Actualitate Ponta: 80% dintre persoanele despăgubite pentru imobile nu mai sunt în ţară Trebuie să restituim în natură ce se mai poate, să verificăm corectitudinea cererilor, să eşalonăm această plată şi mai ales să facem o distincţie clară între moştenitorii direcţi şi cei care au cumpărat drepturi litigioase, adică… Score: 0,30
Actualitate Extern Festivitatea depunerii jurământului de către Hugo Chavez a fost amânată Anunţul, aşteptat de câteva zile, vine în contextul unei controverse privind corectitudinea unei astfel de amânări. Score: 0,30
Oaspeţi de elită ai micilor ecrane Dacă lipsa oricărui artificiu face uneori povestea şi tratarea ei destul de puţin romantică, corectitudinea situaţiilor, autoironia personajelor seduc telespectatorii, iar HBO lansează în producţie a doua serie, ce urmează să fie difuzată la începutul anului 2013. Score: 0,28
Actualitate Şefii sunt mai puţin stresaţi decât vor să lase impresia Noile studii făcute în domeniul neuroştiinţei arată că liderii sunt motivaţi de aşa-numitul model SCARF (prescurtarea în limba engleză pentru Statut, Certitudine, Autonomie, Relaţionare şi Corectitudine – cele cinci experienţe sociale care generează în creier ameninţări sau recompense puternice). Score: 0,30
Actualitate DIICOT: Directorii BRD Unirea şi Dorobanţi au coordonat activitatea în cazul megafraudei bancare …pentru risc, de aprobare a creditelor la nivelul comitetului din cadrul grupului sau de însuşire a situaţiei acestora în condiţiile asumării responsabilităţii pentru corectitudinea şi autenticitatea datelor prezentate şi propunerea aprobării lor la nivelul comitetului de aprobare din Centrala BRD, potrivit competenţelor privind aprobarea… Score: 0,29
Actualitate Ministrul de Externe a rechemat consulul de la Bilbao …numele persoanei și nici partidul în favoarea căruia a făcut campanie.”Vreau să subliniez că este extrem de important pentru credibilitatea, pentru imaginea României, pentru corectitudinea procesului electoral să evităm situaţii care s-au întâmplat anterior. Score: 0,30
Actualitate Ion Iliescu: Ion Stan părea un om de o corectitudine exemplară Fostul preşedinte Ion Iliescu a declarat, joi, că deputatul PSD Ion Stan, ridicat şi audiat de DNA, părea, din câte l-a cunoscut, un om de o corectitudine exemplară şi care manifesta foarte multă grijă faţă de corectitudinea sa."Personal, aşa cum l-am cunoscut, mi se părea un om de o corectitudine exemplară. Score: 0,96
Actualitate Editorial Tăcerea Casei Regale Cei care supraveghează corectitudinea campaniei, guvernul, parlamentul ar trebui să interzică poluarea electorală prin prezenţa atât de nocivă a lui Traian Băsescu în mijlocul ostilităţilor. Score: 0,29
Actualitate Editorial Cheia demografică a partiturii mondiale În faţa acestei forţe, care se îndreaptă spre dreapta, Europa se diluează, devine perisabilă, distrugându-şi omogenitatea etnică prin federalizarea statelor naţionale şi prin aşa zisa corectitudine politică. Score: 0,29
Băsescu a minţit cu neruşinare poporul cu televizorul Redăm din comunicat: „Referitor la preocupările manifestate de preşedintele Comisiei pentru Afaceri Europene din Bundestag, Gunther Krichbaum, cu privire la corectitudinea alegerilor parlamentare programate a avea loc la 9 decembrie 2012, Ministerul Afacerilor Externe doreşte să precizeze următoarele: (. Score: 0,29
Ivan: Raportul DG Regio indică două persoane – Udrea şi Trăilă Fostă şefă ANRMAP, instituţia care trebuia să verifice corectitudinea achiziţiilor publice făcute de către instituţiile statului, Trăilă a devenit cunoscută în 2009 când, în comisia parlamentară de anchetă a cheltuielilor efectuate de MTS, a apărat-o pe Monica Iacob Ridzi. Score: 0,29
Actualitate Antonescu, despre USL: Dacă ducem la capăt guvernarea, ne despărţim Scăderea cu 5% a CASS nu e pusă dintr-un soi de corectitudine, e un obiectiv care se va face cât mai repede posibil. Score: 0,29
Actualitate Editorial Comisia Macovei şi băieţii deştepţi din ARD Însă, la fel ca frumuseţea, corectitudinea este trecătoare. Score: 0,30
Actualitate Extern OSCE: Alegerile din Ucraina, un regres al democraţiei Alegerile legislative din Ucraina nu au fost caracterizate de corectitudine şi echitate, susţin observatorii OSCE. Score: 0,30
Procurorii-șefi, chemați în Parlament să dea explicații despre anchetele pe capota maşinii Întrebat dacă va exista un raport al comisiei senatoriale privind referendumul, Greblă a răspuns: "Un raport se impune, mai ales prin valoarea concluziilor şi corectitudinea concluziilor pe care le trage. Score: 0,29
Actualitate În acest week-end se dispută titlul pentru cea mai bună echipă de cricket din România Bazat pe traditie, fair-play, corectitudine si sportivitate, cricketul este un joc distractiv ce poate fi practicat de toata lumea. Score: 0,29
Viviane Reding refuză cadoul din partea românilor care au participat la referendum: statueta Zeiței Justiția Și iată cum gândirea mercantilă a eurocraților a vrut să stingă din nou idealismul românilor: în loc de dreptate, vă dăm corectitudine politică și «imparțialitate» populară. Score: 0,29
Canaletto şi Guardi, cronicarii ceremoniilor veneţiene Pentru că, fără a mai vorbi despre corectitudinea contururilor, despre exactitatea perspectivei şi despre clar-obscur, care depăşesc înţelegerea, culorile sunt de o intensitate şi de o bogăţie pe care nimic nu le poate depăşi… Score: 0,28
De ce gazonul de pe Arena Naţională trebuie schimbat ca şosetele? Aşa era corect şi aşa s-a întâmplat în alte cazuri din Europa, unde cei implicaţi au acţionat cu corectitudine. Score: 0,29
În atenția Doamnei Ministru Ecaterina Andronescu Având în vedere cele menționate mai sus, vă transmitem, stimată doamnă Ministru, contestația UNSR cu privire la corectitudinea organizării, desfășurării și evaluării acestui concurs și vă solicităm anularea tuturor procedurilor de concurs aferente, în cel mai scurt timp. Score: 0,29
Visuri spulberate, conspiraţii şi diplomaţie, spionaj, violenţă sexuală Numeroase întâlniri şi impresii neaşteptate, prezentate fără teama de a ataca stereotipurile de corectitudine politică, se regăsesc în această carte despre anii cruciali de după căderea comunismului, deschiderea către libertate, întoarcerea României în familia europeană. Score: 0,28
Actualitate Editorial Remember la un eşec inacceptabil Mai sunt marcat de discuţia pe care am avut-o în străinate, cu câteva zile în urmă, când un jurnalist îmi explica corectitudinea juridică a revenirii la puterea lui Băsescu. … Cel care îmi explica cu încrâncenare corectitudinea revenirii era un om care mă adora în plan literar. Score: 0,31
„Fiecare ar trebui să iasă şi să-şi apere votul!” Cred că Victor Ponta şi Crin Antonescu au încercat să dea o lecţie de cinste şi corectitudine. Score: 0,29
Actualitate Stroe: Lista permanentă este şi rămâne aşa cum a fost la referendum, noi doar dăm materiale CC El a precizat că, potrivit memorandumului, vor fi făcute verificări cu privire la corectitudinea întocmirii listelor electorale permanente, în vederea identificării unor cazuri speciale. Score: 0,29
Parchetul vrea cercetarea fostului ministru Victor Paul Dobre …în evidenţa persoanelor cu drept de vot şi au fost afectate grav acele relaţii sociale a căror normală desfăşurare şi dezvoltare nu este posibilă fără îndeplinirea cu corectitudine a îndatoririlor de serviciu de către funcţionarii publici sau alţi funcţionari", se mai arată în comunicat. Score: 0,30
Actualitate Pro Democraţia şi Centrul de Resurse Juridice cer convocarea plenului CCR …extrem de importante pentru statul de drept şi democraţia din România, de aceea vă solicităm dumneavoastră şi celorlalţi judecători ai Curţii să transmiteţi un semnal de corectitudine şi coerenţă”, se arată în scrisoarea dată publicităţii vineri, citată de MEDIAFAX.ro . Score: 0,30