„Ministrul Agriculturii minte. Nu avem excedent de grâu!” Dar a venit cu aceste gogoşi umflate, lumea îl mai şi crede şi urmarea a fost că s-a dat cu preţurile de pământ. … Păi dacă toată lumea investeşte şi face pentru agricultură, noi ce facem? Score: 0,28
Actualitate Festivalul Tarafuri şi fanfare la Muzeul Naţional al Satului Educat, carismatic, te primeşte în lumea lui cu naturaleţe şi îţi povesteşte cu mare însufleţire despre vechii lăutari, despre nunţile de odinioară, şezătorile şi horele satului, despre moş Coteţ cobzaru', de la care a învăţat atît de multe. Score: 0,29
Actualitate Vânzările articolelor sportive se triplează vara Din iunie şi până în septembrie aproape toată lumea pleacă în vacanţă sau face sport. Score: 0,28
Actualitate Kelemen: UDMR iniţiază organizarea referendumurilor locale în şase judeţe în privinţa regionalizării Suntem conştienţi că prefecţii vor avea mandat să atace aceste hotârări, dar eu cred că mesajul este important: în toată lumea instituţia referendumului este binecunoscută, inclusiv în România a fost aplicată de câteva ori, de ce nu am face-o şi noi?", a spus liderul UDMR. Score: 0,28
Cărţile vacanţei Îmi aminteşte de surorile Brontë – lumea pe care a creat-o este absolut reală”, declară redactorul-şef de la Bloomsbury pentru „New York Times”. Score: 0,27
Actualitate Ziua liberă în plus pentru bugetari, un minus la PIB de peste 100 milioane de euro Asa mizerie si nimicnicie nu exista in toata lumea crestina ca in Romania. Score: 0,28
ZF: Ziua liberă în plus pentru bugetari, un minus la PIB de peste 100 milioane de euro Se creează astfel de punţi în permanenţă, o practică nemaîntâlnită nicăieri în lumea civilizată“, a mai spus Lionăchescu. Score: 0,27
Poţi să repari dragostea în 7 zile? Ştii cum e să lucrezi într-o echipă în care toată lumea vrea? … Nu auzi «nu am chef», nu vezi feţe plictisite, nu se întreabă nimeni de ce nu e plătit mai mult, toată lumea trage în aceeaşi direcţie: să fie bine! Score: 0,28
Actualitate Mărmureanu despre cutremurele din România Ce spun alţii, că le place să sperie lumea. Score: 0,28
Actualitate Editorial Activarea retardului mental Lumea trecutului se apropie ameninţător de cea prezentă, abătându-ne atenţia de la un prezent cu tot mai multe pericole. Score: 0,27
Grigore Culian, un ziarist român la New York şi ziarul lui care face istoria …şi făcând toate concesiile oportunismului şi consumismului, “New York Magazin” nu a abdicat de la principiile indispensabile care definesc valorile media, chiar şi în lumea noastră în care totul este de vânzare. Score: 0,28
Actualitate Extern Sosirea în Rusia a tatălui lui Snowden va fi anunţată după întâlnirea acestuia cu fiul său Lumea va afla despre venirea lor abia după ce tatăl şi fiul se vor fi întâlnit într-un loc secret", a spus această sursă. Score: 0,28
Actualitate Ponta despre situaţia aleşilor locali declaraţi incompatibili Toată lumea, în mod clar, asta va fi discuţia, aşteptăm să vedem dacă câştigă în instanţă. Score: 0,28
Actualitate Perseidele au atins noaptea trecută punctul maxim Milioane de oameni din toată lumea au fost martorii unui fenomen spectaculos, conform Digi24. Score: 0,28
Actualitate Festivalul Internaţional de Teatru Radiofonic Grand Prix Nova …Regale Principesa Margareta a României şi al Uniunii Internaţionale de Radio şi Televiziune (URTI), iar in cadrul juriului vor fi prezente personalităţi prestigioase din lumea teatrului radiofonic, precum domnul Nils Heyerdahl, Preşedintele Academiei Norvegiene de Limbă şi Literatură, care va deţine titlul de Preşedinte onorific al juriului… Score: 0,28
Actualitate Inculpaţii din dosarul tablourilor din Olanda susţin că acestea nu au fost arse Avocatul Cătălin Dancu a declarat marţi că toată lumea va avea "o mare surpriză" în privinţa tablourilor şi speră că la acest termen inculpaţii să indentifice locul unde se află tablourile. Score: 0,28
Constantin Chiriac, în recital la New York şi Montréal A jucat în peste 20 de filme, în circa 50 de spectacole, peste 20 de one man show-uri, susţinând recitaluri în peste 50 de ţări din lumea întreagă. Score: 0,28
Actualitate Editorial BNR – de la cinism la leacuri băbeşti A conecta rata dobânzii la rata şomajului este un pas desigur lăudabil, însă nu lipsit de controverse în lumea experţilor, precum ar fi cei din rândurile conducerii Băncii Naţionale a României. Score: 0,27
Actualitate Editorial Blocajul final sau Sîrba infractorilor Victor Ponta şi coabitarea sa cu Băsescu au lămurit pe toată lumea că întreaga adunătură politică este aceeaşi mizerie. … Întrebarea se va pune cu atît mai presant, cu cît va deveni mai clar pentru toată lumea eşecul lui Crin Antonescu şi al USL-ului. Score: 0,28
Actualitate Fotbalistul Petrolului Hamza îl acuză pe Radu Mazăre că şi-a pus gorilele să-l bată Toată lumea mi-a spus că sunt oamenii primarului. Score: 0,28
Actualitate Editorial Cultivarea memoriei scurte Şi iată cum, după un timp atât de scurt, lumea uită. Score: 0,27
Actualitate Extern Bill Clinton: Obama nu ştie să fie preşedinte El nu înţelege cum funcţionează lumea. Score: 0,28
De la Verdi la Wagner, de la Mozart la Rossini, grandiosul meniu este servit Alături de Bayreuth, din Germania, consacrat lui Richard Wagner, Aix-en-Provence din Franţa, Glyndebourne din Marea Britanie, Salzburg va atrage până pe 1 septembrie iubitorii muzicii de operă, de muzică clasică şi de teatru din lumea întreagă. Score: 0,27
Apele noastre aur poartă Toată lumea leagă numele Nobel de descoperitorul dinamitei. … Abia după ce le cumpărase şi le transportase în Suedia, lumea şi-a dat seama că rafinăriile au nevoie de platină. … Care este locul României în lumea aurului? Score: 0,29
Actualitate Extern Alerta privind posibile atentate Al-Qaida continuă Această evacuare are loc în contextul în care peste 20 de ambasade americane au fost închise de mai multe zile din cauza unor riscuri potenţiale de atentate, mai ales în lumea arabă şi musulmană. Score: 0,28
Actualitate Francois Weyergans vine la prima ediţie FILIT Spaţii tradiţionale şi alternative din Iaşi vor găzdui autori din lumea întreagă şi din România, prilejuind dialogul cu publicul, dar şi cu profesionişti de top ai mediului literar şi editorial mondial. Score: 0,27