Solicitare a Sindicatului Drumarilor Sindicatul Drumarilor "Elie Radu" reuneşte 4.800 de membri din cei aproximativ 7.000 de salariaţi ai CNAIR. Score: 0,27
Delgaz: Furtul de energie, cât pentru consumul anual al 14.000 de apartamente Pentru o reprezentare comparativă, 20.5 GWh (20.500.000 kWh) înseamnă consumul anual de electricitate a aproape 14.000 de apartamente (la un consum mediu de 150 kWh/lună) sau de gaze naturale a peste 2.000 de apartamente (la un consum de 1.000 mc/an, echivalent cu aproximativ 10.000 kWh/an). Score: 0,28
Arest preventiv pentru militarii acuzați că au furat combustibil …Kogălniceanu, judeţul Constanţa, şi au sustras, în mod repetat, în cursul anului 2022, combustibil aparţinând unităţii militare, kerosen şi motorină, în cantitate totală de aproximativ 7 tone, valorificat sau folosit ulterior în interes personal", informaseră procurorii Parchetului Militar, printr-un comunicat de presă. Score: 0,27
Putin nu va pierde războiul, dar și-a pierdut imaginea Săptămâna aceasta, Pentagonul (Departamentul de Apărare al Statelor Unite) a calculat că până acum aproximativ 100.000 de soldați au fost uciși sau răniți în Ucraina. Score: 0,27
Ce vor sindicaliștii de la BNS pentru salarii "În acest moment, aproximativ 32% dintre salariaţii cu contracte de muncă cu timp complet au venituri sub 3.000 lei, iar 70% dintre salariaţii cu contracte de muncă cu timp complet au câştiguri salariale brute sub 5.500 lei", susţin reprezentanţii BNS într-un comunicat transmis miercuri. Score: 0,91
Medvedev: Creşte probabilitatea unui război mondial Preşedintele Poloniei, ţară membră a NATO, a declarat anterior că ţara sa nu are nicio probă concretă care să arate cine a lansat racheta, care a lovit o fermă poloneză situată la aproximativ 6 km distanţă de frontiera cu Ucraina, ucigând două persoane. Score: 0,29
Creșterea economică încetinește …toamnă ale Comisiei Europene confirmă că economia României urmează să încetinească, calculele oficialilor de la Bruxelles vorbind despre o creștere a PIB-ului real cu aproximativ 2% în următorii ani, din cauza inflației în urcare, a înăspririi condițiilor financiare și a urmărilor războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei… Score: 0,27
Se împlinesc 35 de ani de la Revolta anticomunistă de la Brașov Adunaţi în faţa Palatului Administrativ, unde se afla conducerea întreprinderii, cei aproximativ 400 de oameni au pornit spre sediul Prefecturii oraşului, pe traseu alăturându-li-se şi alţi braşoveni. Score: 0,27
Alt dosar al DNA Ploiești cu probleme …pentru alimentarea cu carburant a autoturismului personal, în toată perioada menţionată; sume de bani sau motorină pentru alimentarea propriului autoturism în cuantum de aproximativ 2.000 lei lunar (începând cu anul 2009 până la sfârşitul anului 2012), furnizarea, în mod repetat, de agregate minerale exploatate în cadrul unei balastiere… Score: 0,27
Institutele din Fundeni, fără apă caldă ”Furnizarea agentului termic pentru apă caldă și încălzire pentru 7 puncte termice, care alimentează un număr de aproximativ 115 blocuri, Institutul Clinic Fundeni și Institutul Oncologic Fundeni, va fi sistată până în data de 16 noiembrie 2022, ora 23.00. Score: 0,30
Activiștii de mediu cer măsuri în sectorul energetic Conform celor mai noi estimări şi analize ale Agenţiei Internaţionale de Energie, emisiile de metan din sectorul energetic sunt cu aproximativ 70% mai mari decât suma previziunilor prezentate de către guvernele naţionale. Score: 0,85
Investiții masive în culoarele de solidaritate UE-Ucraina Împreună, aceste iniţiative au permis exportul a aproximativ 25 de milioane de tone de cereale, seminţe oleaginoase şi produse conexe ucrainene între luna mai şi sfârşitul lunii octombrie către pieţele mondiale, inclusiv către ţările care au cea mai mare nevoie de acestea. Score: 0,27
China relaxează măsurile anti-Covid Dar această politică provoacă o oboseală tot mai mare în rândul chinezilor, iar repercusiunile economice sunt de aşa natură încât analiştii consideră că este imposibil ca China să îşi atingă obiectivul de "aproximativ 5,5% " creştere în 2022. Score: 0,27
Previziunea Comisiei Europene pentru economia românească După un an solid 2022, economia României ar urma să încetinească, cu un avans de aproximativ 2% în următorii ani, din cauza inflaţiei mai ridicate, a înăspririi condiţiilor financiare şi a efectelor negative ale invadării Ucrainei de către Rusia. Score: 0,27
Guvernul pasează Parlamentului Pentru anul 2023 estimăm că aproximativ o treime din piața de energie se va regăsi in acest sistem.Putem vorbi de o achiziție si de un preț al energiei electrice achiziționat de către furnizori care… Score: 0,27
Zelenski: „Avem veşti bune” Aproximativ 170.000 de kilometri pătraţi din ţară sunt acoperiţi de mine, a estimat şeful statului ucrainean. Score: 0,27
Tramvaiul de noapte sau despre manipulare Și care echipă este aproximativ aceeași cu cea care tergiversează recepția. Score: 0,27
Puterea de cumpărare a românilor, sub media europeană Aici, venitul net disponibil este de doar 4.728 euro, ceea ce reprezintă aproximativ 53% din media naţională", se menţionează într-un comunicat al GfK. Score: 0,28
Ping-pong: Ciolacu, pus să-l sune pe Câciu. A răspuns Ciucă Însă, pe această diferenţă de preţ sunt 120 de milioane de lei din 2020; 240 de milioane din 2021 şi aproximativ 300 de milioane din 2022. Score: 0,28
Un ilfovean a primit o factură la curent de aproape 22.000 de Euro Bărbatul din comuna Bragadiru, județul Ilfov, a primit o factură la energie în valoare de aproximativ 22.000 de euro, spune avocatul Adrian Cuculiș, conform Mediafax. Score: 0,86
Două dintre tramvaiele construite la Arad, scoase din depou Primăria Capitalei a semnat în vara anului contractul cu Astra Arad, în valoare de aproximativ 200 de milioane de euro, bani europeni. Score: 0,27
USR și AUR îi cer lui Iohannis să nu promulge legile Justiției El a susţinut că în cele aproximativ 100 de pagini de argumente depuse de USR existau suficiente temeiuri pentru declararea neconstituţionalităţii unor articole din noile legi ale justiţiei. Score: 0,27
Piața IT din România, în continuă creștere Întreprinderile micro (0 – 1 angajaţi) reprezintă în prezent 8% din volumul pieţei (0,7 miliarde de euro), iar în cazul acestora se înregistrează o creştere stabilă, de aproximativ 100 de milioane de euro anual. Score: 0,31
Câți români sunt în pragul de sărăcie extremă Valoarea unei tranşe este de aproximativ 220 de milioane de lei şi avem această finanţare asigurată din Programul Operaţional Sprijin pentru Persoane Defavorizate", a explicat ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene. Score: 0,27
Și super-bogații plâng câteodată Averea netă a lui Musk, cel mai bogat om din lume, este cu aproximativ 40 miliarde de dolari mai mare decât a celui clasat pe locul doi – Bernard Arnault – deţinătorul LVMH, cel mai mare grup de lux din lume. Score: 0,27
Ne împrumutăm 3 miliarde de dolari la americani pentru Unitățile 3 și 4 de la Cernavodă Potrivit lui Nicolae Ciucă, ”prin cele două scrisori de intenţie înmânate ministrului Energiei, Virgil Popescu, este asigurată aproximativ o treime din suma necesară construirii celor două reactoare de la Cernavodă, restul urmând a fi asigurat prin alte linii de finanţare”. Score: 0,27