Prof. Dr. Mircea Coşea: „De la aplauze şi discursuri slugarnice la negocieri serioase şi demne cu Administraţia americană”

Zgomotul de fond al alegerilor europarlamentare a estompat, pe nedrept, importanţa vizitei vicepreşedintelui SUA, Joe Biden şi, mai apoi, a celor trei membri ai Senatului american. Încercăm să dăm la o parte pânza de păianjen de pe ochii politicienilor, amintindu-le că recenta descindere a înalţilor oaspeţi de la Washington a vizat întreaga societate românească, mersul ei către viitor, sub umbrela statului de drept. Aşadar, alegerile europarlamentare au trecut ca un accelerat prin gara din Mizil. Să ne întoarcem la lucrurile care contează. Spre exemplu, cât de bine au înţeles forţele politice de la putere, în frunte cu Victor Ponta al… III-lea, că nu vor mai putea repeta „marţea neagră” decât cu riscul de a compromite poziţia României pe scena politică internaţională? Au fost sau nu au fost digerate corespunzător recomandările ferme de peste Ocean, cu privire la întărirea şi „impersonalizarea” instituţiilor şi la consolidarea domniei legii? Despre toate acestea, accentuând contextul global în care ne aflăm, ne-a vorbit profesorul Mircea Coşea, o personalitate de anvergură europeană, fost secretar de stat şi europarlamentar.

”Victor Ponta către muncitori: «Vă dau o veste proastă: va fi război. Vestea bună este că veţi avea de lucru»”

Domnule profesor, cum apreciaţi recentul „desant” american la Bucureşti, în frunte cu vicepreşedintele Joe Biden şi cei trei senatori?

Cred că România a devenit importantă pentru SUA, ceea ce explică desele şi importantele vizite ale oficialilor americani, dar daţi-mi voie să-mi exprim un punct de vedere care ar putea extinde aria explicaţiei. După părerea mea, asistăm la un eşec generalizat al tipului de dezvoltare prin consumism şi delocalizare (adică mutarea firmei într-o zonă/ţară cu forţă de muncă ieftină), promovat de mitul avantajelor pieţei globalizate. Nucleul de forţă al întregului sistem economic mondial a fost cuplul „sistem bancar-companii multinaţionale”, care a condus lumea spre un eşec: criza economică şi financiară. Acest eşec a marcat, din punctul meu de vedere, începutul unei noi etape a funcţionării sistemului economic global. Astfel, ceea ce se considera ireversibil în evoluţia economiei mondiale apare azi ca fiind reversibil, prin întoarcerea la punctul istoric iniţial de pornire. Vorbim de o consecinţă a mediocrităţii actualei politici occidentale, incapabile să construiască un nou model de dezvoltare, compatibil cu schimbările de climă, de dinamică socială sau de natură geopolitică.

Dacă ar fi să vorbim direct, fără volute teoretice, cum se leagă aceste realităţi de prezenţa d-lui Biden şi a senatorilor, în frunte cu John McCain, la Bucureşti?

Destabilizarea mondială, adică revenirea lumii la un nou „război rece”, este una din raţiunile acestor vizite. Actuala etapă a funcţionării sistemului economic mondial nu putea să nu inflenţeze situaţia geopolitică, raportul de forţe dintre principalii poli de putere (SUA, Rusia, UE şi China). Părerea mea este că reîntoarcerea la o perioadă de tipul celei denumite ”războiul rece” era inevitabilă încă din perioada 2008-2010. Din lipsă de spaţiu, analizăm numai acţiunea Rusiei, de recucerire a fostelor teritorii sovietice. Ce observăm? Rusia a iniţiat şi pus în practică o politică inteligentă de revenire la rangul de superputere, prin măsuri graduale de plasare a adversarului în situaţie de ”non combat”. A mizat pe lipsa de reacţie serioasă a comunităţii internaţionale prin două mijloace: infiltrarea masivă de capital rusesc pe pieţele occidentale şi, mai ales, practicarea unor politici de ”adormire” a Europei, prin crearea senzaţiei de siguranţă a aprovizionării cu energie. Evident, perdantul acestei perioade este UE. Reîntoarcerea la războiul rece nu este, aşadar, urmarea ”unei obrăznicii a lui Putin” şi nici situaţia Crimeii. Este o urmare logică a unei crize determinate de eşecul unui model de dezvoltare, grefate pe incapacitatea creării unui nou model. Războiul rece a fost şi este din nou o soluţie de salvare, căci creşterea economiei militare va crea cu uşurinţă locuri de muncă, iar psihoza temerii de război va anihila revendicările sociale. Poate este cinic şi neinspirat, dar ceea ce Victor Ponta a declarat la Uzina de Avioane Craiova este semnificativ pentru modul în care interpretează politicienii raportul dintre economie şi război. Domnia sa spunea, adresându-se muncitorilor:”Vă dau o veste proastă: va fi război. Vestea bună este că veţi avea de lucru”.

„Conform minimei logici militare, România va deveni cel mai înaintat punct de apărare/atac a SUA/NATO la graniţa cu Rusia”

Ce se întâmplă, totuşi, în România? Prin ce a stârnit ea interesul Americii?

România nici nu ar fi contat dacă nu s-ar găsi la graniţa cu zona de influenţă a Rusiei. Locul nostru pe hartă ne ridică deodată la nivelul unei ţări importante, dar nu pentru că am putea juca un rol militar sau diplomatic, ci pentru că ne aflăm doar la două sute de kilometri de Odesa. Proximitatea pare a fi atributul nostru în concepţia geo-militară americană; deci, conform minimei logici militare, România va deveni cel mai înaintat punct de apărare/atac a SUA/NATO la graniţa cu Rusia. Este foarte probabil ca, pe lângă Scutul de la Deveselu şi baza militară din Dobrogea, România să fie aleasă ca loc de staţionare a unor forţe americane mai importante.

După unii analişti, nu Ucraina sau Rusia sau Scutul anti-rachetă ar fi fost tema principală a vizitelor, ci lupta anti-corupţie. Credeţi în această interpretare?

Americanii au înţeles că nu pot oferi bazelor militare americane, de pe teritoriul României, garanţii de stabilitate, în condiţiile în care România a dezvoltat în ultimii douăzeci şi cinci de ani un tip de stat ce nu poate garanta stabilitatea şi loialitatea faţă de aliaţii săi. Asta, deşi este membru NATO, deşi luptă în Afganistan, deşi se declară de dimineaţa până seara pro-occidentală. Actualul tip de stat pe care îl avem poartă denumirea de ”stat capturat”, adică un stat în care instituţiile acţionează în sprijinul şi pentru protecţia unor persoane, a unor grupuri de interese economice sau politice, reglementând prin legi, ordonanţe de urgenţă sau orice alt document oficial acţiuni în folosul unilateral al clientelei politice. Este de ajuns să reamintim cum a acţionat statul român în cazul privatizării Petrom, Oltchim sau CFR Marfă, sau parlamentul în cazul ”marţea neagră”, pentru a demonstra capturarea statului român de către clientela politică. Pentru americani, statul capturat este un important element de instabilitate, deoarece el nu se supune interesului naţional, ci acelui grup. Astfel, se pot aştepta ca, la presiunea unuia dintre gupuri (”baronii”), portul Constanţa să treacă printr-o lege sau ordonanţă de urgenţă, de la administrarea guvernamentală la cea locală, cu implicaţii dezastruoase asupra importanţei militare strategice a portului, în contextul actualei situaţii geopolitice. Iată de ce americanii insistă atât de mult asupra problemei corupţiei. Există teama vulnerabilităţii statului capturat care s-a construit pentru a facilita, dar şi pentru a proteja corupţia, aşa cum există teama că, în cazul în care justiţia devine din ce în ce mai eficientă, cei care conduc de facto statul capturat (numiţi la noi baroni, iar la alţii oligarhi) să încerce salvarea lor prin trădarea intereselor ţării, în favoarea unor puteri străine care le-ar conferi imunitate. Există, şi trebuie spus răspicat, pericolul deturnării prin malversaţiuni politice a României de la calea sa europeană şi pro-occidentală.

„Arma pe care Rusia o poate folosi împotriva României nu este tancul, ci capitalul”

Cât de importantă este protecţia militară oferită României de SUA şi NATO? Credeţi că, la nevoie, ar sări cineva în sprijinul nostru?

Protecţia pe care SUA şi NATO o oferă României, în actualul context al tensiunilor din estul său, este, fără îndoială, unul dintre cele mai benefice elemente ale ultimilor douăzeci şi cinci de ani. Este greu de imaginat care ar fi fost soarta României fără această protecţie şi cum s-ar fi apărat de tendinţele destabilizatoare nu numai din partea Rusiei, dar şi din partea politicii guvernului maghiar, de sprijinire a proceselor de autonomizare teritorială. Problema este însă doar pe jumătate rezolvată, căci protecţia se acordă doar în cazul unor intervenţii militare. După părerea mea, o intervenţie militară asupra României este aproape imposibilă, nu pentru că Rusia nu ar putea acest lucru, ci pentru că nu are nevoie de aşa ceva. Arma pe care Rusia o poate folosi împotriva noastră nu este tancul, ci capitalul. Neglijăm faptul că economia românească este ”plină” de capital rusesc, de la Alrom la Lukoil, ca şi de o mulţime de alte afaceri cu capital rusesc mascate în firme aparent de alte naţionalităţi. Pe de altă parte, trebuie spus că investiţiile americane se situează în economia românească de abia pe locul 12, iar afaceri de tipul Bechtel mai mult ne-au sărăcit decât îmbogăţit; Ford, pe de altă parte, nu reuşeşte să-şi ţină promisiunile privind obiectivele producţiei la Craiova. De aceea, cred că este momentul ca oficialităţile noastre să treacă de la aplauze şi discursuri slugarnice la negocieri serioase şi demne cu Administraţia americană. Ar trebui să plece de la o întrebare simplă: ce rol i se rezervă României în contextul reizbucnirii războiului rece? Va avea rolul de locaţie a unor baze militare sau rolul de stabilizator politic al zonei Mării Negre? Desigur, a doua variantă este cea dorită, dar pentru asta România are nevoie de un puternic sprijin material, atât de natură investiţională, cât şi de cooptare, în calitate de partener, la marile proiecte energetice ale zonei. Este o oportunitate istorică pe care nu ar trebui să o pierdem, dar, până una alta, se pare că o pierdem, deoarece costurile tot noi le vom plăti. Obligaţia pe linie NATO, de a suplimenta cheltuielile militare la circa 2% din PIB, este un lux pentru bugetul României, şi nu se poate susţine decât prin reducerea altor cheltuieli extrem de presante, cum ar fi cele pentru educaţie şi sănătate.

Vă rog să comentaţi cele mai dure expresii legate de corupţie, pe care le-a folosit Joe Biden: „corupţia este un cancer”, „corupţia este o altă faţă a tiraniei”, „lupta împotriva corupţiei este patriotism”, „nimeni, nimeni, nimeni nu este mai presus de lege”, „statul de drept reprezintă o problemă de securitate naţională”.

Remarc apropierea discursului domnului Biden din 2014, de cel al celebrului politolog american, Zbigniew Brzezinski, din 1983, pentru a marca nu numai continuitatea gândirii politice americane, ci şi importanţa deosebită pe care, încă din anii ’80, SUA o acordau pericolului pe care corupţia îl reprezintă pentru o naţiune, nu numai din punct de vedere economic, dar şi al securităţii naţionale. Mai mult, din expresiile d-lui Biden reiese faptul că America nu poate concepe o relaţie politică de parteneriat, puternică şi de durată, cu cei care nu înţeleg pericolul corupţiei şi nu acţionează impotriva ei. Ceea ce m-a impresionat cel mai mult a fost modul în care d-l Biden a calificat lupta împotriva corupţiei ca fiind patriotism. Oare nu ar trebui să ne întrebăm cât de patrioţi sunt aleşii noştri care, sub scutul imunităţii, ocrotesc corupţia, se străduiesc să o amnistieze şi contestă deciziile justiţiei? Zice d-l Biden că am putea asimila corupţia cu un cancer, dar mi se pare o analogie puţin forţată, căci dacă, în multe cazuri, cancerul este o boală incurabilă, în cazul corupţiei sunt imense şanse de vindecare, dacă există medicamentul numit voinţă politică. Din păcate, cu actuala clasă politică, sunt puţine şanse să dispunem de acest medicament.

„România a devenit un pion important al noului război rece”

După un sfert de veac de la evenimentele din 1989, vicepreşedintele Joe Biden a vorbit de revoluţia română „neterminată”. Cum comentaţi?

Da, le dau dreptate americanilor atunci când spun că revoluţia română nu a fost terminată. După cum am afirmat în volumul meu, intitulat ”România subterană”, publicat în 2002, revoluţia a fost deturnată de la obiectivele ei, devenind o oportunitate istorică pentru anumite grupuri de forţă, provenite din vechile structuri comuniste, nu numai de a se salva, ci şi de a-şi folosi informaţiile şi relaţiile pe care le deţineau, pentru transferul unei importante părţi a avuţiei naţionale în propria lor proprietate. Revoluţia nu s-a încheiat şi pentru că societatea şi economia românească nu au identificat şi asimilat corect şi eficient principiile şi valorile economiei de piaţă. S-a creat doar forma, dar conţinutul, atunci când nu a fost complet ignorat, a fost deturnat spre interese politice şi economice de grup. Astfel, economia de piaţă românească nu a asimilat cultura relaţiei contractuale, ci pe cea a relaţiei clientelare; sursa principală a acumulării de capital nu o reprezintă profitul afacerii, ci banul public, preluat prin relaţii clientelare din bugetul statului. Într-o perioadă istorică extrem de scurtă, clientela politică a acumulat averi personale pe care o economie de piaţă adevărată nu le-ar fi putut realiza decât în decenii. Ca o consecinţă, economia de piaţă românească a condus la o stratificare rapidă a societăţii, în contradicţie cu tendinţele europene actuale, de reducere a diferenţelor prin politici de solidaritate şi coeziune socială.

După alegerile europarlamentare am văzut numeroase mişcări pe scena publică. Politicienii de la Bucureşti dau în clocot. Cum îi vedeţi în recentele lor ipostaze?

În condiţiile în care România a devenit un pion important al noului război rece, recentele alegeri europarlamentare nu trezesc nici un interes în raport cu viitorul acestei ţări. Nu mă refer la faptul că mesajele acestor alegeri au fost exclusiv provinciale, în sensul problematicii tipic dâmboviţene pe care au abordat-o, dar şi la faptul că rezultatele lor au arătat incapacitatea politicii româneşti de a realiza un consens pe criterii de unitate naţională, esenţialmente necesare în condiţiile actuale ale implicării noastre într-o criză geopolitică. Chiar dacă ne protejează NATO şi SUA, implicarea noastră cere un consens pe probleme strict româneşti, cum ar fi siguranţa energetică în probabilitatea deficitului de gaz importat din Rusia, siguranţa transportului de mărfuri în Marea Neagră, pregătirea preluării unui număr important de refugiaţi din Ucraina sau posibil din Republica Moldova etc. Sunt însă puţine şanse ca o astfel de evoluţie a politicii româneşti să aibă loc. Alegerile europarlamentare au dat PSD-ului un procent care îi asigură în continuare posibilitatea practicării unei politici cu geometrie variabilă în relaţia cu Occidentul. Faţă de acesta mimează pro-occidentalismul şi virtutea apărării democraţiei, dar în relaţia cu cetăţeanul român devine un apărător fără rezerve al clientelei sale politice, contestând deciziile justiţiei şi transformând majoritatea sa parlamentară într-un scut impenetrabil de apărare a imunităţii baronilor şi baroneţilor săi. Opoziţia a ieşit extrem de slabă din alegeri, iar PNL-ul nu pare a avea capacitatea coagulării dreptei. Prinşi într-un vals al demisiilor şi al interimatelor, liderii liberali par să fie mai ocupaţi de lupta cu un fals pericol reprezentat de Tăriceanu, decât de cea adevărată şi dură, care va avea loc în toamnă, cu Ponta. Volens nolens, traversăm o perioadă incertă şi periculoasă, pe care politica românerască ar trebui să o trateze cu responsabilitate, prin încercarea de a pune în valoare ceea ce avem în comun, nu ceea ce ne diferenţiază ca cetăţeni. Liderii partidelor ar trebui să realizeze că, înainte de a fi PSD-işti sau PNL-işti sau PDL-işti, alegătorii lor sunt cetăţenii aceleaşi ţări, iar siguranţa lor, în actuala situaţie, este mai importantă decât orice campanie electorală.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ion Longin Popescu 65 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.