Şi tu, „Bolek”-Walesa? Da, este vorba despre cel care a condus Sindicatul Solidarnosc, devenind astfel simbol al luptei anticomuniste din ţara lui, fiind apoi ales triumfal de popor (74% dintre voturi) ca întâiul preşedinte al Poloniei postcomuniste, cel distins cu Premiul Nobel pentru Pace. Score: 0,26
Marea Britanie ar rămâne în UE, dar cu un „statut special” Nu trebuie să uităm că pacea și stabilitatea pe continent sunt marile realizări”, a susţinut David Cameron. Score: 0,27
Lech Walesa: „Am comis o eroare” Nu am luat niciodată bani și nu am făcut raportări scrise sau orale", a scris laureatul Premiului Nobel pentru Pace pe blogul său personal găzduit de un site polonez. Score: 0,27
Călcâiul lui Ahile de la Gurile Dunării Pacea negociată dintre România învinsă temporar şi Puterile Centrale, la începutul anului 1918, a însemnat pierderea totală a Dobrogei iar noua frontieră bulgară trecea prin Deltă, pe braţul Sf. Score: 0,27
Scriitorul Horia Pătraşcu a decedat Mihăiescu.Corpul lui Horia Pătraşcu va fi incinerat vineri,19 februarie, la ora 8,30.Dumnezeu să-l odihnească în pace! Score: 0,27
Preot român despre întâlnirea dintre Papa și Patriarhul rus La marginea dinspre cer a unei lumi, aeroportul, cei care vor să aducă pacea cerească s-au întâlnit. Score: 0,27
Fost șef al Statului Major al Bundeswehr-ului salută ofensiva Rusiei în Siria Bombardamentele aviației ruse în Siria împotriva au ”favorizat procesul de pace”, spune generalul Harald Kujat, fost șef al statului major al Bundeswehr-ului (200-2002) și fost președinte al Comitetului Militar NATO (2002-2005), citat de thelocal.com. Score: 0,28
MAE: România salută demersurile pentru realizarea unui acord de încetare a focului în Siria Marile puteri, printre care SUA şi Rusia, au convenit vineri asupra planului de încetare a conflictului armat în Siria şi să ofere acces transporturilor umanitare în oraşele aflate sub asediu, pentru reluarea negocierilor de pace de la Geneva dintre Guvernul sirian şi opoziţie, informează Reuters. Score: 0,27
Viol comis de un algerian la Hanovra: „A strigat Inshallah și m-a întrebat dacă mi-a plăcut” Victima a încercat să câștige timp implorându-l să o lase în pace, sperând totodată că cineva va trece prin zonă și îi va acorda ajutor. Score: 0,27
Acord în privința Siriei Reuniunea ISSG a avut loc înaintea discuțiilor de pace programate să fie reluate pe 26 februarie la Geneva. Score: 0,27
Eliberarea la Brâncuşi Am ajuns la simplicitate, pace şi bucurie” (Sorana Georgescu-Gorjan, p.129). Score: 0,26
Mii de militari, avioane, elicoptere și rachete vor sosi în Europa de Est Dincolo de granițele Europei, Rusia a luat inițiativa în Siria, și militar, și diplomatic, dorește negocieri de pace și pare de acord, în principiu, cu îndepărtarea de la putere a regimului Assad. Score: 0,27
Cum o poate înlătura Putin de la putere pe Angela Merkel Se pare însă că Merkel a contat, în mod naiv, pentru aceasta pauză pe două lucruri: negocieri de pace în Siria și sprijinul Turciei, scrie Judy Dempsey. … Negocierile de pace de la Geneva au eșuat, pentru că reprezentanții rebelilor s-au retras din cauza ofensivei ruse în Alep. Score: 0,27
China își exprimă „regretele” după lansarea rachetei nord-coreene Ea a adăugat că dialogul este singura modalitate de a asigura o pace de durată și stabilitatea în regiune. Score: 0,27
Assad și forțele ruse, aproape de cea mai importantă victorie strategică Pe acest fond, negocierile de pace de la Geneva intermediate de secretarul de Stat al SUA, John Kerry, și de omologul sau rus, Serghei Lavrov, au fost suspendate miercuri. Score: 0,27
Kerry acuză Damascul și Moscova El a adăugat că Statele Unite așteaptă reluarea discuțiilor de pace mai târziu în această lună. Score: 0,27
Triumful Securităţii a fost scos la mezat Deconspirat de numeroase trădări, în special de “căderea” celebrilor spioni Nicolae Ciuciulin şi Constantin Horobeţ în RFG, în iulie 1958 (foşti colegi cu generalul Ion Mihai Pacepa), sediul DGIE din Kiseleff a fost abandonat şi reamenajat ca hotel, apoi a fost lăsat în grija Gospodăriei de partid. Score: 0,31
Preşedintele Emil Constantinescu a conferenţiat în cadrul „Dialogului interconfesional” Actuali şi foşti preşedinţi de stat au vorbit despre pace şi religie Conferinţa a debutat cu o ceremonie la Palazzo Giustiniani, sediul Senatului Italiei, unde au vorbit Pietro Grasso, preşedintele Senatului Italiei, şi Giorgio Napolitano, preşedintele Italiei 2006-2015. Score: 0,28
Întâmpinarea Domnului "Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne, după Cuvântul Tău, în pace. Score: 0,27
Rusia, acuzată că va crea un nou Hitler Negocierile de pace privind Siria au început oficial, a anunțat luni seară la Geneva emisarul special al ONU Staffan de Mistura la finalul unei întrevederi cu delegația opoziției siriene, care la rândul ei a reamintit cererile sale umanitare, conform AFP. Score: 0,27
Angela Merkel mai face un pas înapoi "Trebuie să le spunem oamenilor că acesta este un statut de rezidență temporară și că ne așteptăm ca, odată ce va fi din nou pace în Siria, odată ce gruparea Statul Islamic va fi învinsă în Irak, să se întoarcă în țările lor de origine cu cunoștințele pe care le-au obținut", a declarat… Score: 0,27
Opoziţia siriană, delegaţie la Geneva Convorbirile de pace care au loc la Geneva în încercarea de a pune capăt războiului de cinci ani din Siria trebuie să asigure că sunt respectate tranziția politică și drepturile omului, a declarat ministrul de externe francez Laurent Fabius, relatează sâmbătă Reuters. Score: 0,27
Ce ordin a primit poliția cu privire la refugiații care fură Un document de o mare amploare, prin care poliția din orașul german Kiel a primit ordin de a-i lăsa în pace pe refugiații care sunt prinși furând din magazine sau distrugând bunurile germanilor, a fost dezvăluit de bild.de. Score: 0,84
Suedia: Peste câțiva ani vom fi în stare de război ”Opinia mea ese că situația de acum este atât de gravă încât până și Suedia, cu cei 200 de ani de pace, trebuie să se pregătească mental pentru conflicte violente în vecinătate sau conflicte în care vom fi implicați”, a spus politicianul pentru cotidianul Expressen. Score: 0,27
Iohannis: Avem responsabilitatea de a acţiona în faţa mobilizărilor extremiste "În acest sens, România se angajează să întreprindă demersurile necesare pentru ca istoria Holocaustului să fie pretutindeni cunoscută, iar lecţiile trecutului să devină fundamente pentru pace şi stabilitate. Score: 0,27