Sibiu, capitala europeană a Teatrului

Uimitoare focuri de artificii. În zilele şi mai ales în nopţile Festivalului, acest oraş medieval se transformă într-o cetate modernă. Publicul invadează străzile, spaţiile de joc, dansând, cântând, aplaudând noii menestreli ai străzii. E o bucurie pe care o trăieşti din plin chiar şi într-o perioadă de criză şi de nelinişti sociale. Şi simţi că viaţa poate fi frumoasă.

Sibiu, o scenă în aer liber

Trupe de acrobaţi, muzicieni, dansatori şi parade de stradă au invadat Pietonala Nicolae Bălcescu, Piaţa Mică, Piaţa Mare şi Curtea Liceului de Artă din Sibiu până târziu în noapte. Printre companiile ce au transformat strada într-o scenă s-au numărat şi francezii de la ”Cie Popul’art”, ce aduc magia circului alături de cinematograful itinerant, lituanienii de la ”Pom Pom Girls Zvaigzdune”, cu o paradă de dans plină de culoare, dar şi slovacii de la ”The Mirror Family”, ce au adus în faţa publicului personaje ale căror corpuri sunt acoperite cu sute de oglinzi, într-o estetică unică ce îţi taie respiraţia.

Zeci de artişti din Belgia şi-au făcut apariţia căţăraţi pe picioroange. Doar cei care au ieşit la ferestre au putut să dea mâna cu ei, în timp ce restul spectatorilor s-au mulţumit să-i admire de jos şi să îi fotografieze.

Scenă din Intrigă şi iubire regizat de Lev Dodin

Frumoasele majorete din Polonia, campioane europene la categoria „baston”, au făcut şi ele spectacol. A venit apoi rândul italienilor, care şi-au transformat uneltele agricole şi cele casnice în instrumente muzicale.

„Parada Fanfarei din Pisa” a electrizat publicul, la fel ca şi frumoasele dansatoare în ritm de samba, alături de artiştii de la ”London School of Samba”.

Sute şi sute de spectatori s-au strâns pentru a-i admira pe actorii de circ de la ”Les Landemains”, ce au evoluat la 10 metri înălţime. Aerul prindea formă prin mişcările lor. Zburau, se prindeau într-o adevărată alchimie. Apoi, dintr-odată… totul îngheţa, corpurile rămân suspendate. Erau Trapeziştii de la ”Les Pepones”. Unul dintre cele mai aşteptate spectacole din Piaţa Mare a fost cel al companiei ”Teatr KTO” din Polonia. „Pe întuneric / The Blind”, un spectacol de teatru grandios inspirat din best-sellerul „Eseu despre orbire” al scriitorului portughez Jose Saramago.

Flamenco pe versurile lui Jose Saramago. Foto Maria Ştefănescu

Monsieur Bocamoll, Marcello, inventatorul mecanic şi Ursus, curajosul pilot acrobatic, ne-au purtat cu Zeppelinul în perioada fabuloasă a pionieratului în zbor de la începutul secolului al XX-lea. Această uriaşă navă fermecată şi distractivă a fost o adevărată aventură care a eclipsat monotonia oraşului. Parcă venite din altă lume, frumoase fete cu rochii uriaşe de mătase, înconjurate de melodii fermecătoare, păreau nişte preotese ale culorilor. Ritul era stabilit ca un balet al pensulelor: într-un cerc hipnotic, culorile fiind aplicate pe rând spre iniţiat, roşu pentru dragoste, verde pentru vitalitate, alb pentru puritate. Un frumos spectacol ambulant interactiv, bazat pe tema culorilor, al trupei ”Cie Cycloplum” din Franţa.

Cu „Geografia inutil”, Peca Ştefan a bulversat ideea de spectacol de stradă. Contrar aşteptărilor publicului în ceea ce priveşte un show stradal – divertisment, culoare, dinamică, facil -, spectacolul realizat în Brazilia este unul despre temele acute ale realităţii la nivel global: anarhia ca răspuns al individului în faţa agresiunii statului, a sărăciei, a manipulării.

Flamenco Poetry cu Maria Pages. Foto Maria Ştefănescu

Muzica live îmbina zona comercială (inclusiv O- Zone cu „Dragostea din tei”, songul românesc care a contaminat topurile internaţionale) cu fragmente din discursurile lui Nicolae Ceauşescu sau cu declaraţia Nadiei Comăneci la întoarcerea de la o competiţie internaţională: „Am câştigat trei medalii, una pentru partid, una pentru patrie, una pentru popor”. Între eroii de mucava, icon-uri ale comerţului cu vise (cinema-ul) – Spiderman, Batman, Catwoman – şi idolii reali (sportivii), omul ca individ obişnuit îşi pierde nu numai identitatea, ci şi valoarea.

„Sibiul, asemeni Avignonului sau Nancy-ului odinioară, devine un oraş care se consumă, care se dăruie, care îşi pierde liniştea o săptămână pentru a adopta logica extremă a ceremoniilor urbane. În acest spaţiu al ordinii, balamucul devine un pasager regim cotidian. În română, toate cuvintele legate de dezordine sunt de origine turcă, semn că noi aparţinem în parte şi acestui Orient festiv a cărui amintire limba o prezervă. Sibiul devine balcanic pe durata festivalului!”, mărturisea George Banu, membru în boardul artistic al Festivalului.

Povestea continuă!

Cabaretul cuvintelor. Foto Sebastian Marcovici

”Intrigă şi iubire”, regizat de Lev Dodin, un spectacol impresionant, a deschis secţiunea de Teatru.

Aş putea spune, unul dintre cele mai frumoase spectacole pe care le-am văzut în ultimul timp. De altfel, a fost premiat de două ori cu ”Masca de Aur” la Moscova, pentru cea mai bună regie şi cea mai bună scenografie. O piesă de teatru semnată de Schiller, prea puţin pusă în scenă azi, cu un text în care se suprapun cele două planuri, iubirea şi politica.

Într-o lume a intrigilor politice puternice, iubirii îi rămâne puţin loc, dacă nu chiar deloc. Cu toate acestea, Ferdinand, un nobil (al cărui tată, Preşedintele, este un om obsedat de putere, care-şi pleacă urechea la intrigile curtenilor, dispus să accepte concubinajul între fiul său şi o doamnă de curte), şi Luisa, o fată simplă din burghezie al cărei tată este profesor de muzică, cu un statut social şi credinţe personale foarte diferite, nu pot să nu viseze la o lume mai bună, caracterizată prin onoare, demnitate şi fericire. Dar ei nu ştiu că visele lor sunt pe cale să distrugă cele mai atent puse la punct planuri politice. Să nu o omitem pe curtezana Lady Milford, care vrea să se căsătorească cu Ferdinand, urmând să-şi împartă patul şi cu tatăl lui. Excelenta actriţă care o interpretează se deplasează parcă fără a atinge pământul, într-un dans lasciv şi straniu, ajutată de pajii curtezani. Putem să schimbăm o societate coruptă cu ajutorul iubirii? E uşor să arăţi cu degetul şi să acuzi, e mult mai uşor să găseşti o cale de echilibru între datoria filială şi dorinţa inimii, între interese politice şi relaţiile personale, între practică şi decenţă.

Ansamblul Batsheva

Spectacolul debutează cu o scenă goală, care, pe parcurs, este mobilată cu graţie. Spun cu graţie, deoarece cei care aduc mese, scaune, candelabre, carafe de vin, pahare elegante, boluri cu limonada vişinie în care se picură otrava… recuziterii sunt ei înşişi un personaj. Pe de o parte, cei doi îndrăgostiţi, pe de alta, intrigile de Curte, amestecul politicii în spaţiul intim, care dezvăluie, de fapt, culisele puterii.

Dodin ştie să transforme drama lui Schiller într-o amară reflecţie asupra politicii, pe care regizorul o traduce într-un dialog machavelic şi cinic.

Decorul este semnat de Alexander Borovsky. Lumini: Damir Ismagilov. Muzică: Ludvig Van Beethowen.

În Paşi de Samba (DEDEMAN). Foto Dragoş Dumitru

O distribuţie excelentă, cu Igor Ivanov, Oleg Dmitriev, Danila Kozlovsky, Igor Chernevich, Alexander Zavialov, Tatiana Shestakova, Ekaterina Tarasova, Danila Muhin, Stanislav Tkachenko, Artur Kozin, Leonid Luzenko, Stanislav Tkachenko, Vladimir Zahariev, detaşându-se marea actriţă Ksenia Rappoport, absolventă a Academiei de Artă din Sankt Petersburg. A strălucit de-a lungul carierei sale în ”Unchiul Vania”, ”Pescăruşul”, ”Doamna Bovary”, ”Oedip Rege”, ”Antigona”, ”Servitor la doi stăpâni”. S-a remarcat şi în film. O actriţă despre care, cu siguranţă, vom mai auzi.

Seria spectacolelor de teatru a continuat cu o creaţie de autor ce poartă semnătura regizorului Pippo Delbono. În „Orhidee / Orchids”, scriitorul, actorul şi regizorul italian a vorbit despre impulsul vital şi de nestăpânit de a scrie şi de a vorbi despre dragoste în pofida tuturor obstacolelor. Câştigător al Premiului ”Europa pentru teatru” şi răsfăţat al criticilor la ”Festivalul de la Avignon”, Pippo Delbono prezintă o estetică a imaginii ce transformă tristeţea din zilele noastre în speranţa zilelor de mâine. Secţia Germană a Teatrului Naţional din Sibiu şi Teatrul ECCE din Austria au prezentat întreaga trilogie a lui Esteve Soler, dramaturgul catalan premiat cu ”Serra d’Or” pentru cea mai bună piesă a anului: „Contra democraţiei” în regia lui Alexandru Dabija, „Contra iubirii” în regia lui Marie Hoppe şi „Contra progresului” în regia lui Reinhold Tritscher.

Fanfara din Pisa. Foto Dragoş Dumitru

Dramaturgul şi regizorul italian Emma Dante a revenit la Sibiu cu o producţie creată în cadrul Proiectului „Oraşe pe Scenă / Cities on Stage”, la Teatro Stabile di Napoli. „Surorile Macaluso / Le Sorelle Macaluso” este o creaţie originală ce reuneşte universul teatral şi cinematografic al uneia dintre cele mai marcante şi premiate figuri ale teatrului mondial, într-o montare despre familie şi graniţa dintre viaţă şi moarte. ”Surorile Macaluso” sunt un stol de păsări suspendate între pământ şi cer, indecise între viaţă şi moarte. La graniţa dintre aici şi acolo, dintre acum şi niciodată, morţii sunt pregătiţi să-şi ducă morţii cu ei. Totul este inspirat dintr-o poveste veche.

Cu siguranţă, unul dintre cele mai aşteptate momente de pe agenda acestui an a fost lectura muzicală „Cioran intim”, un proiect iniţiat de George Banu alături de Francesco Agnello.

Sezonul polonez

Eroii lui Julian Tuwim. Foto Dragoş Dumitru

I-a adus pe scena de la Sibiu, în cele trei zile, pe regizorii Jan Klata, cu spectacolul „Spre Damasc / To Damascus” după Sebastian Majewski, Jarosław Staniek, cu spectacolul „Eroii lui Julian Tuwim / Tu-Wim” de Arkadiusz Wójcik şi Krystian Lupa, cu spectacolul „Fraţi vitregi / Siblings” de Thomas Bernhard.

În „Spre Damasc”, Jan Klata propune un diagnostic asupra condiţiei spirituale şi religioase a umanităţii moderne. Câştigător al unui premiu pentru regie pentru dezvoltarea unui nou limbaj în teatru, în 2004, la Festivalul din Bydgoszcz, Jan Klata se află la a doua sa vizită în Sibiu, după ce anul trecut a prezentat „A piece on the mother and fatherland” al companiei Teatr Polski. Anul acesta, în „Spre Damasc”, o adaptare de Sebastian Majewski după Strindberg, regizorul realizează un spectacol inedit. Într-un decor construit din cranii – ceea ce i-a atras regizorului eticheta de „satanist” – Străinul (Idolul, în spectacol) şi Soţia „parcurg” acest traseu imaginar pe bicicletă. Între craniile care alcătuiesc o biserică, personajele sunt singurele pete de culoare. Spectacolul are intermezzo-uri muzicale care dinamizează ritmul, de la Nina Simone şi varianta de concert a hitului „Sinnerman” la Nirvana sau David Bowie.

Constantin Chiriac în Oidip

Regizorul Arkadiusz Wójcik a invitat publicul la o călătorie muzicală în lumea poeziei şi a creaţiei muzicale a lui Julian Tuwim, în care teatrul devine un spaţiu magic nu doar pentru spectatori, ci şi pentru actori. Câştigător al Premiului ”Europa pentru Teatru” în 2009, Krystian Lupa aparţine acelui areal al marilor personalităţi ale lumii, în care îi găsim pe Harold Pinter, Peter Brook, Ariane Mnouchkine sau Pina Bausch. Spectacolul semnat de acesta la Sibiu face un studiu rafinat şi percutant asupra mutilaţiilor spirituale ale omului contemporan. „Fraţi vitregi”, o adaptare după textul lui Thomas Bernhard, este o poveste despre relaţiile de familie, convulsive, torturante, generatoare de obsesii şi angoase.

Acţiunea se desfăşoară într-un interior uzat, o cameră dintr-o casă cândva impozantă, acum degradată, păstrând cu încăpăţânare urmele unui trecut impunător şi al unor orgolii dominatoare, în care care protagoniştii sunt prizonieri.

Spectacole marca Silviu Purcărete

Dramaturgul Wajdi Mouawad. Foto Mihaela Marin

Silviu Purcărete a revenit, spre bucuria publicului, pe scena Festivalului Internaţional de la Sibiu cu reprezentaţia spectacolului „Călătoriile lui Gulliver”. Seria de exerciţii scenice inspirate din opera lui Jonathan Swift a fost prezentată în premieră mondială la Festivalul Internaţional de la Edinburgh.

Premiera cu ”Oidip” din această seară este o adaptare după ”Oedip la Colonos” şi ”Oedip Rege” de Sofocle şi surprinde prin forţa viziunii aproape cinematografice a montării regizorului care îmbină realul cu imaginarul, dezvoltând o poetică a detaliilor sfâşietoare. ”Oidip este unul dintre cele mai frumoase texte ale literaturii dramatice. Aşa cum s-a mai remarcat, m-am întors după mulţi ani la tragedia greacă, prilej de a-mi exercita din nou pofta de a crea aceleaşi imagini cu care nu mai lucrasem de mult“, se destăinuia regizorul Silviu Purcărete, care semnează şi scenariul.

Cioran intim cu Francesco Agnello. Foto Mihaela Marin

Scenografie şi light design: Dragoş Buhagiar. Muzica originală: Vasile Şirli. Dramaturg: Hanns Dietrich-Schmidt.

În distribuţie: Constantin Chiriac, Ofelia Popii, Diana Văcaru Lazăr, Diana Fufezan, Cristian Stanca, Adrian Matioc, Florin Coşuleţ, Ioan Paraschiv, Eduard Pătraşcu, Pali Vecsei, Emoke Boldizsar, Veronica Arizancu, Cristina Stoleriu, Cristina Ragos.

Duminică, în ultima zi a Festivalului, poate fi văzut legendarul ”Faust”, fiind ultima reprezentaţie până în primăvara lui 2015, întrucât interpreta lui Mefisto, marea actriţă Ofelia Popii, va fi în curând mamă.

De la o călătorie fascinantă în lumea dansului la concerte explozive

Jan Klata şi Octavian Saiu. Foto Maria Ştefănescu

Spectacolul ”Decadans” al Ansamblului ”Batsheva” din Israel, o adevărată performanţă, a trezit ropote de aplauze, bisuri, nenumărate reveniri la scenă. Un adevărat spectacol incendiar. Energia balerinilor a fost pur şi simplu explozivă, cuceritoare, executarea tehnică, impecabilă, expresivitatea năucitoare. Spectatorii au fost fericiţi. Coregraful Ohad Naharin, directorul Companiei de Dans Batsheva, este considerat unul dintre marii coregrafi ai lumii. Creaţiile sale au ajuns pe scena Operei Naţionale din Paris, în Lyon, Sydney, Chicago, São Paulo, la ”Piccolo Teatro” din Milano… Sunt prezentate zece scene din cele mai apreciate lucrări ale lui Naharin: Fragmente din ”MAX”, ”Telophaza”, ”Three”, ”Visul lui Naharin”, ”Moshe”, ”Zachacha”, ”Anaphaza”. O explozie de culoare, mişcare şi muzică susţinută de dansatori extraordinari. Mişcări uluitoare, montate pe colane sonore tulburătoare care includ de la muzică clasică rock şi hip-hop până la muzică populară israeliană şi arabă.

Mai mult decât un ansamblu de piese s-ar putea vorbi despre o veritabilă recreaţie a repertoriului. Naharin îşi îmbarcă spectatorii într-o Odisee, dansul devine propriul său teatru. Adoră să deconstruiască şi să reconstruiască piesele de dans. Într-o succesiune de solo-uri, balerinii atletici dansează fie lent, fie sacadat.

Intrigă şi iubire în viziunea lui Lev Dodin

”The Beach Boys”, Vivaldi, Missy Elliott, melodii tradiţionale, Dean Martin au contribuit la exaltarea publicului. Punctul forte a fost finalul spectacolului, când balerinii au coborât de pe scenă, alegându-şi o parteneră din rândul publicului. Toate doamnele s-au mişcat extrem de senzual în dansurile respective, dar clou-ul l-a reprezentat o japoneză mai în vârstă, care a cucerit întreaga audienţă. La sfârşit, pe scena rămasă goală, într-o lungă îmbrăţişare, ea şi partenerul ei de dans şi sala plină până la refuz, ovaţionând îndelung.

”Dansul este pentru mine o manieră de a gândi lumea, mărturiseşte Ohad Naharin. Istoria mea, trecutul meu, cultura mea, originile mele m-au apropiat de dans. Mi-am dorit ca experienţa mea să se întâlnească cu cea a spectatorului, în aşa fel încât zidurile să cadă într-o interogaţie comună”. Pentru Ohad Naharin, dansul este o formă a iluziei, o clipă unică.

Constatin Chiriac. Foto Mihaela Marin

Programul dansatorilor Ansamblului ”Batsheva” oferă posibilitatea de a descoperi dansul ca o experienţă iradiantă şi radioactivă, periculoasă şi excitantă.

Într-un spaţiu complet gol, Ohad Naharin recompune cu ”Decadance”, unul dintre nenumăratele sale patchwork-uri, într-un exorbitant caleidoscop de culori şi forme, vorbind despre bucuria dansului. Descoperi fie o rugăciune de sabat, fie gesturile puternice ale soldaţilor, decodificând o ţară în care bombele fac parte din cotidian, dar şi voluptatea iubirii.

Un Focus special a fost axat pe dansul spaniol. Recunoscută internaţional pentru conceptul estetic unic în arta dansului, Maria Pages, regina flamencoului, a venit la Sibiu cu un spectacol „Flamenco y Poesia”. Probabil că una dintre cele mai senzuale apariţii pe scena festivalului de la Sibiu din acest an a fost reprezentaţia spaniolilor de la Rojas y Rodriguez (”Nuevo Ballet Español”), cu spectacolul „Cambio de Tercio/ În ritm de flamenco”.

Câştigător al trofeului pentru cea mai bună coregrafie la ”Certamen Coreografico de Madrid”, în 2011, Jesús Carmona a adus „Cuna Negra & Blanca”, un studiu emoţionant al naturii umane realizat prin muzică şi dans.

Musikverein standkapelle Sachsenheim în Piaţa Mare. Foto Dragoş Dumitru

Sezonul de dans din această perioadă a continuat cu Olivier Dubois (Franţa), unul dintre cei mai buni 25 de dansatori ai momentului conform unui top realizat în 2011 de Revista „Dance Europe”, care a prezentat spectacolul „Pentru tot aurul din lume / Pour Tout L’Or du Monde”.

„Hai Iu Iu Nu Hey You You” a completat seria concertelor de muzică din acest an ca un semn al excelenţei oferit de noua generaţie de actori români. Radu Afrim şi Vlaicu Golcea au transformat omagiul, adus de o parte dintre concurenţii de la HOP, singurei artiste care a valorificat cântul românesc popular autentic, într-o aventură muzicală, un adevărat show, un dialog între trecut şi prezent, un remix interesant şi îndrăzneţ pe muzica Mariei Tănase.

Surorile Macaluso în regia Emmei Dante. Foto Mihaela Marin

Remarcabili, britanicii de la ”Cantabile”. Spectacolul acestora – „Sacru şi profan / Sacred and Secular” – depăşeşte limitele muzicale şi explorează teritorii cu totul noi. Compania se bucură de o recunoaştere importantă în Marea Britanie, fiind invitată să dezvolte un program independent pentru ”Royal Albert Hall”. ”The London Quartet”, cum se mai numesc, a apărut în mai multe locaţii, variind programul de la polifonie la jazz şi muzică contemporană.

Aplauze şi pentru Andra, cât şi pentru ”Pasărea Rock”, cu un concert ce i-a adus pe scenă pe Mircea Baniciu, Joseg Kappl şi Ovidiu Lipan Ţăndărică.

Conferinţele şi atelierele, un prilej de dialog

The Mirror Family

Evenimentele speciale derulate la mijlocul acestei săptămâni au prilejuit întâlniri cu mari regizori, piese provocatoare şi filme originale ale unora dintre cei mai bine cotaţi creatori de artele spectacolului. Sala ASTRA FILM a găzduit câteva filme semnate de Peter Brook – „Regele Lear, fragmente” şi „Tragedia lui Hamlet” -, de Pippo Delbono – „Sânge” şi, respectiv, „Amore Carne”, dar şi de Neil LaBute – „Într-o dimineaţă de catifea”.

Atmosfera festivalului s-a destins, devenind un schimb de idei graţie conferinţelor organizate la Librăria ”Habitus”, unde şi-au dat întâlnire cu publicul Lucian Boia, Jan Klata în dialog cu Octavian Saiu şi Pippo Delbono în dialog cu George Banu.

Teatrul politic, adesea epic al lui Wajdi Mouawad lasă o impresie puternică asupra publicului. În ”Seuls”, Mouawad creează un alter ego fictiv, Harwan, a cărui emigrare şi asimilare în copilărie îi compromit posibilitatea de autocunoaştere şi capacitatea de a fi fericit. Scriitorul Wajdi Mouawad a intrat într-un incitant dialog cu George Banu, despre teatrul contemporan.

Shanghai Theatre Academy. Foto Paul Băilă

Discuţia dintre doi critici importanţi de teatru, rusoaica Marina Davidova şi ucraineanul Serghei Vasiliev, moderată de Sever Voinescu, sub titlul „Dubla cetăţenie a teatrului”, s-a constituit într-o radiografiere a scenelor teatrale din cele două ţări şi, mai ales, a relaţiei dintre ele.

Neil LaBute a susţinut un workshop, ”Discuţii fără perdea despre teatru”, şi a intrat în dialog cu criticul Octavian Saiu.

Deosebit de incitantă, strângând un numerous public, a fost şi conferinţa susţinută de Mircea Dinescu.

Spectacolele lectură prezentate în timpul Festivalului s-au constituit într-o o serie de întâlniri publice de anvergură ce promovează dramaturgia contemporană, fiind singurul demers longeviv de acest fel din România. Programul a mai inclus o lectură a piesei „Ierusalim / Jerusalem” de Jez Butterworth, „54’5’NORD 10’54’EST” de Alex Adam şi „Limbi Frumoase / Lovely Head” de Neil Labute.

Trapeziştii. Foto Dragoş Dumitru

Un public numeros s-a îngrămădit să viziteze expoziţia ”Lumea ca teatru” a lui Ştefan Câlţia de la Sala ”Thalia”.

Artistul a început Tripticul în anul 1987, pornind de la poezia „Glossa” de Mihai Eminescu, fiind o reflexie vizuală a lumii din acea perioadă. Într-un cortegiu de personaje şi suprapuneri de planuri, artistul Ştefan Câlţia ne conduce către întrebări precum: Cine e regizorul? Cine sunt actorii? Cine joacă şi cine e jucat?

”Ceea ce mi-am propus prin această expunere este o deconstrucţie a picturii «Lumea ca teatru». Definind subiectul, ceea ce vedem în pictură nu e ceea ce ne aşteptăm să vedem atunci când ne cumpărăm un bilet la o piesă de teatru într-o regie şi un joc clasic al actorilor. Este mai mult decât atât şi acest lucru se vede de la prima citire a lucrării… Lumea de pe scenă e lumea mea, a noastră”.

Pentru tot aurul din lume. Foto Mihaela Marin

A fost lansat şi volumul ”Poveşti cu”, al pictorului, prezentat de profesorul Sorin Alexandrescu. Capitolele sunt în fapt expoziţii: expuneri ale unei opere într-un anumit fel şi un concept propriu. Argumentul este modul în care curatorul ne invită să privim, interviul este felul în care artistul vede.

Bursa de Spectacole de la Sibiu a propus anul acesta un mod inedit de invitaţie la dialog! Zilele de 11 şi 12 iunie au fost dedicate unor activităţi de socializare menite să spargă cadrul formal al interacţiunii dintre delegaţi, reprezentanţii companiilor şi artiştii participanţi. Atmosfera idilică a Pensiunii ”Ghiocelul” din Avrig şi mediul relaxant al complexului Ocna Sibiu au îndemnat la dezbaterea temelor serioase cu plăcere. Echipa Bursei doreşte ca prin acest demers să promoveze totodată specificul tradiţional românesc, ale cărui implicaţii culturale se regăsesc în tematica Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, „Unicitate în diversitate”.

Artificii. Foto Mihaela Marin

„Cele mai importante investiţii pe care le-am făcut de-a lungul acestor ani au fost în oameni şi în calitate. De la echipa cu care lucrezi la partenerii pe care ţi-i alegi şi culminând cu crearea noului public – au fost obiective de la care nu ne-am abătut. Acum am introdus în ecuaţie cel mai important deziderat care a dat credibilitate tuturor acţiunilor pe care le-am întreprins: calitatea. Fără ea nu ai cum să faci diferenţa, nu poţi să faci salturi, să arzi etape fără pericolul căderii. Calitatea echipei, a actului artistic, a proiectelor şi programului, a partenerilor, a opţiunilor şi asocierilor, a dialogului cu tine, cu echipa şi cu toţi partenerii pe care îi ai sunt tot atâtea deziderate de care-am îngrijit zi de zi”, mărturisea Constantin Chiriac.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.