Pripeală de începători Au destui pe care să-i trimită la atac în timpul derulării unui conflict sau dezbateri. Score: 0,28
Boc: Demisia se dă, nu se discută În partid e firesc să aibă loc dezbateri, să se ajungă la o concluzie, la fel la nivel de coaliţie şi când există asemenea concluzii o să se ia o decizie. Score: 0,29
Mocanu: Bugetari spun că salariul lor nu a crescut cu 15%, pentru că au pierdut alte drepturi Eu am urmărit dezbaterile din această perioada s-a făcut apel la faptul că nu s-au aplicat coefiecienţi de încadrare din legea 284, nici vorbă de aşa ceva acum în 2011 nu vorbim de acei coeficienţi de încadrare, ci doar funcţiile care sunt menţionate în legea 284. Score: 0,28
Lăzescu: Eliminarea taxei TV înseamnă desfiinţarea televiziunii publice Alexandru Lăzescu, preşedintele-director general al Televiziunii Publice, a declarat marţi seară, în cadrul unei dezbateri, că eliminarea taxei TV – vizată printr-o iniţiativă adoptată în mod tacit de Camera Deputaţilor şi care va fi analizată de Senat – este echivalentă cu desfiinţarea TVR. Score: 0,29
Proiect pentru reducerea numărului echipelor din ligile inferioare Sistemul competiţional din cadrul acestui proiect va fi supus dezbaterii şi aprobării Adunării Generale a FRF. Score: 0,29
Cseke: În ultimele săptămâni, ne-am trezit că toate spitalele funcţionează foarte bine El a amintit că în urmă cu două-trei luni "dezbaterile erau în alt sens şi la multe dintre spitalele despre care unii afirmă că funcţionează foarte bine. Score: 0,29
PDL se invită prin lege la mogulii TV Ei propun paritate între Putere şi Opoziţie la dezbaterile de pe micile ecrane, dar şi realizarea Jurnalelor de ştiri ţinând cont de ponderea partidelor parlamentare. Score: 0,28
Actualitate Udrea: Ce treabă am eu cu ce vorbesc alţii despre mine la telefon? Motiv pentru această televiziune să facă dezbateri o zi întreagă despre prezenţa Elenei Udrea în dosarul respectiv", scrie ministrul pe blogul său. Score: 0,29
Actualitate USL: strategii naţionale, interese locale Însă miza constituirii acestei Uniuni este tocmai de a schimba paradigma dezbaterii politice. Score: 0,28
Actualitate Ponta: PDL trimite la televiziuni „trepanaţi, care nu au creier” Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, sâmbătă, la Liga Aleşilor Locali ai PSD Prahova, că PDL trimite la dezbaterile de la televiziunile private "trepanaţi, care nu au creier", el susţinând totodată că TVR este "o televiziune de partid", care nu respectă echidistanţa. Score: 0,29
Actualitate Eckstein Kovacs cere înlocuirea comisarului Congresului UDMR De asemenea, senatorul Gyorgy Frunda a cerut clarificări despre dezbaterile care vor avea loc pe maginea statultului şi programului UDMR şi s-a declarat împotriva adoptării unor hotărâri de către CRU, pe motiv că "116 oameni, cât sunt la CRU, nu pot decide pentru 640 de membri ai congresului". Score: 0,29
Actualitate PDL, certat de un susţinător înflăcărat Dimpotrivă, fără un decupaj al străzii prezent nemijlocit în fața oamenilor politici, dezbaterile TV alunecă într-o sterilitate și cacofonie bine-cunoscute. Score: 0,28
Actualitate Șeful Protecției Consumatorilor Bihor, arestat preventiv pentru luare de mită După două ore și jumătate de dezbateri în spatele ușilor închise, magistrații Tribunalului Bihor au decis emiterea unui mandat de arestare preventivă pentru 20 de zile și nu 29 de zile, după cum ceruseră procurorii DNA, pe numele lui Sebastian Secoșan. Score: 0,29
Actualitate Romii solicită modificarea definiţiei substantivului ţigan din DEX De asemenea, organizaţiile solicită organizarea a două dezbateri publice privind dreptul la auto-identificare al minorităţilor, respectiv rolul formatorilor de opinie în combaterea discriminării. Score: 0,29
Actualitate „Modificările la Codul Muncii nu scot la suprafaţă munca la negru, ci consolidează munca la gri” Preşedintele Blocului Naţional Sindical, Dumitru Costin, a solicitat parlamentarilor să renunţe la termene limită în dezbaterile referitoare la modificarea legislaţiei muncii, subliniind că, în acest sens, s-a exprimat şi directorul general al Fondului Monetar Internaţional, Dominique… Score: 0,29
Actualitate Comisia juridică: Cererea lui Prigoană trebuie respinsă de Biroul Permanent Elaborarea acestui punct de vedere a suscitat o serie de dezbateri în cadrul comisiei, unii dintre debutaţi tratând problema din punct de vedere juridic, alţii acuzând faptul că deputatul PDL Silviu Prigoană a dorit să facă un exerciţiu de imagine depunând această cerere la conducerea Camerei. Score: 0,29
Actualitate AOAR: Acordul cu FMI a fost o găleată din care s-a consumat anarhic Acordul de FMI nu a făcut bine mediului de afaceri şi în loc de "centură de siguranţă" a fost o găleată din care s-a consumat anarhic pentru pensii şi salarii, iar viitorul acord ar trebui încheiat doar după dezbateri publice, consideră oamenii de afaceri. Score: 0,31
Actualitate Sorin Ioniţă spurcă opoziţia …speranţe de reformă cu noua conducere, având în cap pe tinerii magistraţi Dumbravă şi Dănileţ, instituţia comite o bălmăjeală: "CSM atrage atenţia că astfel de dezbateri publice bazate pe date şi informaţii eronate sunt de natură să afecteze un act de justiţie independent şi imparţial". Score: 0,28
Actualitate Vişan s-a făcut foc şi pară la „Ora de Foc” Telefonul mobil, arma secretă a PDL din dezbaterile televizate. … <p>Telefonul mobil, arma secretă a PDL din dezbaterile televizate. Score: 0,88
Actualitate Parlamentarii PDL nu vor mai participa la dezbateri televizate în timpul programului de lucru Vicepreşedintele PDL Cezar Preda a declarat, joi, că partidul său are un nou concept de comunicare, astfel că parlamentarii PDL nu vor mai participa la dezbateri televizate în timpul programului de lucru, iar la studiourile acreditate din Parlament vor discuta doar subiectele de pe ordinea de zi. Score: 0,85
Actualitate Editorial De ce România rămâne în urmă? Al Doilea Război Mondial a pus capăt acestei dezbateri. Score: 0,28
Actualitate Justiție Dan Fătuloiu şi fiul acestuia vor să fie audiaţi în şedinţă secretă Tribunalul Bucureşti a reluat, luni, dezbaterile în dosarul în care omul de afaceri gălăţean Cătălin Chelu a fost deferit justiţiei pentru fapte de corupţie, privind o pretinsă mită de un milion de euro… Score: 0,29
Actualitate Ponta: Băsescu ştia dinainte că Nicolescu urma să fie arestat "Faptul că Traian Băsescu ştia, înainte ca să înceapă dezbaterile în instanţă, că a fost deja arestat domnul Nicolescu, şi a spus acest lucru la APCE. Score: 0,28
Economie Politică Privatizarea Romgaz va fi greu de asumat politic, susţine guvernatorul BNR Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, le-a spus joi trezorierilor din băncile comerciale că privatizarea Romgaz va fi greu de asumat de către partidele politice în contextul dezbaterii publice privind majorarea preţurilor la benzină după privatizarea Petrom, au declarat Mediafax surse bancare. Score: 0,89
Actualitate Strategia PDL: stricați dezbaterile pe tema alianţei PSD-PNL, mergeți la cazul Nicolescu! Not found: dezbateri Score: 0,52
Actualitate Editorial Creditul ţării (Dezbaterile Adunării Deputaţilor, Monitorul Oficial, nr. Score: 0,28