„Măi! De ce v-aţi făcut case aici?” Cunoscut în documente încă de pe vremea lui Alexandru cel Bun, satul Pătrăuţi, situat la 10 km de Suceava, fosta capitală a Moldovei, se pare că a fost întemeiat în anul 1330 de un anume Pătru, după cum afirmă tradiţia locului. Score: 0,25
Centrele unde puteţi dona ajutoare pentru sinistraţi Primăria Capitalei lansează o campanie pentru a veni în sprijinul sinistraţilor, "Ajutor de la Bucureşteni", invitându-i pe locuitorii Capitalei să doneze pături, încălţăminte şi îmbrăcăminte celor afectaţi de inundaţiile din întreaga ţară. Score: 0,25
Reacţie la Roşia Montană Poate daca romanii si-ar lua un petic de pamant pe dealurile acestea si nu l-ar ceda in ruptul capului, atunci ei nu vor avea sorti de izbanda, in vecii vecilor. … Noi suntem vreo 20 de familii, ultimii luptatori impotriva Gold-ului, care nu vom pleca nici in ruptul capului. Score: 0,25
Miturile epocii clasice, transformate în personaje de televiziune Spaţiul expoziţional a fost rezervat anul acesta tinerelor talente, găzduind, pe lângă expoziţii, şi numeroase workshopuri, iar la capitolul cinema, cel mai mare interes l-a stârnit filmul documentar "Noi, cei care am făcut La dolce vita", un itinerariu ale realizării celebrei pelicule a… Score: 0,25
Dan Matei Agathon, „un pafarist” …Validari al OIM de la Geneva cu ocazia recentei conferinte si unde distinsii reprezentanti ai ACPR au reclamat Guvernul pentru amestec in deciziile miscarii patronale (in capul lor acest lucru se confunda cu strangerea la un loc a celor 12 de la ACPR, din care peste jumatate se autonumesc reprezentanti ai unor combinatii de litere care… Score: 0,25
Casele de pariuri au dat lovitura Pariorii au continuat, totuşi, să joace mai curând cu inima decât cu capul. Score: 0,25
Opere încărcate de amintirea celebrei Lady Di, la licitaţie Este o capodoperă ce ar merita să aparţină unui muzeu şi, în mod sigur, va atrage foarte mulţi cumpărători. Score: 0,25
Chiliman spune că nu a fost şantajat de nimeni Primarul Sectorului 1 al Capitalei, Andrei Chiliman, a declarat, vineri, la ieşirea din sediul DNA că nu a fost şantajat de nimeni şi că a vorbit o singură dată cu Dan Diaconescu în anul 2005, pentru nişte locuri de parcare. Score: 0,25
Ministerul Sănătăţii retrage aparatura din spitale Deoarece direcţiile de sănătate publică au solicitat în unele localităţi mai multe dispozitive decât era necesar, o parte dintre aparate a rămas neutilizată sau nu a fost folosită la capacitatea normală de lucru. Score: 0,25
Lotul Băhăian, trimis în judecată De asemenea, în sarcina inculpaţilor Valentin Şlepac şi Adrian Grigoraş s-a reţinut şi faptul că, la instigarea liderului grupului, Sergiu Băhăian, cu premeditare şi pentru a se sustrage de la urmărirea penală i-au ucis pe Emilian Leonte, Ionel Ulezu şi Petrică Captalan, foşti membri ai grupării. Score: 0,25
Kommersant: România o ia pe drumul Greciei În legătură cu acest incident, "experţii din capitală au avertizat asupra faptului că evenimentele ar putea conduce România înspre scenariul văzut în Grecia" – Score: 0,25
Apele învolburate continuă să facă prăpăd în Moldova La 45 de ani s-o luăm de la capăt? … Am rămas fără acoperiş deasupra capului. Score: 0,25
Oleg Voronin, numit consilier la primăria Moscovei Fiul fostului preşedinte comunist al Republicii Moldova se va ocupa de optimizarea economiei şi activităţii investiţionale în capitala Rusiei, anunţă ziarele ruseşti. Score: 0,25
„De aia, domnule Nistorescu!” Să bagi capul în pământ de ruşine şi să nu mai recunoşti că ai făcut parte din acelaşi spaţiu profesional. … Oare Sorin Roşca Stănescu numai din insulele Capului Verde mai poate scrie? Score: 0,25
PSD scoate „feţe noi” la televizor Purtătorul de cuvânt al PSD, Emil Radu Moldovan, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că vara aceasta se va ocupa de promovarea unor "feţe noi" din partid în emisiuni televizate, după ce va face, în prealabil, o testare a capacităţii lor de comunicare. Score: 0,25
Primarul Moscovei cere boicotarea produselor din Moldova Primarul Moscovei, Iuri Lujkov, îi îndeamnă pe cetăţenii capitalei ruse să nu mai cumpere produse care provin din Republica Moldova, după ce preşedintele Mihai Ghimpu a decretat 28 iunie ca zi a ocupaţiei sovietice şi a cerut Rusiei să-şi retragă necondiţionat militarii din Transnistria, scrie "Jurnal de Chişinău". Score: 0,25
Despre ce mare partid vorbeşte Cozmâncă? Dacă Viorel Hrebenciuc s-a făcut cunoscut ca mare maestru al combinaţiilor în PSD, Octav Cozmâncă a fost organizatorul, omul capabil să pună teritoriul în mişcare. Score: 0,25
De frica băncilor, Isărescu şi-a plătit anticipat creditul În schimb, la capitolul "datorii" în noua declaraţie de avere apărută la 15 martie, Isărescu nu mai apare cu nimic, de unde rezultă că a plătit anticipat creditul de 580.000 de lei, sumă cu care apărea dator la o bancă din România la 20 octombrie anul trecut. Score: 0,25
Trei grădiniţe, deschise pe vară în sectorul 6. Părinţii mai au timp câteva zile să-şi înscrie copiii „Am primit multe solicitări de la oameni care nu îşi pot trimite copiii în vacanţă la bunici, în provincie sau în tabere, chiar şi de la familii care locuiesc în alte sectoare ale Capitalei. Score: 0,25
Mai puţini bani pentru săracii Europei Fiii trăiesc în apartamentul familiei în centrul capitalei, cumpărat în 2007 cu 62.000 de euro (75.650 dolari), datorită remitenţelor din Grecia. Score: 0,25
Uneperistul Onţanu şi-a tras pază privată de trei milioane lei, pe banii contribuabililor Primarul Neculai Onţanu, uneperistul de la sectorul 2 al Capitalei, a încredinţat în luna aprilie a acestui an un contract de peste trei milioane de lei firmei SC ARES GUARD SRL. Score: 0,76
Voinescu ţinteşte spre Palatul Victoria Ar fi fost foarte bine dacă PDL ar fi fost capabil în aceste vremuri de criză să pună pe masa Guvernului propriile sale idei", a răspuns Voinescu la întrebarea dacă PDL a oferit soluţii împotriva crizei. Score: 0,25
Cozmâncă nu dă şanse PCR şi partidului lui Diaconescu, ci noului partid care va apărea "E vorba de un partid care va reuni oameni de la partidele existente în acest moment, dar selectați la sânge dintre cei mai capabili, și care va atrage și persoane neimplicate politic până acum. Score: 0,25