Era în anul 1971. La Sala “Casandra” a “Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică”, spectacolul “Lăpuşneanul”, o producţie studenţească a anului IV regie, crea o puternică impresie. Toată lumea se întreba cine e creatorul. Un băiat firav, cu trăsături delicate şi ochi visători, venit din Ardeal, de la Sibiu. Numele lui: Dan Micu.
În copilărie a fost ataşat de tatăl său, profesorul de muzică Ilie Micu, de la care a deprins iubirea pentru muzică, pentru cultură şi pentru arta adevărată. Dan Micu a luat mulţi ani lecţii de pian. Avea simţul ritmului şi al măsurii înnăscut, dar n-a ales cariera muzicală. Ca orice adolescent, a scris poezii; şi-a exersat talentul şi în texte dramatice. Înclinaţiile sale artistice erau evidente, dar, în acelaşi timp, dădea dovadă de multă maturitate şi de seriozitate.
La 18 ani, intră la “Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică”, la clasa profesorului Dinu Negreanu. Din anul al doilea, îi are profesori pe David Esrig şi pe Radu Penciulescu. Întâlniri providenţiale. La cămin, în primii ani de facultate, e coleg de cameră cu Florin Zamfirescu şi cu Mircea Diaconu. Au devenit prieteni şi aşa au rămas… până la sfârşit.
Profitând de deschiderea politică pe care regimul de la Bucureşti o arăta faţă de Occident, tânărul Dan Micu participă, alături de colegi de generaţie, la festivaluri în străinătate şi aduc un suflu nou regiei româneşti. Se naşte, acum, un teatru cu miez, creat de regizori liberi şi deschişi către experiment. Vorbind despre această perioadă, Dan Micu spunea: “În teatru totul se naşte acum, aici, după miracolul vieţii. O conştiinţă este unică, irepetabilă. Se naşte, trăieşte şi trece în nefiinţă. Teatrul unei generaţii este o conştiinţă sau s-ar cuveni să fie, altfel ar deveni inversul ei”.
Un moment important al creaţiei din studenţia lui Dan Micu îl reprezintă spectacolul “Ritmuri”, inspirat din ritualuri ţărăneşti. Montarea a fost premiată la Festivalul Internaţional de Teatru pentru studenţi de la Wroclaw, în Polonia.
După absolvire, Dan Micu ajunge la Teatrul din Târgu Mureş, aflat într-o perioadă fastă sub directoratul lui Harag György. Aici montează spectacole importante, precum: “Prinţesa Turandot” de Carlo Gozzi, “Speranţa nu moare în zori” de Romulus Guga sau “Piticul din grădina de vară” de D.R. Popescu.
Din toamna lui 1974, Dan Micu devine regizor al Teatrului “Nottara”, al cărui director era Horia Lovinescu. Urmează o lungă perioadă de efervescenţă creatoare, concretizată în spectacole precum: “Mâţa în sac” de Georges Feydeau, “Paradisul” şi “Jocul vieţii şi al morţii în deşertul de cenuşă” ale lui Horia Lovinescu, “Karamazovii”, după Feodor Mihailovici Dostoievski, “Cum vă place” de William Shakespeare, “Negru şi roşu” de Horia Lovinescu, “Într-o dimineaţă” de Mihai Ispirescu sau “Ultimul bal”, după “Pădurea spânzuraţilor” de Liviu Rebreanu.
Mircea Diaconu, Horaţiu Mălăele şi Viorel Comănici în spectacolul Într-o dimineaţă
“Răceala” lui Marin Sorescu, spectacol montat de Dan Micu la Teatrul “Bulandra” (cu: Virgil Ogăşanu, Ion Caramitru, Florian Pittiş, Mircea Diaconu, Dan Nuţu, Cornel Coman, Ileana Predescu, Luminiţa Gheorghiu), a fost bine primit de critica de specialitate la Festivalul Internaţional de Teatru de la Belgrad (BITEF), în 1977.
Producţii marca Dan Micu, precum: “O noapte furtunoasă” de I.L. Caragiale, “Vicleniile lui Scapin” de Molière sau “Cum vă place” de William Shakespeare, au fost cap de afiş la teatre din Budapesta şi din Veszprém, în Ungaria.
Dan Micu a fost, timp de şase ani (1992 – 1998), director al “Teatrului Mic”. Montase, aici, în 1991, un spectacol minunat cu “Mătrăguna” lui Niccolo Machiavelli, ce îi avea în distribuţie pe Mihai Dinvale, Mitică Popescu, Adriana Şchiopu, Dinu Manolache, Coca Bloos.
Un alt punct pe harta teatrală a regizorului Dan Micu a fost Râmnicu Vâlcea. La Teatrul “Anton Pann” a revenit de multe ori, în momente de răscruce ale vieţii sale. A montat aici: “Vicleniile lui Scapin” de Molière, “Lăpuşneanul”, după Costache Negruzzi, spectacol recompensat cu Marele Premiu al “Festivalului Internaţional al Teatrelor Balcanice” de la Corint, Grecia, sau “Le petit piaf”, după “Micul prinţ” de Antoine de Saint-Exupéry.
În 13 martie 1999 începe repetiţiile la “Mantaua” lui Nikolai Gogol. Prima şi ultima lectură. La 22 martie, Dan Micu se stingea din viaţă la spitalul din Râmnicu Vâlcea. Avea 50 de ani. A fost înmormântat, două zile mai târziu, la Sibiu.
“Nevoia mea e să intru în legătură extremă cu lumea şi să comunic periculos şi mai uman cu oamenii. Iar preţul e adevărul şi cortegiul lui. Fac teatru cât adevăr sunt în stare să discern şi să explic… Artistul doar serveşte lumii, harnic, damnat, stârnind imensa furie sau râsul, e legat prin jurământ să spună adevărul, că iadul e aici, pe glob. Regizorul e la răscruce, ori nu-i deloc! Nici teatrul… Să nu-i lăsăm răscrucile pustii!”, spunea Dan Micu (fragment din cartea Doinei Papp, “Un destin spulberat – Dan Micu”).
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.