Ai căutat: copil
Tarzan in jungla alături de prietenele sale, maimuțele ,,E unul dintre personajele mele preferate din copilărie şi cred că toţi copiii s-au visat Tarzan, toţi băieţii mai ales. … M-am inspirat din copilăria mea la ţară, unde mă urcam prin toţi copacii şi mă dădeam cu lianele găsite în pădurile Neamţului.
Score: 0,27
Ce amintiri te leagă de universul copilăriei? … Iar mai târziu, la „Teatrul de Marionete” din Arad, am descoperit această lume a copilăriei prin teatrul de păpuşi. … Teatrul de marionete poartă o pecete a copilăriei din noi. … Una dintre cărţile copilăriei mele era „Biblia hazlie”, despre care mi-am dat seama după aceea că era ticăloasă.
Score: 0,27
Irina Pavlovici: Numele îl ştii, am 45 de ani, sunt măritată, am un copil şi locuiesc la Paris. … Venirea pe lume a unui copil – într-un cămin în care niciunul dintre soţi nu-şi are rădăcinile în acea ţară – a fost, cred, momentul de cumpănă cel mai complicat pe care l-am trăit departe de casă.
Score: 0,27
Parchetul instanţei supreme a finalizat ancheta în cazul lui Ionuţ Anghel, copilul în vârstă de 4 ani, care a murit în 2 sfâşiat de câini în septembrie 2013. … Medicul a precizat că doar pe tălpile copilului de patru ani nu au fost găsite plăgi, restul corpului fiind cu sute de muşcături de câini.
Score: 0,81