casa de discuri „Melodia”.

Între 1990 şi 1991, membrii trupei au pornit pe drumuri diferite. Jon Bon Jovi a înregistrat un album solo, „Blaze of Glory”, vândut în două milioane de exemplare în SUA şi cinci în întreaga lume, distins cu „American Music Awards” şi „Golden Globe”.

„Bon Jovi” a fost una dintre puţinele trupe rock care şi-au păstrat adepţii în anii ’90, prin introducerea în repertoriu a baladelor.

Desigur, la succesul grupului a contribuit şi liderul său, considerat unul dintre cei mai sexy rockeri şi, potrivit revistei „People”, unul dintre cei 50 cei mai frumoşi oameni din lume.

După primele două albume, trupa a realizat, în 1992, „Keep the Faith”, anunţat ca „începutul unui nou capitol în istoria grupului”, obţinând două discuri de platină în Statele Unite, cinci în Canada şi câte trei în Japonia şi Australia. În 1994, albumul „Cross Road”, cu „Always” şi „Someday I’ll Be Saturday Night”, a avut cel mai mare succes de până atunci. Primul extras single, „Always”, a devenit un hit necontestat, ocupând numărul 1 în topurile din 21 de ţări şi fiind vândut în trei milioane de exemplare. În acelaşi an, „Bon Jovi” a fost răsplătită la „World Music Awards”, pentru „Cel mai bine vândută trupă de rock”.

Dar înregistrarea care le-a atras cea mai parte a publicului tânăr a fost „It’s My Life”, un single din 2000. Succesele au continuat. Albumul „Have a Nice Day”, de exemplu, din 2005, a ajuns pe locul I în Australia, Olanda, Austria, Germania şi Canada după doar o săptămână de la lansare.

Ultimul apărut, „The Circle”, cel care a prilejuit actualul turneu, o întoarcere la rock’n’roll, a fost lansat în noiembrie 2009 şi s-a vândut, numai în prima săptămână, în 163.000 de exemplare.

Trupa Bon Jovi a abordat stiluri musicale diferite, „hard rock”, „pop/hair metal”, „arena rock” şi „pop rock”, incluzând şi muzica country în albumul „Lost Highway” din 2007.

În 2006, trupa a fost inclusă în „UK Music Hall Of Fame”, iar în 2009, Jon Bon Jovi şi Richie Sambora au fost intrat în „Songwriters Hall of Fame”.

În show-ul de la Bucureşti vor putea fi ascultate piese fredonate de-a lungul timpului de toţi iubitorii acestui gen de muzică, „Runaway” (care i-a făcut cunoscuţi la începutul anilor 1980), „Bad Medicine”, „Bed of Roses”, „Keep the faith”, „Always” sau „It’s my life”.

Recomanda
Victoria Anghelescu 1046 Articole
Author

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.