Dan Adamescu, la DNA Consiliul ASF a solicitat, în august 2015, intrarea în faliment a acestei societăți și a decis retragerea autorizației de funcționare, compania aflându-se în administrare specială. Score: 0,28
Protecţie pentru România Clasa politică s-ar putea întoarce la misiunea ei de administrare a ţării, fără a mai triumfa într-o aroganţă al cărei preţ este fatal ţării. Score: 0,27
Trimişi în judecată după ce şi-au asfaltat drumul Era jumătatea verii și noi încă nu atribuisem contractul de plombe", spune Daniel Minciună, șeful Direcției Județene de Administrare a Drumurilor și Podurilor Iași „Erau găurile prea mari și se stricau mașinile", afirmă Emil Bălteanu, localnic anchetat. Score: 0,29
Prima promisiune a noului şef de la ANAF Proaspăt numitul în funcţia de preşedinte al Agenției Naționale de Administrare Fiscală, Dragoş Doroş a declarat că va încerca să creeze o interacţiune mai facilă cu plătitorii, dând exemplu formularului 088, de înregistrare în scop de TVA. Score: 0,87
Cine este noul şef al Fiscului Dragoș Doroș a fost numit președinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) de către premierul Dacian Cioloș, potrivit unei decizii publicate vineri în Monitorul Oficial. Score: 0,27
Cum funcţionează sistemul favoritismelor peste capul guvernului tehnocrat În acest moment, Bădiţă este Manager Departament Comercial în cadrul societății Hidroserv și Președintele Consiliului de Administrație al SAPE (Societatea de Administrare a Participațiilor din Energie). Score: 0,27
În administraţie, ori te laşi asimilat, ori eşti mâncat …criză şi proiectat să funcţioneze exact un an de zile, Guvernul Stolojan, a avut un mandat cât se poate de simplu, clar şi, după cum s-a dovedit ulterior, eficient: administrarea chestiunilor curente cu consultarea şi implicarea partidelor politice în deciziile Executivului, şi organizarea unor alegeri libere şi corecte. Score: 0,27
Unde se va juca amicalul România – Spania Așteptăm un răspuns din partea primarului și dacă transferă către FRF administrarea Arenei Naționale. Score: 0,27
Ce se întâmplă cu centrele culturale și sportive care vor trece la autoritatea locală Centrele culturale și sportive care vor trece în administrarea autorităților locale vor fi mai bine întreținute, a declarat luni președintele Asociației Municipiilor din România (AMR), Robert Negoiță, la finalul unei reuniuni a organizației, conform AGERPRES. Score: 0,85
Holzindustrie Schweighofer, o nouă suspiciune de încălcare a legii Raportul EIA arată că austriecii de la Holzindustrie Schweighofer acceptă cu bună ştiinţă şi încurajează furnizarea lemnului ilegal, speculând proasta administrare a pădurilor. Score: 0,27
Protest în Mamaia Nord faţă de administraţia Năvodari …locative destinate achizitionarii cu credit imobiliar” pe terenul din Mamaia Nord, Depozit 10, strada D 14 – zona cluburilor, dar si impotriva abuzurilor flagrante in administrarea urbanistica a zonei. Score: 0,27
Nu ne-am înțeles la principii — cerea prea mulți bani Această ”săptămână neagră” are darul să-i dea dreptate și Laurei Ștefan, care consideră că amânarea intrării în drepturi a Agenției de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate a creat și poate crea, în continuare, multe probleme (“Este esențial rolul acestei agenții și cred că, dacă ea ar fi existat în… Score: 0,27
Mesajele lui Kovesi, Iohannis și Cioloș la bilanțul DNA DNA a trimis peste 110 cereri de comisii rogatorii internaționale către autoritățile judiciare străine pentru administrare de probe sau identificarea de bunuri. Score: 0,27
România, donație pentru armata Ucrainei Guvernul a aprobat miercuri, printr-un memorandum, semnarea unui contract pentru efectuarea unei donații către Guvernul Ucrainei, constând în bunuri mobile aflate în proprietatea privată a statului și în administrarea Ministerului Apărării Naționale, anunță Executivul într-un comunicat. Score: 0,27
Lipsă de cvorum în plenul reunit după discursul lui Iohannis …proiect de hotărâre privind organizarea Zilei Naționale a României, un alt proiect pentru aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli al Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații pe anul 2016 și modificarea componenței Comisiei speciale a Camerei Deputaților și Senatului pentru exercitarea controlului… Score: 0,28
Care este cel mai periculos angajator din economia românească În afară de cei 62 de milioane de euro pe care CEH, companie aflată sub administrare specială, se mai adaugă alte câteva milioane datorii către furnizorii de servicii şi echipamente. Score: 0,27
O nouă extragere la Loteria bonurilor Rezultatele extragerii vor fi publicate pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice (MFP), al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) și al C.N. Score: 0,28
ANAF a pierdut procesul cu Farmec Agenția Națională pentru Administrare Fiscală a pierdut procesul prin care cerea impunerea de sancțiuni de aproape 57 milioane lei companiei Farmec. Score: 0,28
ANAF răspunde acuzațiilor în scandalul Antenelor Agenția Națională pentru Administrare Fiscală (ANAF) precizează, joi, după acuzațiile care i-au fost aduse în cazul somației către Antene, că acțiunea de notificare în vederea evacuării voluntare a vizat mai multe societăți comerciale din clădirile intrate în proprietatea statului după condamnarea lui Dan Voiculescu. Score: 0,87
Ce a mai născocit PSD în cazul TVR Directorul general urmează să fie selectat în urma unui concurs de proiecte de management şi, în cursul mandatului său de conducere, bine definit, va avea autonomie decizională, dar va da socoteală de buna administrare a societăţii în faţa consiliului de administraţie. Score: 0,27
Iohannis și Cioloș, în gura CSM din cauza Antenei 3 …executive, respectiv Preşedintele şi Prim ministrul României, privind acţiunea, amplu prezentată şi comentată mediatic, a punerii în executare, de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, a hotărârii judecătoreşti pronunţate în dosarul cunoscut publicului sub denumirea „dosarul ICA”, Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii… Score: 0,27
Fiscul, în mâinile unui fost ofiţer SRI Din 2007 şi până în 2009, Diaconescu a fost consilier în cadrul Ministerului, iar din decembrie 2009 şi până azi lucrează la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală. Score: 0,27
Companiile din domeniul tutunului, solicitare către Guvern Președinte Daniel Diaconescu, Agenția Națională de Administrare FiscalăDlui Președinte Bogdan Marcel Pandelică, Autoritatea Națională pentru ProtecțiaConsumatorilorDomnului Consilier de stat Dragoș Tudorache, șeful CancelarieiRef… Score: 0,27
Cum a reuşit Oltchim să realizeze un profit uriaş Însă interesul încă există şi vor veni în luna martie într-o vizită la Vâlcea", a declarat Nicolae Bălan, reprezentantul BDO Business Restructuring, una din companiile care asigură administrarea judiciară a Oltchim. Score: 0,27
Președintele ANAF refuză să demisioneze: „Dosar kafkian” Președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală a anunțat, joi, prin intermediul unui comunicat de presă, că nu își va da demisia din funcție, catalogând dosarul instrumentat de DNA drept un "dosar kafkian". Score: 0,86
Șeful ANAF, urmărit penal în dosarul Mădălin Voicu – Nicolae Păun favorizarea făptuitorului,- abuz in serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altulGOGANCEA-VĂTĂȘOIU MIHAI, vicepreședintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală pentru comiterea infracțiunilor de :- Score: 0,28