De ce s-a rupt USL? Am revenit în viaţa politică cu o pledoarie la Casa de Cultură a Studenţilor din Cluj în favoarea schimbării şi cu participarea preşedintelui liberal la lansarea primei cărţi despre criză publicată în ţară (volumul „Criza şi după criză”, Eikon, Cluj-Napoca, 2009). Score: 0,30
SUA, apel către Serbia pe fondul crizei ucrainene "Criza din Ucraina nu face decât să consolideze susţinerea noastră pentru Europa. … Luni, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, începe o vizită oficială la Belgrad.Lavrov va discuta cu ministrul sârb de Externe, Iviţa Dacici, despre poziţia Serbiei faţă de criza din Ucraina. Score: 0,29
Isărescu: Politic există consens că aderarea la euro „ar putea avea loc în 2019” Isărescu nu a confirmat că BNR şi-a asumat acest obiectiv, punând accent însă pe faptul că beneficiile aderării nu sunt necondiţionate şi presupun multe eforturi şi reforme structurale care să permită o cât mai mare convergenţă reală, care s-a dovedit tot mai importantă după criza financiară din 2008. Score: 0,27
Prof. Dr. Mircea Coşea: „De la aplauze şi discursuri slugarnice la negocieri serioase şi demne cu Administraţia americană” Nucleul de forţă al întregului sistem economic mondial a fost cuplul „sistem bancar-companii multinaţionale”, care a condus lumea spre un eşec: criza economică şi financiară. Score: 0,27
Stratfor ne spune când şi de ce vom începe să „fracturăm” şi să „cianurăm” Criza din Ucraina nu numai că a reiterat cât de urgent este ca guvernul să reducă dependenţa energetică faţă de ceea ce pare o Rusie tot mai volatilă şi agresivă, dar a arătat că România îşi poate crea oportunităţi comerciale, datorită bunăvoinţei regăsite a Washingtonului faţă de Bucureşti.” “ Score: 0,27
Presa maghiară: Politica SUA în Ucraina este lipsită de scrupule Implicarea americană şi atitudinea SUA faţă de criza din Ucraina nu se conduce după interesul pentru respectarea democraţiei, pentru că, dacă ar fi fost astfel, SUA nu ar fi susţinut prezenţa forţelor antidemocratice în guvernul ucrainean. Score: 0,27
Candidezi şi pierzi! Tema situării populaţiei României faţă de SUA şi Rusia în noile condiţii create de criza ucraineană merită dezvoltată separat. Score: 0,27
Avatarurile unei instituţii naţionale – Biblioteca Naţională …era foarte bună … Ulterior, am încercat să-i dau noi date reporterei – Antena 1, tocmai pentru a se începe mai devreme rezolvarea publicaţiilor BNaR, nu începuse nici criza, se puteau face nişte angajări pentru rezolvarea acestor publicaţii, însă reportera contactată de mine, nu mi-a mai răspuns. Score: 0,26
Preţul compromisului Criza ideologică şi politică europeană din anii '30 pare să fi marcat societatea mai mult decât altele, deschizând palierele unei tenebre. … Criza politică actuală a UE are la bază tocmai clişeele de acum câteva decenii, cu variante pentru Est şi Vest. Score: 0,84
A doua „invazie” a Normandiei: Atmosferă glacială între Obama şi Putin Având în vedere situaţia dificilă pe plan diplomatic creată de criza din Ucraina, organizarea a dat multe bătăi de cap gazdelor din Franţa. Score: 0,28
Întâlnire Putin-Merkel în Normandia, doar cu jurnalişti germani şi ruşi Cei doi lideri urmau să discute despre criza din Ucraina, la două luni dupa anexarea Crimeii de către Rusia şi în timp ce autorităţile ucrainene au început să aibă dificultăţi în luptele împotriva separatiştilor pro-ruşi din estul ţării. Score: 0,27
Duşa: România, un aliat şi un partener serios, pe care SUA şi NATO se pot baza Potrivit lui Duşa, cei doi au mai discutat despre "criza" din imediata apropiere a României şi despre importanţa susţinerii stabilităţii şi integrităţii Republicii Moldova. Score: 0,27
Cum negociază Victor Ponta redevenţele “Criza din Ucraina si tacticile agresive ale Rusiei din acest caz au deschis usa pentru o mai mare cooperare intre tarile de la Marea Baltica la Marea Neagra, in special pe probleme de aparare si de energie. Score: 0,27
Marea Derivă Imediat după criza financiară globală din 2008, succesul politicienilor în încercarea a de a preveni o transformare a Marii Recesiuni în a doua Mare Criză a stăvilit revendicările pentru măsuri protecţioniste. Score: 0,28
Obama în Europa, Putin în Franţa şi interesele celor mari Cu toate astea, rolul Europei în lume nu a scăzut, iar impactul unor evenimente de pe bătrânul continent, cum ar fi criza din Ucraina, o dovedeşte din plin. Score: 0,27
Cea mai importantă invenţie a secolului O companie din Marea Britanie a reuşit, în premieră mondială, să producă benzină din aer, folosind o tehnologie revoluţionară ce promite să rezolve criza energetică şi să ajute la reducerea încălzirii globale, prin eliminarea dioxidului de carbon din atmosferă. Score: 0,27
Putin critică politica agresivă a SUA Potrivit preşedintelui rus, criza din Ucraina nu trebuie să ducă la un nou Război Rece, iar soluţionarea tensiunilor este posibilă printr-un dialog paşnic. Score: 0,27
NATO anunță măsuri suplimentare de solidaritate cu statele aliate din Europa de Est Miniștrii apărării din țările NATO au decis marți, la Bruxelles, să adopte măsuri suplimentare de securitate și să consolideze apărarea colectivă a Alianței, dorind să demonstreze unitate de acțiune și solidaritate cu aliații din Europa de Est, îngrijorați de criza ucraineană și politica Rusiei, transmite Agerpres. Score: 0,27
Întâlniri de gradul zero joi la Paris "Discuţiile se vor axa în principal pe criza din Ucraina, în contextul ceremoniei de învestire a noului preşedinte, sâmbătă. Score: 0,27
Obama, către est-europeni: Angajamentul american de securitate este sacrosanct Not found: criza Score: 0,27