CNA suspendă clipurile publicitare ale „Roşiei Montane” Iar mesajele politice, sau promovarea mesajelor politice prin spoturi publicitare este interzisă în afara campaniei electorale. … Laura Georgescu, preşedintele CNA: Propun o decizie de intrare în legalitate şi oprirea, până atunci, a campaniei. Score: 0,31
Actualitate PPDD va cere în instanţă parlamentarilor plecaţi din partid câte două milioane de euro Anterior campaniei pentru alegerile parlamentare, fiecare candidat a semnat o convenţie cu PPDD, ca în cazul în care părăseşte partidul să plătească două milioane de euro. Score: 0,30
„Românii s-au săturat să fie furaţi!” Roşia Montană, Bârlad: aceeaşi luptă În timpul campaniei sale electorale, premierul spunea mereu că refuză ca o întreprindere străină să exploreze gazul de şist românesc. Score: 0,29
Actualitate Editorial Dosarul Dragnea, un dosar pentru cancelariile occidentale Liviu Dragnea, care era secretar al PSD la momentul campaniei pentru referendumul de demitere a lui Traian Băsescu, le-a cerut organizaţiilor partidului să organizeze o „tombolă cu premii la care vor participa alegătorii care s-au prezentat la referendumul din 29 iulie 2012”. Score: 0,30
Reverii de toamnă Între 1 şi 31 octombrie, 5 minute de muzică clasică pot fi ascultate în spaţii neconvenţionale din întreaga Românie: hipermarketuri, mall-uri, librării, şcoli, muzee, graţie campaniei „Ascultă 5 minute de muzică clasică”. Score: 0,31
Scandal monstru la PSD Dolj S-a tinut de cuvant si a inceput cu tot felul de actiuni impotriva mea prin institutii ale statului, fapt care a culminat cu o actiune a lui Manda in timpul campaniei electorale cand a chemat mai multi angajati de la Salubritate din comunele Predesti, Sopot, Plesoi si le-a cerut sa nu ma voteze, pentru ca altfel ii da afara… Score: 0,30
Tablouri misterioase şi incitante povestiri de dragoste, între Bucureştii lui Eliade, Anglia anilor ’30 şi Amazonia A scris două cărţi: “Defining Moments” (2011), tradusă în prezent la Editura “Humanitas”, şi “I Hate My Prostate” (2012), publicată ca parte a campaniei „Blue Bow Tie“, în care detaliază lupta sa cu cancerul de prostată şi atrage atenţia asupra acestei boli. Score: 0,28
Actualitate România, ascultă 5 minute de muzică clasică! Principiul campaniei este simplu: difuzarea a cinci minute de muzică clasică, zilnic, în cât mai multe spaţii neconvenţionale, altele decât sălile de concert, acolo unde afluxul de public/vizitatori este mare. Score: 0,30
Actualitate Consiliul Național al PSD, organizat pe 8 și 9 noiembrie BPN al PSD va valida datele conferinţelor organizaţiilor de femei, seniori şi tineret ale PSD, care vor avea loc în perioada următoare, pe agenda acestora fiind teme legate de apropierea campaniei electorale pentru alegerile parlamentare din 2014. Score: 0,31
Actualitate Editorial Triumful doamnei Merkel şi ipocrizia integrării Subiectul „Europa” a fost atât de neglijat mai de toate partidele în timpul campaniei electorale, prin însuşi faptul că nici măcar 2% din programul lor politic nu viza Uniunea Europeană, încât am putea fi tentaţi să credem că Germania şi-a pierdut ambiţiile în Europa. Score: 0,29
Actualitate Extern Viviane Reding denunţă folosirea romilor în campania pentru alegerile municipale din Franţa Comisarul european pentru Justiţie Viviane Reding a criticat dur polemica din Franţa cu privire la romi, declanşată de ministrul francez de Interne Manuel Valls, în contextul campaniei electorale pentru alegerile municipale franceze, relatează postul France Info, potrivit MEDIAFAX. Score: 0,30
Actualitate Târgul Gaudeamus Carte Şcolară – bilanţul primelor 5 zile vânzări record*înregistrate şi confirmate de către expozanţi; circa *2.000 de volume, donate în cadrul campaniei */* Score: 0,30
Actualitate Editorial Europa lor şi şomajul nostru Veteranul jurnalist britanic Neal Ascherson (corespondent în Europa Centrală al lui “Observer” în anii 1963-‘69) nota şi el în “London Review of Books” că tema Eurocrizei aproape că nu a figurat printre subiectele de dezbatere ale campaniei electorale. Score: 0,29
Actualitate Extern AFP: 15.000 de români în stradă contra unui proiect minier canadian …prevede deplasarea a sute de familii și distrugerea parțială a patru munți.Guvernul de centru-stânga al lui Victor Ponta, care a promis să blocheze proiectul în timpul campaniei electorale, a provocat furia unei părți a românilor adoptând spre surpriza generală la sfârșitul lunii august un proiect de lege ce deschide calea acestui proiect… Score: 0,30
Actualitate Extern AFP, despre lanțul uman de la Palatul Parlamentului …periculos pentru mediu", a declarat pentru AFP Ștefania Iordache, o pensionară.Guvernul de centru-stânga al lui Victor Ponta, care a promis să blocheze proiectul în timpul campaniei electorale, a provocat furia unei părți a românilor adoptând spre surpriza generală la sfârșitul lunii august un proiect de lege ce deschide calea acestui proiect… Score: 0,30
Actualitate Angajații MAI, donații pentru copii din localitățile afectate de inundații În plus, un alt obiectiv al campaniei este refacerea fondului de carte al bibliotecii din comuna Costache Negri, care a fost distrus de ape, mai precizează sursa citată. Score: 0,31
Dosarul Ion Stan. DNA, practici de poliţie politică Un denunţ mai mult decât străveziu privind unele presupuse solicitări ale lui Ion Stan din perioada campaniei electorale pentru parlamentare şi unele aşa-zise intervenţii în favoarea denunţătorului. Score: 0,33
Mafia retrocedărilor a ajuns la demenţă. 1.200 de oameni din Nadăş, din nou iobagi! Până şi un analfabet pus în robă ar fi remarcat falsurile evidente din acest dosar pe care cotidianul.ro vi l-a prezentat în cadrul campaniei ”Transilvania furată”. Score: 0,30
Actualitate Justiție Dosarul Mită la PSD , amânat pentru 30 octombrie Mircea Geoană a fost audiat pe 15 mai în dosarul în care Ioan Niculae şi Gheorghe Bunea Stancu au fost trimişi în judecată în legătură cu finanţarea campaniei pentru alegerile prezidenţiale din 2009. Score: 0,34
„Am ajuns ca ţara să fie amanta SUA şi târfa emirilor îmbuibaţi” Punctele centrale ale campaniei sale populiste: “să dăm din nou de muncă francezilor”, “ Score: 0,30
Negociatorii FMI şi BM sunt asemănători comisarilor sovietici …una dintre cele mai mari gafe posibile ale actualei guvernări.” Desfiinţarea rezervei strategice de grâu “În 1997 s-a realizat o producţie-record de cereale, datorită campaniei agricole din 1996, numai că aceste produse nu au mai avut valorificare, iar producătorul agricol nu a mai avut cum să-şi achite datoriile. Score: 0,28
Actualitate Editorial În România răsare noul optimism: „Generaţia tânără se ridică la luptă pentru valorile în care crede” La rândul sau, cotidianul "Le Monde” reţine că “Guvernul de centru-stânga al lui Ponta, care a promis blocarea proiectului în timpul campaniei electorale, a provocat mânia românilor, adoptând, spre surpriza generală, (. Score: 0,30
Actualitate Extern Protest la Ambasada României la Haga faţă de deschiderea frontierelor pentru români Şeful campaniei pentru alegerile europene în cadrul Partidului Poporului pentru Libertate şi Democraţie (VVD, liberal), eurodeputatul Hans van Baalen, l-a criticat dur, luni, pe Wilders. Score: 0,30
Val Vâlcu: Cui sunt utili „idioții” din Piața Universității Impactul e chiar mai mare decat, sa spunem, jocul maghiaro-americanului Soros, celebrul sponsor al campaniei anti-Rosia Montana. Score: 0,30
Afacerile necurate ale ciobanului care conduce Poliţia sătmăreană Învederez că la începutul lunii noiembrie 2012, înaintea începerii campaniei electorale, ministrul Econoomiei, Daniel Chiţoiu, a emis un ordin care prevedea interdicţia pentru SC Electrica SA şi SC Transelectrica SA de a încheia sau de a deconta contracte în perioada noiembrie – decembrie 2012. Score: 0,31
Mizele dosarului sirian: democraţia sau petrolul? În cazul în care se ordonă atacarea unor ţinte siriene, Cipru va reprezenta, probabil, un punct central al campaniei aeriene. Score: 0,29